Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România, primul loc la inflaţie în UE în aprilie

România a înregistrat din nou cea mai înaltă inflaţie anuală din UE, de 8.4%, potrivit datelor Biroului european de statistică. Cele mai perfomante state sunt Irlanda, Cehia şi Suedia cu rate de până în 2%.

România, primul loc la inflaţie în UE în aprilie
România a înregistrat în luna aprilie, cea mai înaltă inflaţie anuală din UE, de 8.4%. Foto: Reuters

Articol de Iulian Olescu, 17 Mai 2011, 09:19

România şi-a menţinut şi în luna aprilie primul loc în Uniunea Europeană privind inflaţia anuală, cu o creştere a preţurilor de două ori mai mare decât media din spaţiul comunitar.

România a înregistrat din nou, în aprilie, ca şi în martie, cea mai înaltă inflaţie anuală din Uniunea Europeană, conform datelor publicate de Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat.

Media la nivelul Uniunii Europene a fost de 3,2%, în timp ce inflaţia în ţara noastră s-a situat la 8,4 procente.

Pe locul doi, din punctul de vedere al acestui indicator, s-a situat Estonia, însă la o distanţă destul de mare, cifra înregistrată fiind de 5,4%.

Cele mai performante state în privinţa evoluţiei preţurilor de consum au fost, luna trecută, Irlanda, Cehia şi Suedia cu rate de până în 2%.

În comparaţie cu luna martie, inflaţia anuală a crescut în 16 state membre ale Uniunii, a rămas constantă în două şi a scăzut în opt, în condiţiile în care datele pentru Marea Britanie nu au fost furnizate în timp util.

Eurostat a publicat şi cifrele care reflectă evoluţia comerţului exterior în cele 27 de stat membre ale Uniunii.

În perioada ianuarie-februarie, conform datelor neajustate sezonier, România ocupă locul şase în privinţa creşterii exporturilor comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cele mai mari creşteri le-au înregistrat Bulgaria, Lituania şi Malta, în timp ce în privinţa importurilor pe primele locuri s-au situat Estonia şi, din nou, Lituania şi Malta.
România s-a clasat pe locul zece, din punctul de vedere al creşterii importurilor, la egalitate cu Italia, Finlanda, Austria şi Ungaria.

În primele două luni din 2011, nouă state au raportat excedent, iar 18 deficit comercial.

Rata inflaţiei pe 2010, aproape dublă faţă de 2009
România 12 Ianuarie 2011, 15:13

Rata inflaţiei pe 2010, aproape dublă faţă de 2009

Rata inflaţiei în 2010 s-a situat la 7,96%, după ce preţurile au urcat cu 0,5% în decembrie, iar avansul a fost aproape dublu...

Rata inflaţiei pe 2010, aproape dublă faţă de 2009
Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Economie 22 Aprilie 2024, 14:52

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5%, iar...

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Economie 22 Aprilie 2024, 14:25

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie

Procentul va ajunge la 30 la sută, în 2050, dacă situaţia rămâne neschimbată, arată studiul făcut de Asociaţia Energia...

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie