Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ARENA NAŢIONALĂ (Continuare) Sâmbătă, 25 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Florin Lepădatu

5 Mai 2021
Vizualizari: 184
Comentează add

Autoritățile susţin că relaxarea măsurilor de limitare a pandemiei, inclusiv eliminarea purtării măștii în aer liber, depinde de rata de vaccinare.

Relaxare a restricțiilor pentru perioada estivală în turism

florin-lepadatu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI : Autoritățile au subliniat marţi, din nou, că relaxarea măsurilor de limitare a pandemiei, inclusiv eliminarea purtării măștii în aer liber, depinde de rata de vaccinare.

Premierul Florin Cîțu a reafirmat că ținta este de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.

Între timp, România se pregătește ca din această vară să vaccineze copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani cu un ser al companiei Pfizer, care este acum în curs de aprobare în Europa și Statele Unite.


Reporter: Carmen Gavrilă - Premierul Florin Cîțu a explicat că în discuție va fi o relaxare a restricțiilor pentru perioada estivală în turism și industria HoReCa, în funcție de cât de mulți români se vor vaccina. Prim-ministrul s-a arătat mulțumit de ritmul de vaccinare, mai ales în marile orașe. Deocamdată, a explicat Florin Cîțu, nu se pune problema eliminării portului măștii în aer liber în localități, dar măsura ar putea fi eliminată la 1 august, în funcție de rata de vaccinare. În schimb, de la 1 iunie vor exista facilități pentru românii vaccinați.


Florin Cîțu: Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitate 100% cu persoane vaccinate, la interior; sau hoteluri pe litoral, capacitate 100% cu persoane vaccinate. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate. Vom avea aceste evenimente pilot în București și în Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune.

Autoritățile române lucrează la o strategie prin care și copiii între 12 și 15 ani se vor putea vaccina în această vară, odată aprobat vaccinul Pfizer pentru această grupă de vârstă. Şeful campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a precizat că va fi folosită aceeași infrastructură, iar copiii vor fi însoțiți de părinți sau bunici, și vor fi vaccinați cu acordul acestora. Până atunci, există o prima țintă de vaccinare pentru adulți, de 5 milioane până pe 1 iunie, care este posibilă, a spus Valeriu Gheorghiță, dat fiind că acum la nivel național sunt vaccinate zilnic 120.000 de persoane.


Valeriu Gheorghiță: Orice măsură de relaxare este important să vină la pachet cu o supraveghere foarte atentă din punct de vedere epidemiologic, o monitorizare de cel puțin două săptămâni, pentru a evidenția eventualul impact, și progresiv se pot relaxa și alte măsuri. Din acest motiv, este important ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinate, pentru că o persoană vaccinată este o persoană mult mai bine protejată și receptivitatea scade.

De vineri, românii se pot prezenta la centrele de vaccinare fără programare. Persoanele peste 60 de ani pot merge oricând între orele 8:00 și 20:00, iar cei până la 60 de ani după ora 14:00. Evident, prioritate vor avea românii cu programare, dar ceilalți vor primi bonuri de ordine.


Etichete viruspiaţăpieţemăştimască

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live