Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: MATINAL - continuare Miercuri, 24 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Dinu Dragomirescu

21 Decembrie 2010
Vizualizari: 1255
Comentează add

Articole din Ziarul Financiar, Economistul, Curierul Naţional şi Bursa.

Revista presei economice, 21 decembrie

dinu-dragomirescu

Bugetul pe 2011, câţi angajaţi sunt de fapt în firmele din România, Ordonanţa 50 privind creditele acordate populaţiei figurează printre principalele teme abordate în presa economică de azi.

""Bugetiada" 2011, la finiş, dar controversele continuă", titrează ziarul Economistul.

"S-au lăsat multe portiţe pentru neprevăzut (sintagmă comodă pentru deficitul de predicţii)".   

Ziarul Financiar titrează tot pe prima pagină: "Cheltuielile statului cu bunurile si serviciile scad doar cu 6 %".

Guvernul dispusese, în vară, reducerea cu 20% a cheltuielilor de bunuri şi servicii ale instituţiilor din subordinea sa, reaminteşte ziarul.

"Vârful de cheltuieli pe bunuri şi servicii l-a reprezentat anul electoral 2008", când pentru achiziţii de bunuri şi servicii s-au alocat mai mulţi bani decât pentru investiţii, remarcă Ziarul Financiar.  

Acelaşi cotidian se întreabă într-un alt articol "Câţi angajaţi sunt în firmele din România?".

"Patru instituţii aflate în subordinea Guvernului - Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Finanţelor, Inspecţia Muncii şi Registrul Comerţului - centralizează date legate de numărul de angajaţi atât din sectorul public, cât şi din mediul privat, însă fiecare dintre acestea raportează cifre diferite. Pe cine să credem?", scrie ziarul.

"Cu alte cuvinte, nicio instituţie din România nu ştie cu exactitate câţi salariaţi lucrează în România, deşi oficial avem o populaţie ocupată de peste 9 milioane de oameni".  

"Suma luată în calcul în prezent de autorităţile române în noul acord cu FMI este de 5-6 miliarde de euro, dar valoarea ar putea creşte până la 8 miliarde de euro, în funcţie de nevoia de finanţare, care va fi stabilită definitiv în martie 2011, potrivit unor surse guvernamentale", citim în Ziarul Financiar.

"Suma va fi pusă la dispoziţia României sub forma unui acord de tip preventiv şi va fi accesată doar în caz de urgenţă. Statul va plăti însă instituţiei financiare un comision de angajament de 0,3% pe an indiferent dacă banii vor fi sau nu folosiţi".  

Bursa titrează "Votul în plenul Camerei Deputaţilor asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 50, amânat pentru joi".

Subiectului îi este consacrat şi principalul articol de prima pagină din Ziarul Financiar publicat sub titlul "Cine vrea să i se aplice OUG 50 mai are maxim o lună să semneze actul adiţional cu banca".

"La băncile mari, doar 10% dintre clienţii cu credite de consum sau imobiliare au venit să semneze acte adiţionale până la termenul limită de 19 septembrie, în cazul celorlalţi considerându-se acceptare tacită".  

Ziarul publică opinia că "forma actuală a legii pune clientul în situaţia de a alege între două rele: fie semnează actul propus de bancă pentru a beneficia în continuare de Ordonanţa 50 şi acceptă condiţiile impuse, fie îşi asumă riscul de a lăsa din nou condiţiile creditului la dispoziţia băncii".  

Din Curierul Naţional aflăm că, potrivit datelor Eurostat, "venitul real pe lucrător din agricultura românească a scăzut cu 8,2% în acest an, reprezentând astfel cea mai slabă evoluţie din Europa, în condiţiile în care indicatorul a crescut în Uniunea Europeană cu 12,3%, iar nivelul din România se plasează la 84,5% faţă de anul 2005, una dintre cele mai reduse cifre de pe continent". (...)

"Când îşi va da seama şi Guvernul român că agricultura este una din reţetele de a ieşi din criză şi va subvenţiona sectorul la un nivel decent, european, aşa cum au promis în campania electorală?", se întreabă retoric Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România, citat de Curierul Naţional. 

Rămânem în sectorul agro-alimentar pentru a consemna un articol pe o temă de sezon din Bursa, publicat sub titlul "Tăierea porcului: tradiţiile sunt respectate - normele, ignorate".

"Conform tradiţiei, de Ignat se sacrifică porcii. Între datinile strămoşeşti şi normele impuse de societatea modernă se dă o perpetuă bătălie. În lumea satului balanţa este în continuare înclinată".


Etichete Ziarul FinanciarEconomistulCurierul NaţionalBursa

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live