Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: AGENDA GLOBALĂ Joi, 14 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

EuranetPlus

Autor

Mihaela Mihai

24 Iunie 2014
Vizualizari: 739
Comentează add

Ediția de anul acesta a forumului se va concentra pe creșterea competitivității regionale și a incluziunii sociale.

Reuniune privind strategia europeană pentru regiunea Dunării Reuniune privind strategia europeană pentru regiunea Dunării - Conține audio

mihaela-mihai

Euranet Plus.

Strategia europeană pentru regiunea Dunării este analizată la o reuniune de două zile care începe marți la Viena.

Se caută sprijinul mediului academic pentru dezvoltarea regiunii.

Vor fi prezenți la reuniunea din capitala Austriei responsabili politici și personalități ale lumii științifice din cele 14 țări care fac parte din Strategia Uniunii pentru regiunea Dunării.

Organizator este Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, iar discuțiile care vor avea loc se vor axa ape rolul pe care inovarea îl poate avea în creșterea economică și crearea de locuri de muncă în zonă.

Audio: Reuniune privind strategia europeană pentru regiunea Dunării.

Anul trecut au fost create șase grupuri de cercetare menite să sprijine dezvoltarea economică.

Există, de exemplu, grupuri de domeniul apei, al terenurilor și solului, care au primit ca rol să examineze resursele necesare pentru protecția mediului, irigare și dezvoltarea agriculturii.

Reuniunea, care începe marți, precede Forumul anual al strategiei Dunării, care are loc, de joi, tot la Viena.

Și-au anunțat participarea comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, oameni de afaceri și politicieni de rang înalt.

Ediția de anul acesta a forumului se va concentra pe creșterea competitivității regionale și a incluziunii sociale

Vor fi trecute în revistă și acțiunile de ecologizare a fluviului, iar o serie de întâlniri vor trata subiectul navigației prietenoase cu mediul.

Potrivit calendarului anunțat, reprezentanții mediului de afaceri și oamenii politici se vor întâlni pentru a propune măsuri concrete în favoarea îmbunătățirii infrastructurii de-a lungul Dunării.

Strategia pentru regiunea Dunării, iniţiativă politică a României şi Austriei

Lansată în urmă cu trei ani, Strategia pentru regiunea Dunării reunește 9 state membre ale Uniunii Europene, între care Germania, Austria, Ungaria, România și Bulgaria, și 5 țări din afara spațiului comunitar, Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Ucraina și Republica Moldova.

Totul a pornit de la o iniţiativă politică a României şi Austriei, promovată printr-o scrisoare comună adresată în iunie 2008 de premierii celor două țări preşedintelui Comisiei Europene.

Pentru România, printre beneficiile majore pe care Strategia și le propune să le aducă sunt dezvoltarea calităţii vieţii în satele și oraşele de pe malul Dunării și atragerea de investiţii în infrastructura de transport, mediu şi energie.

Tweet: Pe 29 iunie, la propunerea țărilor dunărene și sub auspiciile Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, se aniversează Ziua Internațională a Dunării, eveniment care marchează semnarea, la Sofia, în anul 1994, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Evenimentul va fi aniversat și în România.


Etichete Euranet PlusComisia EuropeanăUniunea EuropeanăDunăreastrategiereuniuneVienadezvoltareregiunemediul academicForumJohannes HahnincluziunipoliticeniecologizarefluviunavigațieRomâniatransportmediuenergie

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live