Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei locale 10 ianuarie

Cei mai inteligenţi roboţi sunt creaţi de studenţii clujeni; Durăul este resuscitat de Crăciunul pe stil vechi; Vremea bună şi vremurile grele îi scot pe orădeni la pescuit.

Revista presei locale 10 ianuarie

Articol de Ina Chelan, 10 Ianuarie 2011, 04:36

Din Informaţia Zilei Satu Mare aflăm că în dotarea Blocului Operator de la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş a intrat o trusă laparoscopică dintre cele mai moderne, cumparată cu bani strânşi de spital de mai bine de 2 ani din consultaţii la cerere, fişe auto, chirii, inclusiv vânzarea de fier vechi. O operaţie cu laparoscopul durează cel mult 60 de minute. Durata medie de internare în astfel de cazuri este de trei zile, după care pacientul se poate reintegra fără prea mari probleme.

Citim în Servus Hunedoara că Asociaţia „Antiparkinson” Deva a deschis o campanie naţională ce are drept scop informarea persoanelor suferinde de această maladie din toată ţara. Persoanele aflate în baza de date a asociaţiei sunt informate cu privire la noi metode de tratament a bolii, respectiv implantul cu neurostimulatoare şi etapele ce trebuie parcurse pentru a putea beneficia de această terapie.

Un craiovean este ţinut în frig de aproximativ trei luni de către Regia de Termoficare din oraş, semnalează Gazeta de Sud. Caloriferele nu s-au încălzit în această iarnă, deoarece furnizorul de căldură nu a catadicsit să mai repare conducta care ar fi urmat să transporte agentul termic până la bloc. Neşansa doljeanului este că a rămas singurul locatar branşat la sistemul centralizat de încălzire al oraşului, ceilalţi vecini având centrale termice.

Vremea bună şi vremurile grele îi scot pe orădeni la pescuit. De câteva zile, printre pescarii orădeni, fie ei sportivi sau amatori, s-a răspândit zvonul că în zona Hotelului Continental este peşte din belşug şi trage bine la cârlig. O explicaţie a acestui fenomen este legată de faptul că, în acest perimetru, apa este mai mică, iar soarele reuşeşte să încălzească această porţiune, peştii retrăgându-se în număr mai mare aici. După ce primii pescari au realizat că este destul peşte în "baltă", zeci de alţi iubitori ai acestui sport au venit în cursul dimineţii de ieri pe malurile Crişului, la pescuit. Reporterii de la ziarul Crişana au numărat peste 50 de pescari.

Preşcolarii de la o grădiniţă din comuna Ţânţăreni sunt tot în vacanţă. Micuţii stau acasă din cauză că în sălile de clasă este frig. Lemne pentru foc sunt, sobele sunt bune, dar nu are cine să facă focul. Autorităţile locale spun că au aflat de la ziariştii de la cotidianul gorjean Pandurul că grădiniţa este închisă şi au promis că vor rezolva problema.

Durăul este resuscitat de Crăciunul pe stil vechi, constată reporterii de la Evenimentul regional al Moldovei. Părăsită imediat după Revelion, staţiunea nemţeană prinde din nou viaţă, odată cu sosirea turiştilor care serbează Crăciunul după calendarul iulian. La poalele muntelui Ceahlău, verva musafirilor se simte cel mai mult pe pârtia neamenajată din spatele Centrului Ecumenic „Daniil Sihastrul“ şi în restaurantele hotelurilor.

Cei mai inteligenţi roboţi sunt creaţi de studenţii clujeni- titrează Ziua. Studenţii de la Facultatea de Matematică-Informatică au creat robotul care pescuieşte pet-urile din lac, “robotul pămătuf”, dar şi un robot care plantează copaci. “Vedeta” din cadrul “Zilei Roboţilor Inteligenţi” a fost robotul “Swim Green”, care ajută la curăţarea lacurilor poluate. Numeroase premii a primit şi robotul “I-Mark”, care a fost programat de studenţii informaticieni să traseze marcaje rutiere pe străzi. Pentru robotul care plantează copaci, studenţii au folosit un set Lego Mindstorms, au improvizat o tăviţă pe care au folosit-o ca rezervor de puieţi şi s-au folosit de un motor de la o jucărie ca să acţioneze un burghiu ce dă găuri în pământ. Premiat de sponsori a fost şi “Postman Robot” – poştaşul robot, capabil să recunoască cutiile poştale şi să citească adresele de pe plicuri.

Tribuna scrie că administratorilor Grădinii Zoologice din Sibiu nu le este uşor nici iarna, mai ales că trebuie să asigure, în special animalelor exotice condiţii speciale şi mai multă hrană bogată în vitamine, absolut necesară pentru aceste animale pentru a putea face faţă anotimpului rece. Legumele, fructele şi crudităţile fac parte din meniul zilnic. În plus, trebuie asigurată o temperatură de peste 25 de grade la reptile şi papagali, 20 de grade la maimuţe, şi la lei. Mai uşor trec iarna tigrii siberieni, lupii, şi urşii care sunt obişnuiti cu frigul. Cei ce vor să vadă ce mai este nou în zonă au la dispoziţie imaginile furnizate de o cameră web, aflată în zona lacului.

Armata României, ambasadorul nostru în lume
România, devreme 25 Octombrie 2013, 11:47

Armata României, ambasadorul nostru în lume

De Ziua Armatei, vorbim despre militarii români care luptă la peste 4000 de kilometri de casă.

Armata României, ambasadorul nostru în lume
Rămân fără apă din cauza datoriilor
România, devreme 25 Octombrie 2013, 11:41

Rămân fără apă din cauza datoriilor

Se întâmplă şi la Petroșani, unde societatea care furnizează apă a dat în judecată asociația de proprietari, pentru o datorie...

Rămân fără apă din cauza datoriilor
La şcoală, prin pădure
România, devreme 23 Octombrie 2013, 10:33

La şcoală, prin pădure

Între 2 şi 12 kilometri trebuie să parcurgă pe jos, prin pădure sau poteci, elevii din clasele I-VIII din localităţile...

La şcoală, prin pădure
Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii
România, devreme 22 Octombrie 2013, 10:55

Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii

Medicii recunosc faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui dotările bat recordul de "vârstă" în materie de...

Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii
Sobe cu lemne la bloc
România, devreme 21 Octombrie 2013, 13:10

Sobe cu lemne la bloc

Localnicii din cele cateva blocuri din Însurăţei se încălzesc fiecare după cum poate, fie cu ajutorul sobelor pe lemne, fie...

Sobe cu lemne la bloc
''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''
România, devreme 12 August 2013, 22:45

''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''

Psihoterapia canina

''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''
Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?
România, devreme 08 August 2013, 14:55

Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?

Șacalul este un mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, care trăiește în nordul Africii, în...

Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?
Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia
România, devreme 07 August 2013, 14:10

Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia

Peste 20.000 de orădeni nu şi-au plătit impozitele, dar primăria oraşului a găsit metoda eficienta: să trimită o maşină...

Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia