Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reuniune informală la nivelul președinților din Bulgaria, Austria, România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la Ruse la reuniunea informală la nivel de şefi de stat, Bulgaria, Austria, România.

Reuniune informală la nivelul președinților din Bulgaria, Austria, România
Foto: presidency.ro.

Articol de Oana Bâlă, 04 Mai 2018, 15:56

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la Ruse la reuniunea informală la nivel de şefi de stat, Bulgaria, Austria, România, ţări care deţin succesiv Preşedinţia Consiliului UE în acest an şi în primul semestru al anului viitor.

La Universitatea din Ruse, locul în care se desfăşoară conferinţa "Dezvoltarea sustenabilă a regiunii Dunării", cei trei preşedinţi român, bulgar şi austriac, s-au adresat celor câteva sute de tineri prezenţi punctând două teme principale: viitorul Europei şi Strategia europeană a Dunării.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre implementarea valorilor în arhitectura europeană şi a precizat că el crede cu tărie în democraţie şi în statul de drept care, în opinia sa, se referă la justiţie bazată pe recunoaşterea valorilor supreme a drepturilor omului, a instituţiilor puternice şi a toleranţei zero faţă de corupţie.

Şeful statului a pledat pentru o UE axată pe unitate, convergenţă, solidaritate şi tratament egal al membrilor. Pe de altă parte, a atras atenţia că ar fi necesară revizuirea Strategiei europene a Dunării, care ar trebui să devină mai vizibilă pentru cetăţeni şi să fie centrată pe proiecte concrete.

Şi preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a subliniat că este necesară acordarea unei mari atenţii dezvoltării regiunii Dunării, dar şi că Europa trebuie să răspundă la provocări globale cu soluţii globale.

Cei trei şefi de stat răspund acum întrebărilor studenţilor bulgari şi vor susţine declaraţii de presă comune.

Preşedintele Klaus Iohannis mai are programată o întâlnire bilaterală cu omologul austriac.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
România 19 Aprilie 2024, 23:25

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele

După greva japoneză de zilele acestea, săptămâna viitoare, oamenii vor picheta sediile Registrului Comerţului din ţară.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
România 19 Aprilie 2024, 22:06

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai

22 dintre românii surprinşi de inundaţiile din Dubai au fost preluaţi de reprezentanţii Consulatului General al României.

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
România 19 Aprilie 2024, 18:31

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele

Ministerul Sănătăţii a publicat recent instrucţiunile privind modalitate de gestionare a acestor deşeuri periculoase, precum...

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
Încă trei avioane F-16,  la Câmpia Turzii
România 19 Aprilie 2024, 18:04

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii

Cele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia au aterizat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii
Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente
România 19 Aprilie 2024, 16:49

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente

Magazinele îşi invită clienţii să doneze alimente neperisabile pentru copiii din centrele de zi şi de plasament, pentru...

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente