Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reprezentanţii ONG "nu pot garanta depolitizarea SRR şi SRTV"

Preşedintele Senatului consideră că depolitizarea Consiliilor de Administrare ale posturilor publice de radio şi televiziune nu va fi realizată prin numirea unor membri proveniti din ONG-uri.

Reprezentanţii ONG "nu pot garanta depolitizarea SRR şi SRTV"

Articol de Gabriel Benescu, 07 Mai 2010, 17:35

La Senat a fost organizată o dezbatere asupra proiectului de lege privind Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, document care se află în dezbaterea acestei camere legislative.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că proiectul trebuie să asigure o independenţă reală şi nu mimată a celor două instituţii şi să nu permită abuzul de putere al unei majorităţi.

De asemenea, el ar trebui să protejeze de orice amestec al factorului politic, conform lui Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului spunea că pentru a-şi îndeplini funcţia de instituţii publice, SRR şi SRTV ar trebui finanţate corespunzător.

"Este absolut de neacceptat, oricât de supărate ar fi concurentele din piaţa comercială pe televiziunea publică sau pe radioul public, aceste entităţi şi instituţii trebuie să fie finanţate, dacă dorim să avem o diversitate de programe care să aibă şi un caracter educaţional, să aibă şi un caracter cetăţenesc, să aibă şi altceva decât rating-ul de moment" a declarat Mircea Geoană.

O opinie împărtăşită şi de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, care spunea că nu publicitatea şi rating-ul trebuie să primeze la cele două instituţii, ci funcţia de informare şi educare, care pot fi susţinute doar printr-o finanţare corespunzătoare.

O altă noutate pe care ar putea s-o aducă viitoarea lege vizează numirea unor reprezentanţi ai societăţii civile în consiliile de administraţie.

Directorul interimar al SRTV, Alexandru Sassu, consideră însă că o astfel de propunere reprezintă o jignire la adresa ONG-urilor.

"Aşa cum arată lucrurile, ele sunt transformate, de fapt, într-un paravan, în spatele căruia clasa politică se va ascunde, majoritatea, de la un moment dat, care ar fi ea" a declarat Alexandru Sasu.

"Nu ne dăm înapoi de la a face nominalizări, dar atâta timp cât mecanismul nu este prevăzut de lege, este o aruncare de pisică moartă.Nu merge aşa, pentru că se împarte răspunderea şi este un risc foarte mare la adresa societăţii civile" a declarat Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

La rândul său, preşedintele-director general al SRR, Maria Ţoghină, spunea că noua lege ar trebui să rezolve trei probleme: să definească mai clar statutul de serviciu public al postului, o finanţare corespunzătoare şi independenţa editorială.

"Trebuie să răspundem onest la o singură întrebare: "Mai avem nevoie de serviciile publice de radio şi de televiziune în societatea românească actuală?". Dacă răspunsul este unul afirmativ, atunci, ne putem gândi la o nouă lege, dacă, însă, vom continua să fim nevoiţi, în calitate de reprezentanţi ai acestor instituţii, să răspundem sau să ne apărăm împotriva unor atacuri nedrepte, justificate de interese economice sau politice, atunci, o nouă lege nu ne va rezolva problema", a declarat preşedintele-director general al SRR.

Maria Ţoghină a mai precizat, în finalul întâlnirii, că parlamentul are nu doar libertatea, ci şi legitimitatea de a face nominalizări în viitoarele consilii de administraţie ale SRR şi SRTV.

Cea de-a treia zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 26 Aprilie 2024, 18:50

Cea de-a treia zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Cluj-Napoca

Cea de-a treia zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România este în desfăşurare în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, până la...

Cea de-a treia zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Cluj-Napoca
Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, concert extraordinar la Sibiu
Cultură 26 Aprilie 2024, 16:31

Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, concert extraordinar la Sibiu

Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” va susţine astăzi, la Sibiu, un concert extraordinar, dirijat de Anna...

Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, concert extraordinar la Sibiu
Filarmonica "George Enescu" și Ateneul Român intră într-un amplu proces de transformare și dezvoltare
Cultură 26 Aprilie 2024, 14:56

Filarmonica "George Enescu" și Ateneul Român intră într-un amplu proces de transformare și dezvoltare

Proiectul include creșterea performanței artistice a Filarmonicii "George Enescu" prin atragerea celor mai buni artiști...

Filarmonica "George Enescu" și Ateneul Român intră într-un amplu proces de transformare și dezvoltare
În Piaţa Unirii din Cluj Napoca este în plină desfăşurare Târgul de carte Gaudeamus - Radio România
Cultură 26 Aprilie 2024, 14:46

În Piaţa Unirii din Cluj Napoca este în plină desfăşurare Târgul de carte Gaudeamus - Radio România

Doina Borgovan de la România România Cluj a surprins atmosfera de la târg.

În Piaţa Unirii din Cluj Napoca este în plină desfăşurare Târgul de carte Gaudeamus - Radio România
Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca
Cultură 25 Aprilie 2024, 19:07

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca

Târgul este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului este gratuit.

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca
Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Cultură 25 Aprilie 2024, 14:42

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală

La Muzeul Satului din capitală are loc astăzi inaugurarea unei case de romi, în cadrul unei serii de manifestări prilejuite...

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Cultură 24 Aprilie 2024, 20:31

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal

Expoziția "Puterea leului. Istoria banilor în România" se poate vizita până pe 8 iunie.

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 24 Aprilie 2024, 18:33

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România şi-a deschis astăzi porţile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu o ofertă bogată şi...

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca