Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România a făcut o nouă donaţie importantă Ucrainei în lupta anti-COVID

Ajutorul umanitar cu titlu gratuit a constat în combinezoane măşti chirurgicale, viziere şi dezinfectanţi.

România a făcut o nouă donaţie importantă Ucrainei în lupta anti-COVID
Marin Gherman. Sursa: facebook.com/marin.gherman.5

Articol de Luminiţa Voinea, 06 Iunie 2021, 10:23

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 iunie, ora 22:12) - Emisiunea: "Românii de pretutindeni" - Realizator: Luminiţa Voinea

România a făcut o nouă donaţie importantă Ucrainei în lupta anti-COVID.

Ajutorul umanitar cu titlu gratuit a constat în combinezoane măşti chirurgicale, viziere şi dezinfectanţi.

Transportul, însoţit de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a ajuns la Cernăuţi săptămâna trecută.

Programul vizitei secretarului de stat român a mai inclus întâlniri cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina, în comun cu şeful delegaţiei ucrainiene, ministrul adjunct al afacerilor externe, Vasyl Bodnar, o rundă de consultări bilaterale ale delegaţiilor MAE român şi ucrainean şi discuţii cu conducerea Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi.

Secretarul de stat Dan Neculăescu a salutat recunoaşterea de către Ucraina a identităţii între limba română şi aşa-zisa "limbă moldovenească" şi a evidenţiat necesitatea ca Ucraina să recunoască inexistenţa aşa-zisei "limbii moldoveneşti".

Totodată el a subliniat necesitatea îndeplinirii condiţiilor pentru relansarea cât mai rapidă a activităţii Comisiei mixte române-ucrainiene pentru protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv prin nominalizarea co-preşedintelui părţii ucrainene.

Secretarul de stat român a exprimat încrederea că minoritatea română va continuă să fie apreciată pentru contribuţia la climatul de înţelegere interetnică din regiunea Cernăuţi şi să fie srpijinită în promovarea şi dezvoltarea identităţii sale culturale şi lingvistice, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Cum a fost primită această vizită de reprezentanţii comunităţii româneşti din Ucraina aflăm din interviul realizat de Amalia Bojescu.

Reporter: Marin Gherman, jurnalist, redactor şef la Centrul Media BucPress din Cernăuţi, cât de important este acest ajutor şi unde vor ajunge mai exact toate aceste donaţii?

Marin Gherman: Este, în primul rând, un gest lăudabil al României pentru a susţine în primul rând Ucraina. În cel de-al doilea rând vreau să vă informez că recent a fost adoptată o decizie la nivelul Ministerului Sănătăţii de la Kiev şi tot ajutorul umanitar, măştile, echipamentele necesare şi toate câte au fost aduse la Cernăuţi vor rămâne în regiunea Cernăuţi şi sunt distribuite între principalele centre medicale din regiunea Cernăuţi, ceea ce din punctul de meu de vedere înseamnă că şi etnicii români vor beneficia de acest ajutor, alături de ceilalţi cetăţeni ucraineni care locuiesc în regiunea Cernăuţi. Din punctul meu de vedere este o demonstrare a ceea numim noi în ştiinţele politice şi în geopolitică soft power, o prezenţă mai serioasă cumva a României în această zonă şi o încercare de a edifica o altă imagine a României în acest spaţiu.

Reporter: Aceste ajutoare acoperă necesităţile de care este nevoie acolo în regiunea Cernăuţi?

Marin Gherman:Acoperă o parte din aceste nevoi. Desigur, este cumva o uşurare pentru bugetul local şi regional, care prevedea cheltuieli pentru achiziţionarea măştilor, a dezinfectanţilor. Vreau să vă spun că circa 15.000 de litri de dezinfectanţi au fost aduse în Cernăuţi, în timpul acestui act de donaţie din partea României.

Reporter: Reprezentanţii comunităţilor de români din zona Cernăuţi au profitat de prezenţa autorităţilor de la Bucureşti acolo, în regiune, şi au adus din nou în discuţie problemele pe care le întâmpină acolo, în special cele legate de predarea şi studierea în limba maternă în instituţiile de învăţământ. Care mai este situaţia acolo, Marin Gherman, tu fiind un fin observator al actualităţii de zi cu zi de acolo.

Marin Gherman:Din păcate, lucrurile nu sunt foarte optimiste la acest capitol. Desigur, au loc unele procese pozitive, inclusiv adjunctul ministrului de externe al Ucrainei, Vasil Bodnar, a fost prezent la Cernăuţi şi a declarat, răspunzând la una dintre întrebări, că se mişcă cumva Ucraina spre a recunoaşte şi recunoaşte, de fapt, că limba moldovenească este identică cu limba română. Din punctul meu de vedere, deja este un pas înainte, ceea ce nu se întâmpla odinioară. Sperăm că şi la nivel local, vorbesc aici despre regiunea Odessa, lucrurile se vor schimba în această privinţă. În rest, dacă vorbim de Legea educaţiei din 2017 şi celelalte legi care au apărut în urma modificării sistemului de învăţământ din Ucraina, schimbări pozitive nu prea se observă. A fost transmis un semnal clar de către partea ucraineană că nu va avea loc o modificare a legislaţiei privind învăţământul, care reprezintă o reducere drastică a dreptului de a învăţa în limba maternă, comparativ cu legislaţia anterioară. În schimb, partea ucraineană propune părţii române şi comunităţii româneşti o implementare mai puţin dureroasă a acestei legislaţii, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este posibil. Oricum am aborda acest subiect, o implementare mai puţin dureroasă sau foarte dureroasă, oricum legislaţia va fi implementată. În schimb, avem deja o mică promisiune, disponibilitate a părţi ucrainene de a organiza cât mai rapid, posibil chiar şi în această vară, şedinţa Comisiei interguvernamentale mixte privind drepturile minorităţilor naţionale, unde toate aceste subiecte vor fi discutaet amănunţit şi sperăm că vom fi şi noi invitaţi sau vom avea dreptul de a ne spune punctul de vedere la astfel de întruniri.

Reporter: La nivelul Uniunii Europen, s-a discutat situaţia de acolo şi faptul că în Ucraina se încalcă nişte drepturi ale minorităţilor naţionale, pentru că nu vorbim doar despre România, sunt şi alte ţări din Uniunea Europeană care au comunităţi importante acolo. Au fost trase nişte semnale din partea Uniunii Europene.

Marin Gherman: Noi înţelegem că sunt limitate mecanismele de influenţare şi din partea Uniunii Europene şi din partea diplomaţiei române a unor legi care ţin de Ucraina şi de suveranitatea ei. Chiar dacă nu ne plac legile, oricum este dreptul Ucrainei de a adopta orice lege îşi doreşte. Dacă ne raportăm la aspiraţiile europene, deocamdată, Kievul susţine că aceste legi corespund în mare parte normelor şi standardelor europene. Este un subiect care se discută. Din păcate, nu prea observăm mari presiuni asupra Kievului, chiar atât de mari, după cum considerăm noi, pentru a schimba anume această lege. Totuşi, Uniunea Europeană, ca şi Statele Unite ale Americii sunt preocupate de alte subiecte, inclusiv de subiectul securităţii statului ucrainean, ştiţi, de confruntarea cu Rusia...

Reporter: Da.

Marin Gherman:... anexarea Crimeii şi aşa mai departe; şi aceste subiecte mari geopolitice de securitate - şi globală, şi regională - umbresc cumva subiectul drepturilor minorităţilor naţionale şi legii educaţiei. Plus că Ucraina prezintă acest subiect, al ucrainizării educaţiei, ca fiind un pas important pentru a se depărta de lumea rusă, care pune în primejdie existenţa acestui stat sau a unei părţi din acest stat.

Audio: Emisiunea Românii de pretutindeni din 5 iunie 2021

Ramona Bodescu, avocat de renume în Spania: Mă dedic cu intensitate comunității românești, de care sunt foarte mândră
Românii de pretutindeni 18 Martie 2024, 20:07

Ramona Bodescu, avocat de renume în Spania: Mă dedic cu intensitate comunității românești, de care sunt foarte mândră

Aflată de 24 de ani în Spania, Ramona Maria Bodescu are o legatura puternică cu România și se implică activ în problemele...

Ramona Bodescu, avocat de renume în Spania: Mă dedic cu intensitate comunității românești, de care sunt foarte mândră
EXCLUSIV Prof.dr.Dragoș Calma, românul care revoluționează cercetarea textelor medievale
Românii de pretutindeni 05 Martie 2024, 13:41

EXCLUSIV Prof.dr.Dragoș Calma, românul care revoluționează cercetarea textelor medievale

Cercetătorul Dragoș Calma reprezintă o forță în studiul și conservarea gândirii medievale, fiind recunoscut și premiat la...

EXCLUSIV Prof.dr.Dragoș Calma, românul care revoluționează cercetarea textelor medievale
Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge, în aer, în public
Românii de pretutindeni 19 Februarie 2024, 13:42

Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge, în aer, în public

Invitat la emisiunea Românii de pretutindeni, dirijorul român Vlad Vizireanu a vorbit despre pasiunea pentru muzică, despre...

Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge, în aer, în public
Alexandru Lazăr, consulul onorific al României în Insulele Baleare: Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pasul înainte
Românii de pretutindeni 12 Februarie 2024, 12:09

Alexandru Lazăr, consulul onorific al României în Insulele Baleare: Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pasul înainte

Alexandru Lazăr este invitatul Românilor de pretutindeni, într-un interviu despre provocări, principii de viață și...

Alexandru Lazăr, consulul onorific al României în Insulele Baleare: Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pasul înainte
Mihaela Tatu: Marea mea iubire în tot ceea ce înseamnă media este radioul
Românii de pretutindeni 05 Februarie 2024, 14:12

Mihaela Tatu: Marea mea iubire în tot ceea ce înseamnă media este radioul

Cunoscut om de media, Mihaela Tatu vorbește despre provocările carierei și proiectele pe care le are în acest moment pentru...

Mihaela Tatu: Marea mea iubire în tot ceea ce înseamnă media este radioul
Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya
Românii de pretutindeni 22 Ianuarie 2024, 19:19

Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya

Ana-Voica Bojar este o româncă plecată de 30 de ani în Austria pentru a-și împlini visul născut în copilărie, acela de a...

Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya
Codruța Liliana Filip: Românii îmbrăcați în straie tradiționale sunt cei mai frumoși ambasadori ai țării în lume
Românii de pretutindeni 22 Ianuarie 2024, 17:14

Codruța Liliana Filip: Românii îmbrăcați în straie tradiționale sunt cei mai frumoși ambasadori ai țării în lume

Codruța trăiește la Bruxelles din 2004 și militează în cadrul unor organizații non-profit, care luptă pentru combaterea...

Codruța Liliana Filip: Românii îmbrăcați în straie tradiționale sunt cei mai frumoși ambasadori ai țării în lume
Simona Laiu, românca din Honolulu: Sursa de sevă  pentru mine a fost și rămâne cultura României
Românii de pretutindeni 22 Ianuarie 2024, 14:17

Simona Laiu, românca din Honolulu: Sursa de sevă  pentru mine a fost și rămâne cultura României

Emisiunea "Românii de pretutindeni" v-o prezintă pe Simona Laiu, românca din Honolulu pasionată de rolul costumului național...

Simona Laiu, românca din Honolulu: Sursa de sevă  pentru mine a fost și rămâne cultura României