Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei economice, 24 noiembrie

Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Bursa şi Economistul.

Revista presei economice, 24 noiembrie

Articol de Dinu Dragomirescu, 24 Noiembrie 2010, 11:50

Ziarul Financiar îşi deschide prima pagină cu titlul "Euro urcă la 4,31 lei, iar pieţele sunt din nou agitate". "Dacă în trecut problemele leului erau legate în principal de tulburările de pe scena politică locală şi de incertitudinile privind finanţele publice, acum presiunea vine din străinătate. Escaladarea conflictului din Peninsula Coreeană şi speculaţiile tot mai intense de pe pieţele financiare privind iminenta intrare sub presiune a Portugaliei sau Spaniei au declanşat un nou val de aversiune faţă de activele considerate riscante".

Sub titlul "Guvernul nu vrea cotă unică de 10%", Curierul Naţional scrie că Ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu nu susţine iniţiativa legislativă promovată ieri în Senat de 23 de senatori PDL şi susţinută de PNL şi PSD de reducere de la 16 la 10% a cotei de impozit pe veniturile din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, pensii, investiţii, activităţi agricole, premii şi alte surse. "Iniţiativa nu face face referire şi la impozitul pe profit. Printre iniţiatori se regăseşte şi senatorul PDL Ion Ariton, actualul ministru al economiei", scrie Curierul Naţional.

Ziarul Financiar notează că "nu este pentru prima dată când chiar parlamentarii puterii "defectează" şi aprobă iniţiative împotriva Guvernului. "Analiştii economici califică iniţiativa drept o prostie", continuă cotidianul citat. În România există un dezechilibru între impozitarea muncii care este foarte mare şi impozitarea capitalului care este redusă. Dacă vrei să-i stimulezi pe angajatori să facă angajări, de vreme ce susţii că principala ta preocupare sunt locurile de muncă, atunci reduci contribuţiile pentru asigurări sociale, nu cota unică", îl citează ziarul pe preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru.

Curierul Naţional se întreabă pe prima pagină "De ce în Bulgaria se poate?". "Mutarea în Bulgaria, o ţară atractivă şi stabilă din punct de vedere fiscal, reprezintă un fenomen care va lua amploare anul viitor. Sistemul fiscal de la ei nu s-a modificat de 10 ani, mediul de afaceri are o predictibilitate fiscală, în timp ce la noi numai anul acesta Codul Fiscal s-a modificat de cel puţin trei ori. Statul bulgar merge pe principiul impozitării câte puţin de la mulţi, în timp ce noi mergem pe ideea mult de la puţini".

Ziarul Bursa marchează împlinirea a 15 ani de activitate a Bursei de Valori Bucureşti printr-un interviu cu noul director general al acesteia, Valentin Ionescu, care afirmă: "Trebuie să ne îndeplinim rolul de barometru al economiei". "Bursa a primit un motor Mercedes", titrează Curierul Naţional, cu referire la faptul că acţiunile grupului german Daimler AG sunt de ieri disponibile la tranzacţionare.

In Economistul, preşedintele societăţii de administrare a SIF Muntenia, Petre Pavel Szel, regretă faptul că "guvernele postdecembriste nu au avut încredere în bursă pentru că ar fi însemnat cedarea controlului asupra societăţilor comerciale de stat fără niciun fel de contraprestaţie, adică se pierdea posibilitatea de a controla anumite activităţi, inclusiv prin numirea, pe criterii politice, a unor oameni în consilile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor. Normal ar fi fost ca întregul proces de privatizare să se desfăşoare prin intermediul bursei. (...) De asemenea, în BVB nu sunt reprezentate cele mai importante sectoare de activitate". Spre deosebire de ce se întâmplă în Occident, nici titlurile de stat nu sunt derulate prin bursă, scrie cotidianul citat sub titlul "Avem de a face, în ţara noastră, cu o aproape totală deconectare a pieţei de capital de economia reală".

Ziarul Financiar publică un articol semnat de Călin Popescu-Tăriceanu şi intitulat "Strategia Dunării - o perspectivă enormă de dezvoltare pentru România". Autorul consideră că ideea canalului Bucureşti-Dunăre, proiect emblematic al "epocii de aur", este "o uriaşă inepţie". Proiectul în forma sa actuală a fost iniţiat, la începutul anilor '80, nu dintr-un raţionament economic, ci din dorinţa megalomanică a unui lider politic total incult". Fostul premier avansează zece propuneri de proiecte esenţiale care să răspundă unor evidente nevoi economice. Între ele, "renaturarea Luncii Dunării pentru a reda posibilitatea atenuării undelor de viitură pe cale naturală şi a evita inundaţiile catastrofale cum au fost cele din ultimii cinci ani".

Revista presei economice, 22 noiembrie
Economie 22 Noiembrie 2010, 11:16

Revista presei economice, 22 noiembrie

Articole din Bursa, Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Săptămâna Financiară şi Capital.

Revista presei economice, 22 noiembrie
Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Economie 22 Aprilie 2024, 14:52

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5%, iar...

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Economie 22 Aprilie 2024, 14:25

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie

Procentul va ajunge la 30 la sută, în 2050, dacă situaţia rămâne neschimbată, arată studiul făcut de Asociaţia Energia...

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie