Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: CONTRACRONOMETRU Vineri, 07 August

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Mirela Ursachi

2 Mai 2012
Vizualizari: 1131
Comentează add

Articole din Adevărul, Evenimentul Zilei şi Jurnalul Naţional.

Revista presei centrale, 2 mai

mirela-ursachi

ADEVĂRUL scrie despre "Noul Guvern al României"  şi dă detalii despre miniştrii pe care premierul desemnat, Victor Ponta, i-a propus pentru a face parte din cabinetul său. Ziarul notează evoluţia discuţiilor purtate în cadrul USL pentru formarea Executivului şi punctează care sunt următorii paşi până la depunerea jurământului şi obţinerea mandatului cu drepturi depline.

Sub titlul "Culisele facerii Guvernului Ponta", şi EVENIMENTUL ZILEI dezvăluie ceea ce numeşte "luptele care s-au dus în spatele fiecărei nominalizări pentru portofoliile cabinetului USL". Publicaţia susţine că, în urma dezbaterilor pentru constituirea Executivului, ar fi apărut şi nemulţumiţi în rândul liberalilor, atât din conducerea centrală cât şi din teritoriu.

"Victor Ponta, la ora negocierii reale cu FMI" - titrează JURNALUL NAŢIONAL, care comentează că "centura de siguranţă obţinută de preşedintele Traian Băsescu de la reprezentantul Fondului pentru România, Jeffrey Franks, îl pune pe premierul desemnat în faţa unor decizii dificile".

Cotidianul dezvoltă lista cu aspectele ce mai trebuie negociate cu FMI şi estimează ce efecte vor avea asupra problemelor sociale rezultatele obţinute în urma acestor discuţii.

ROMÂNIA LIBERĂ analizează "Ce impact au alegerile asupra ratingului de ţară" şi precizează: "creşterea substanţială a politicilor populiste, înainte sau după alegeri, ar putea exercita presiuni de retrogradare a ratingului de ţară".

Potrivit agenţiei de evaluare financiară FITCH, România a făcut, însă, progrese în programul de consolidare fiscală în ultimele trimestre, iar deficitul de anul trecut este aproape de ţinta oficială.  

Revenim la EVENIMENTUL ZILEI, care prezintă un interviu cu reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa.

Acesta apreciază că "România ar trebui să fie în alertă TBC", ţinând cont de numărul cazurilor de tuberculoză rezistentă la tratament.

Detalii despre câţi români suferă de TBC, ce costuri implică tratamentul  şi cum se poate rezolva problema la nivelul ţării noastre - găsiţi în cuprinsul articolului.

În fine, JURNALUL NAŢIONAL profită de recentele ieşiri la iarbă verde ale românilor, ca să atragă atenţia că preparatele din carne nu trebuie arse şi nici gătite direct pe flacără.

Profesorul Mencinicopschi explică pentru cititorii ziarului care sunt pericolele la care se expun dacă nu gătesc în mod corect carnea.
 


Etichete AdevărulJurnalul NaţionalziareEvenimentul Zileiarticole

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live