Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei centrale, 1 august

Articole din Evenimentul Zilei, Adevărul, Jurnalul Naţional şi România Liberă.

Revista presei centrale, 1 august

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 01 August 2011, 07:51

"Băsescu avertizează coaliţia: fără populisme!" - este titlul ales de Evenimentul Zilei pentru articolul despre întâlnirea de ieri a preşedintelui cu delegaţia FMI.

Şeful statului le-a atras atenţia politicienilor, care s-au grăbit să intre în campanie şi să anunţe creşteri de pensii şi salarii, că fac un mare rău României.

Chiar dacă a anunţat că măsurile luate până acum au dat roade şi au adus echilibrul economic, tot ce a putut promite preşedintele a fost că "se va analiza scăderea numărului de impozite".

Adevărul scrie că FMI a avertizat autorităţile române că fără investiţii, economia nu va creşte.

Finanţatorii internaţionali spun că avansul economiei româneşti depinde de realizarea investiţiilor publice şi de o mai bună absorbţie a fondurilor europene.

"Bucurie cu limitare pe Autostrada Soarelui" - citim tot în Adevărul, ai cărui jurnalişti au încercat tronsonul, de 21 de kilometri de autostradă cu două benzi, dintre Agigea şi Murfatlar, inaugurat ceremonios, săptămâna trecută, de şeful guvernului Emil Boc şi de ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

Numai că, sfertul de oră câştigat pe noul tronson este o palidă compensaţie pentru timpul pierdut în trafic între Cernavodă şi Murfatlar, bară la bară.

Asta-i povestea cu Autostrada Soarelui: a fost începută de comunişti, în urmă cu 30 de ani, şi nu se ştie exact când şi dacă va fi vreodată terminată.

"Delta Dunării, de la "paradisul verde" la iadul portocaliu" - titrează Jurnalul Naţional.

După cinci ani de "sforţări", Parlamentul României a reuşit să realizeze o nouă Lege a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Modificarea legislaţiei s-a făcut la iniţiativa pedelistei Sulfina Barbu, preşedinta Comisiei de administraţie publică a Camerei.

Noua lege are foarte multe portiţe legislative, prin care cea mai importantă zonă umedă naturală a Europei va fi distrusă - avertizează Jurnalul Naţional, care îi cere preşedinelui să nu promulge legea.

Şi explică: dacă până acum administrarea Deltei era condusă de Consiliul Ştiinţific, acum această sarcină va reveni guvernatorului, care este numit, respectiv revocat din funcţie de prim-ministru.

În plus, noua lege împarte Delta în zone strict protejate, zone tampon şi zone economice, ceea ce, în opinia ziarului, deschide calea unor posibile construcţii, pe care puternicii zilei le pot face folosindu-se de portiţele legii.

Într-un interviu publicat în România Liberă, un fost agent sub acoperire al SRI dezvăluie cum a fost folosit de către şefii săi în interes personal.

El povesteşte cum i-a spionat de omul de afaceri Dinu Patriciu şi pe ziaristul Sorin Roşca-Stănescu, dar şi pe alte persoane din grupul Patriciu.

Jurnalul Naţional prezintă şi astăzi povestea unui copil genial.

La 3 ani scria, iar acum, la 13 ani, Laurenţiu Ioan Ploscaru, din Călimăneşti, Vâlcea, are peste 120 de medalii în nouă domenii diferite.

Puţinii bani pe care îi primeşte ca premiu pe la concursuri îi pune la ciorap, ca să-şi plătească transportul pentru următorul concurs.

Căci ai lui sunt oameni simpli, uneori de abia le ajung banii de pe o zi pe alta.

Tatăl e pensionat pe caz de boală, mama e funcţionar public şi tocmai a rămas şomeră.

Ca să-şi permită transportul până la cea mai bună şcoală din Vâlcea, Laurenţiu primeşte o sponsorizare lunară de 200 de lei.

În vacanţă lucrează şi câte opt ore la matematică, din zeci de culegeri.

Din pacate, ţelul lui este să părăsească România.

"O fi frumoasă ţara, nu zic că nu e, dar simt că n-are nici un rost să rămân aici... a făcut cineva ceva pentru elevii cu rezultate bune?", întreabă retoric băiatul de 13 ani.

Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista Presei 07 Septembrie 2012, 07:12

Revista presei centrale, 7 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Curierul Naţional.

Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista Presei 06 Septembrie 2012, 07:26

Revista presei centrale, 6 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Bursa, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Adevărul.

Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista presei, 3 septembrie
Revista Presei 03 Septembrie 2012, 07:13

Revista presei, 3 septembrie

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Curierul Naţional şi România Liberă.

Revista presei, 3 septembrie
Revista presei, 31 august
Revista Presei 31 August 2012, 07:12

Revista presei, 31 august

Articole din Evenimentul zilei, Adevărul, Jurnalul naţional, Ziarul financiar şi România liberă.

Revista presei, 31 august
Revista presei centrale, 30 august
Revista Presei 30 August 2012, 06:54

Revista presei centrale, 30 august

Articole din Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Ziarul Financiar.

Revista presei centrale, 30 august
Revista presei centrale, 28 august
Revista Presei 28 August 2012, 07:29

Revista presei centrale, 28 august

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Adevărul.

Revista presei centrale, 28 august
Revista presei centrale, 27 august
Revista Presei 27 August 2012, 07:48

Revista presei centrale, 27 august

Articole din România Liberă, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Curierul Naţional, Adevărul şi Bursa.

Revista presei centrale, 27 august
Revista presei centrale, 24 august
Revista Presei 24 August 2012, 07:35

Revista presei centrale, 24 august

Articole din Curierul Naţional, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei şi România Liberă.

Revista presei centrale, 24 august