Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei locale 16 februarie

Jumătate din localităţile sătmărene nu au hidranţi; Noul trend la ţară: parc în mijlocul satului; Şi-a făcut curaj cu alcool ca să dea examenul auto.

Revista presei locale 16 februarie

Articol de Ina Chelan, 16 Februarie 2011, 04:16

Pompierii trag un semnal de alarmă preluat şi de Informaţia Zilei Satu Mare: jumatate din localităţi nu au hidranţi. Autospecialele aflate în acest moment în dotarea pompierilor au capacităţi de stocare între 3000 şi 9000 de litri şi, după golire, dacă există în apropiere un hidrant funcţional, se pot alimenta concomitent cu operaţiunea de stingere.

Prahovenii care au ramas fara serviciu in urma concedierilor, precum si aceia care, dupa absolvirea unei şcoli, nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă, se pot pregăti pentru noi meserii. În această lună, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova organizează patru cursuri de recalificare în meserii ce se regasesc frecvent pe listele cu locuri de munca vacante, anunţă Ziarul Prahova.

Reporterii de la cotidianul gorjean Pandurul au însoţit mai mulţi locuitori din Bălăneşti care au fost ieri la poarta hoţilor care le furaseră bunurile pentru a-şi recupera lucrurile. Poliţiştii i-au obligat pe făptaşi să scoată la poartă tot de au furat, iar păgubiţii să-şi ia ce-i al lor. În scurt timp, în faţa porţii au construit adevărate grămezi de tot felul de lucruri, de la conserve şi murături la furculiţe şi electrocasnice.

Cele mai importante realizări culturale din anul 2010 au fost "contabilizate" şi vor fi premiate de Radio România Cultural. Premiile se vor decerna în cadrul Galei, organizate luni, 21 martie, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Sibiul are de două ori emoţii: atât pentru actriţa Ofelia Popii, cât şi pentru poetul Radu Vancu. Colegii de la Tribuna Sibiu le ţin pumnii nominalizaţilor.

Ziua de Cluj dezvăluie noul trend la ţară: parc în mijlocul satului. Până la sfârşitul anului, câteva comune clujene se vor putea mândri că au parcuri moderne, “ca la oraş”. De multe ori, aşezarea duce lipsă de drumuri asfaltate, apă sau canalizare. Acţiunea este finanţată prin Programul Naţional de Îmbunătăţire a Mediului, prin care primesc finanţare 285 de localităţi. Bugetul total al programului depăşeşte 214 milioane de lei.

Craiovenii sunt obligaţi, de anul acesta, să plătească o taxă pe vehicule lente, un fel de taxă auto în sumă de 34 de lei anual. Detaliile le găsim în Gazeta de Sud. Persoanele fizice sau juridice din urbe care au în dotare macarale, buldozere, stivuitoare, autogredere, compactoare, combine agricole şi altele sunt obligate ca de anul acesta să le declare la Direcţia de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova. Taxa se plăteşte doar dacă macaralele, buldozerele sau alte asemenea utilaje vor fi folosite pe infrastructura publică.

Ziarul de Vrancea prezintă cazul unui tânăr din Focşani care nu a avut curaj să susţină examenul auto aşa că s-a ajutat cum a putut. Florin I. a fost depistat in urma cu aproape doi ani conducând un autoturism sub influenţa alcoolului. S-a ales cu dosar penal şi a fost judecat de Tribunalul Vrancea. Tânarului i-a fost anulat permisul de conducere şi a stat un an de zile pieton. După ce a terminat perioada de interdictie, focsaneanul s-a apucat din nou de şcoala de şoferi. Ieri dimineaţă s-a prezentat pentru examenul teoretic cu Poliţia. Nu înainte de a lua un stimul pentru curaj. A fost depistat sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,11mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acestuia nu i-a fost permisă susţinerea probei.

Armata României, ambasadorul nostru în lume
România, devreme 25 Octombrie 2013, 11:47

Armata României, ambasadorul nostru în lume

De Ziua Armatei, vorbim despre militarii români care luptă la peste 4000 de kilometri de casă.

Armata României, ambasadorul nostru în lume
Rămân fără apă din cauza datoriilor
România, devreme 25 Octombrie 2013, 11:41

Rămân fără apă din cauza datoriilor

Se întâmplă şi la Petroșani, unde societatea care furnizează apă a dat în judecată asociația de proprietari, pentru o datorie...

Rămân fără apă din cauza datoriilor
La şcoală, prin pădure
România, devreme 23 Octombrie 2013, 10:33

La şcoală, prin pădure

Între 2 şi 12 kilometri trebuie să parcurgă pe jos, prin pădure sau poteci, elevii din clasele I-VIII din localităţile...

La şcoală, prin pădure
Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii
România, devreme 22 Octombrie 2013, 10:55

Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii

Medicii recunosc faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui dotările bat recordul de "vârstă" în materie de...

Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii
Sobe cu lemne la bloc
România, devreme 21 Octombrie 2013, 13:10

Sobe cu lemne la bloc

Localnicii din cele cateva blocuri din Însurăţei se încălzesc fiecare după cum poate, fie cu ajutorul sobelor pe lemne, fie...

Sobe cu lemne la bloc
''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''
România, devreme 12 August 2013, 22:45

''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''

Psihoterapia canina

''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''
Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?
România, devreme 08 August 2013, 14:55

Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?

Șacalul este un mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, care trăiește în nordul Africii, în...

Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?
Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia
România, devreme 07 August 2013, 14:10

Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia

Peste 20.000 de orădeni nu şi-au plătit impozitele, dar primăria oraşului a găsit metoda eficienta: să trimită o maşină...

Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia