REPORTAJUL VERDE

Ne despart doar 36 de kilometri de Bucureşti. Drumul asfaltat, casele arătoase nu m-ar lăsa să ghicesc problema pe care oamenii din localitate o au dacă nu ne-ar fi spus chiar ei: apa.

Pentru că nu există apă curentă, majoritatea locuitorilor au cel puţin un puţ în curte. Costurile săpăturilor sunt, însă, ridicate, aşa că puţurile nu sunt foarte adânci. Au în jur de zece metri, drept pentru care apa nu este de băut. Apa din puţuri, spun oamenii, este bună doar pentru udat grădinile şi...cam atât. Dacă încerci să fierbi mâncarea, legumele se întăresc, iar vasele prind, de la o zi la alta, o mâzga verzuie. Fântânile publice de pe marginea drumlui sunt vechi şi dezafectate, aşa că sursa de apă rămâne un aşa numit izvor de la marginea localităţii, de pe malul lacului Butimanu.

La doar câţiva centimetri de pământ, printre gunoaie şi vegetaţie, izvorul alimentează cu apă nu doar localnicii, ci şi trecătorii din zonă printr-o ţeavă prinsă în ciment, cu un capac improvizat chiar de unul dintre vecini. Pentru că izvorului i s-ar fi dus vorba că are o apă foarte bună. Nu este un spaţiu amenajat, nu scrie nicăieri „apă potabilă”, dar oamenii vin şi umplu sticle întregi, convinşi de calităţile şi proprietăţile acestei ape. Unii nu sunt totuși chiar aşa de siguri, drept pentru care noi am decis să luăm probe pe care le-am adus apoi la Bucureşti, la un laborator specializat în stabilirea calităţii apei pe care o bem. Rezultatele arată că apa nu este, în acest moment, potabilă. Mai mult chiar: din cauza bacteriilor şi a enterococilor prezenţi, apa nu este bună nici măcar pentru spălat!

O primă soluţie, potrivit doamnei Cristina Badea, de la laboratorul Almaro Med - laborator acreditat RENAR şi de Ministerul Sănătăţii- ar fi ca cei care folosesc izvorul să apeleze la o variantă de cloraminare sau folosirea unei lămpi UV. Situaţia de la Butimanu nu este singulară. Din analizele care ajung, pentru testări, doamna Cristina Badea spune că localităţile limitrofe Bucureştiului au mari probleme cu calitatea apei de băut.

În cazul zonelor în care există reţele de apă potabilă, furnizorii au obligaţia ca, cel puţin de două ori pe an, să verifice calităţile apei care ajunge la oameni. De calitatea apei mai sunt responsabili, potrivit legii, Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii - prin Direcţiile de Sănătate Publică. Atribubuţii de monitorizare revin şi Administraţiei Naţionale Apele Române.
Am făcut un prim pas: în primul rând trebuie să ştim ce fel de apă bem. Urmatorul pas: cine trebuie să se îngrijească de apa pe care o bem.

Radio România Actualităţi va reveni asupra acestui subiect.