Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei centrale, 15 septembrie

Articole din Evenimentul Zilei, Adevărul, Jurnalul Naţional şi România Liberă.

Revista presei centrale, 15 septembrie

Articol de Mirela Ursachi, 15 Septembrie 2011, 08:28

"Băsescu a adus de la Obama promisiunea visului american", scrie "Evenimentul zilei".

Ziarul relatează că, "la întoarcerea din Statele Unite, şeful Statului, Traian Băsescu, a dat asigurări că, în urma întâlnirii cu Barack Obama, liderul de la Casa Albă şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini România pentru a fi inclusă în programul Wisa Waiver.

Din articol reiese că "în textul Declaraţiei comune privind parteneriatul strategic româno-american este precizată şi condiţia pe care trebuie să o îndeplinească ţările aspirante la includerea în acest program - şi anume cooperarea cu Statele Unite în combaterea terorismului".

Şi "Adevărul" a tratat subiectul sub titlul: "Ce urmează după vizita lui Băsescu în America".

Publicaţia enumeră, printre beneficiile acordului, securitatea şi atragerea investitorilor americani şi îl citează pe preşedintele Traian Băsescu, potrivit căruia, vestea amplasării scutului a produs efervescenţă în rândul companiilor străine, care s-au arătat interesate să investească în România.

Schimbăm aria de interes cu "Jurnalul Naţional", care anunţă "Ai drujbă, nu primeşti ajutor de încălzire" şi, mai mult, "statul nu se uită nici la cei care au peste 3 vaci în bătătură".

Ziarul dă detalii despre hotărârea de ieri a Guvernului, care a stabilit care sunt categoriile de persoane ce vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece.

"Cum ajunge un profesor de nota 1 să predea la liceu" titrează "România Liberă".

Publicaţia descrie situaţii în care "un candidat care a picat la concursurile de titularizare şi suplinire la specializarea pentru care s-a pregătit ani de zile în facultate poate deveni dascăl la alte discipline, iar legea Educaţiei este cea care permite acest lucru".

Autorul articolului prezintă cazuri concrete şi aminteşte că, totuşi, "ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a promis că nicio persoană care a luat notă sub 5 la concursurile de titularizare şi suplinire din vara aceasta nu va profesa în noul an şcolar".

Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista Presei 07 Septembrie 2012, 07:12

Revista presei centrale, 7 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Curierul Naţional.

Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista Presei 06 Septembrie 2012, 07:26

Revista presei centrale, 6 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Bursa, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Adevărul.

Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista presei, 3 septembrie
Revista Presei 03 Septembrie 2012, 07:13

Revista presei, 3 septembrie

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Curierul Naţional şi România Liberă.

Revista presei, 3 septembrie
Revista presei, 31 august
Revista Presei 31 August 2012, 07:12

Revista presei, 31 august

Articole din Evenimentul zilei, Adevărul, Jurnalul naţional, Ziarul financiar şi România liberă.

Revista presei, 31 august
Revista presei centrale, 30 august
Revista Presei 30 August 2012, 06:54

Revista presei centrale, 30 august

Articole din Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Ziarul Financiar.

Revista presei centrale, 30 august
Revista presei centrale, 28 august
Revista Presei 28 August 2012, 07:29

Revista presei centrale, 28 august

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Adevărul.

Revista presei centrale, 28 august
Revista presei centrale, 27 august
Revista Presei 27 August 2012, 07:48

Revista presei centrale, 27 august

Articole din România Liberă, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Curierul Naţional, Adevărul şi Bursa.

Revista presei centrale, 27 august
Revista presei centrale, 24 august
Revista Presei 24 August 2012, 07:35

Revista presei centrale, 24 august

Articole din Curierul Naţional, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei şi România Liberă.

Revista presei centrale, 24 august