Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România, "exemplu de redresare economică"

FMI precizează într-un studiu că mai multe ţări afectate de criză, printre care şi România, au demonstrat că "este posibil să schimbi cursul economiei cu perseverenţă politică şi socială".

România, "exemplu de redresare economică"
Fabrica Urlaţi. Foto: Agerpres.

Articol de Doina Saiciuc, corespondent RRA în Statele Unite, 16 Aprilie 2011, 11:47

Într-un studiu publicat vineri de Departamentul pentru strategie, politică şi revizuire din cadrul Fondului Monetar Internaţional se arată că ţările care au cerut, la sfârşitul anului 2008, după colapsul băncii de investiţii Lehman Brothers, asistenţă financiară din partea FMI, revin la creştere economică.

Studiul se referă la 29 de ţări, între care şi România, sprijinite prin programele FMI.

"Un număr de ţări au ieşit din criză cu niveluri foarte ridicate ale datoriilor. Unele dintre aceste ţări – inclusiv Ungaria şi Grecia – aveau deja datorii mari când au intrat în criză.

"Alte ţări, ca Irlanda şi Islanda, au început cu o datorie publică redusă, dar au acum în faţă semne de întrebare din cauza unor noi datorii publice "care au venit ca urmare a deciziei de a-şi salva sistemele bancare"", a declarat consilierul FMI James Roaf.

Consilierul FMI a adăugat că toate aceste ţări au în faţă un lung proces de restaurare a sustenabilităţii fiscale şi a credibilităţii pe pieţe.

James Roaf a mai spus "că este însă posibil să schimbi cursul economiei cu perseverenţă politică şi socială", dând exemplu România, Letonia şi alte ţări lovite de criză.

România, poveste de succes în viziunea FMI

Fondul Monetar Internaţional a postează pe website-ul său o fotografie ilustrând o fabrică din Urlaţi, cu legenda "România, unde redresarea economică are loc".

James Roaf specifică faptul că pentru majoritatea ţărilor aşa numitului "prim val" – între care România, Letonia, Ucraina, Islanda şi Ungaria, problema a fost aceea a stabilizării economice şi a evitării ajustării excesive în faţa şocului.

Alte ţări – între care Grecia, Irlanda, Moldova, Macedonia - au cerut asistenţa FMI pentru a se adresa unor probleme structurale mai adânci în economiile lor.

Unele din acestea au probleme fiscale foarte severe care ameninţă abilitatea lor de a continua să acceseze pieţele de capital.

Rămân riscuri, avertizează FMI, multe ţări având în continuare nevoie de consolidare fiscală.

Crearea locurilor de muncă a rămas în urma redresării economice iar voinţa politică de a aplica în continuare reforme dificile pierde din vigoare într-un moment în care este nevoie urgentă de mai multe reforme pentru a restaura competitivitatea.

Economia, "stabilizată în criză"
România 24 Februarie 2011, 19:36

Economia, "stabilizată în criză"

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat că România a stabilizat economia şi sistemul financiar în...

Economia, "stabilizată în criză"
Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
În lume 19 Aprilie 2024, 13:53

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"

Surse militare iraniene au comunicat agenției Reuters că atacul a fost minimal și că, după toate probabilitățile a fost...

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
În lume 19 Aprilie 2024, 09:55

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene

Comandantul Forţelor Aeriene precitează că este pentru prima dată când unităţile ucrainene distrug un bombardier supersonic...

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 08:38

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan

Televiziunea de stat din Iran a informat despre explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan.

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
În lume 19 Aprilie 2024, 08:34

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih

Un atac din partea Rusiei de la primele ore ale dimineţii de vineri a avariat infrastructura din oraşul ucrainean central...

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
În lume 19 Aprilie 2024, 08:02

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu va avea vineri, în Abu Dhabi, o întrevedere cu reprezentanții Dubai Port World, pentru ca apoi...

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 07:28

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan

Conform unor surse străine, americane și iraniene, Israelul atacat în această noapte, în jurul orei 4:00, zone din vestul...

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși
În lume 19 Aprilie 2024, 07:24

Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși

Dincolo de campania militară, Rusia poartă şi una de spionaj şi dezinformare.

Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși