Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Tatal nostru * Imnul national Luni, 27 Iunie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

15 Martie 2022
Vizualizari: 399
Comentează add

Invitat: dl. prof. dr. Cătălin Turliuc – Universitatea „A.I. Cuza”, Iaşi

„Relaţiile bilaterale româno-italiene în perioada interbelică” „Relaţiile bilaterale româno-italiene în perioada interbelică” - Conține audio

george-popescu

Aflate în aceiaşi tabără în timpul Marelui Război, România şi Italia au avut interese specifice. România a luptat pentru Transilvania, teritoriu locuit majoritar de români, iar Italia pentru o afirmare a dreptului său de a se constitui în mare putere.

 

După Conferinţa de Pace de la Paris, recunoaşterea integrităţii teritoriale a României depindea şi de Italia. Statele asociate în cadrul Antantei, formula câştigătoare a războiului beneficiau de drepturi limitate în comparaţie cu Marile Puteri învingătoare, aşa încât decizia comună a celor din urmă cântărea suficient de mult pentru a le aplica pe teren.

 

După război însă, parcursul celor două ţări este convergent iar de la un moment dat se desparte, plasând pe fiecare din acestea în tabere opuse şi dificil conciliabile.

 

România şi-a mărit teritoriul naţional şi prin declaraţiile de unire ale celor două provincii cu populaţie majoritară, respectiv Basarabia şi Bucovina, însă Italia a fost cea din urmă dintre Marile Puteri care a recunoscut actul unirii Basarabiei cu România.

 

În România, următorii zece ani de la armistiţiu au fost consacraţi reconstrucţiei, refacerii ţării grav distruse de război. Aşadar, evoluţiile politice au fost fluctuante în actul de guvernare, nivelul de trai rămăsese scăzut, însă în ciuda greutăţilor de tot felul, în anul 1928, România recuperase stadiul de dezvoltare antebelic.

 

Italia, după război s-a confruntat cu aproape aceleaşi cauze ale instabilităţii, numărul grevelor sporea, iar pierderile de 65 de miliarde de lire sau costul războiului cereau o recuperare cât mai rapidă. De aici şi urgenţa manifestată de liderii politici pentru găsirea unor pieţe convenabile de materii prime, cât şi a unor pieţe de desfacere pentru produsele italiene.

 

Pericolul contaminării cu ideologie bolşevică a fost mai mare pentru România şi relativ însemnat pentru Italia. De altfel, socialistul Benito Mussolini a captat atenţia conaţionalilor săi în momentul când prin migrarea la noul curent fascist a promis intervenţia statului în aproape toate domeniile vieţii economice şi sociale, într-o armonioasă legătură cu finanţele deţinute de marile familii bogate ale Italiei. Marşul spre Roma din 1922 impunea corporatismul ca formă de conducere economică şi stabilea că partidul fascist este singurul în măsură să reformeze statul italian şi pe italieni.

 

Recunoaşterea României Mari avea nevoie de ratificarea tratatului cu Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia. Basarabia a constituit piatra de încercare în această privinţă. Italia reclama iniţial că Bucureştiul nu acordă privilegii cetăţenilor săi aflaţi pe teritoriul României, că proprietarii de origine italiană căsătoriţi cu românce au suferit daune mari în urma reformei agrare din estul îndepărtat al României. În general, Roma a folosit cel mai diverse tactici pentru a tergiversa recunoaşterea acestui act istoric.

 

În primii ani de după război, Italia se găsea într-o căutare disperată de pieţe de materii prime, astfel că România cu resursele sale în petrol şi lemn, căutate de italieni părea o bună ocazie. Experţii italieni considerau de asemenea că şi Rusia Sovietică putea fi bazinul său economic cel mai profitabil, aşa că tratativele pentru recunoaşterea României Mari decurgeau în funcţie de opţiunile Italiei.

 

Diplomaţia italiană cum formula dl. dr. Stelian Obiziuc, a inventat şi a practicat aşa-zisa „politică a compensaţiilor”, graţie căreia Italia întotdeauna a profitat obţinând avantaje ori de câte ori o altă putere realiza vreo achiziţie sau vreun succes diplomatic. Politica compensaţiilor comporta o „politică a prezenţei continue” şi nu era chestiune mondială în tratarea căreia să nu fi cerut să fie admisă, pretinzând apoi câştigătorului o parte din beneficiu.

 

Conducătorul Italiei din epocă, Benito Mussolinii se conducea după principiul întâietăţii politicii interne în faţa acţiunilor în afară, astfel că tot ceea ce putea câştiga în afară Italia, convenea şi se subscria afacerilor interne.

 

Către anii 30, Italia nu a mai considerat operabilă o fructificare a pieţei sovietice, evoluţiile politice din Italia, dar şi din Europa schimbând agenda guvernului de la Roma.

 

România s-a implicat încă de la început pentru respectarea acordurilor de la Versailles, fiind în tabăra antantistă, apropiată mai mult de Franţa, păstratea suveranităţii naţionale a teritoriului fiind una din piesele de bază ale politicii diplomatice rămâneşti în perioada interbelică.

 

În celălalt plan, Italia avea nevoie de recunoaştere ca mare putere, cu rol dominant în regiune, în Adriatica, dar şi Mediterana, în Balcani, precum şi în constituirea unui imperiu colonial în Africa. Noua atitudine va aduce Italia în termeni de confruntare politică la toate instanţele cu curentul pacifist, însă pe acelaşi palier cu tabăra revizionistă, state nemulţumite de încheierile de pace de la Paris. Germania şi URSS erau cele mai favorabile revizuirii frontierelor şi reîmpărţirii sferelor de influenţă din rândul celor mari, precum şi cele mai mici, Ungaria şi Bulgaria care aveau interese regionale.

 

Asocierea României la alianţe regionale cum a fost „Mica Antantă” sau „Mica Înţelegere” (cu Cehoslovacia şi Iugoslavia) din 1919, tratatul politic şi convenţia militară cu Polonia din 1921 sau „Înţelegerea Balcanică” (cu Grecia, Turcia şi Iugoslavia), în 1934 a încercat să menţină în viaţă deciziile păcii de la Paris în ciuda avântului revizionist. Mai multe despre iniţiativele concepute şi transpuse în practică puteţi urmări şi din cuprinsul ahivei ediţiilor trecute ale emisiunii din pagina: Istorica - Radio România Actualităţi Online (romania-actualitati.ro)

 

Eforturile diplomaţiei româneşti interbelice pe lângă oamenii politici italieni pentru găsirea formulelor de compromis au fost constante şi nenumărate. Inclusiv, regele Ferdinand a fost în două rânduri în Italia pentru discuţii. Apoi miniştri şi prim miniştri. Abia cu venirea la guvernare a generalului, viitor mareşal Alexandru Averescu, în anul 1926, România a reuşit să semneze un tratat de prietenie şi colaborare cu Italia, semnat la 16 septembrie 1926 şi ratificat la 18 iulie 1927, fără însă a se recunoaşte Basarabia ca parte a statului naţional unitar român.

 

Tratatul de colaborare a fost însoţit de un împrumut de 100 de milioane de lire în mărfuri acordat României, Bucureştiul deschizând părţii italiene câteva perimetre de explorare a petrolului în Valea Prahovei, inclusiv permisiunea dată companiei AGIP de a face afaceri cu petrol românesc. În acelaşi sens, Bucureştiul s-a arătat dispus să accelereze exploatarea lemnului de către firme italiene.

 

Abia după ce interesul Italiei a scăzut faţă de URSS, chiar dacă cele două state s-au recunoscut reciproc în 1922, Roma a admis ratificarea Tratatului de la Paris, cu şapte ani întârziere, în 1927.

 

În ciuda acestui acord, relaţiile româno-italiene nu au avut un parcurs aşa după cum îl recomandau similarităţile antebelice bazate pe apropiere lingvistică, culturală, ajutor reciproc, trecut istoric comun.

 

Chiar dacă pretenţiile Italei de a avea un acces mai mare şi mai facil la resursele româneşti, Bucureştiul a transmis că nevoile sale pot fi satisfăcute şi din alte părţi, aşteptându-se la un tratament echitabil şi corect, la admiterea unei reciprocităţi convenabile ambelor state.

 

Dificultăţile întâmpinate de România în relaţia cu Italia s-au manifestat şi pentru încheierea unui tratat comercial şi de navigaţie, încheiat în anul 1930, prelungit în 1934 şi 1938. Apoi, au apărut poziţii diferite şi la Acordul de plăţi în valută, la derularea negocierilor în Comisia mixtă italo-română prelungite chiar şi în anul 1940.

 

În planul relaţiilor politice un alt punct de tensiune a fost alimentat de decizia Societăţii Naţiunilor de a aplica sancţiuni economice Italiei de data aceasta prin preşedintele ei, în persoana diplomatului Nicolae Titulescu.

 

Roma a primit cu multă indignare această decizie a Societăţii Naţiunilor Unite, Titulescu fiind socotit principalul vinovat al afacerii.

 

Câştigarea puterii în urma alegerilor (1933) din Germania de către partidul naţional-socialist condus de Adolf Hitler, ulterior, cancelar al Germaniei a adus Italia în faţa unei alianţe revizioniste de forţă când cele două ţări la care a aderat şi Japonia au constituit Pactul Anti-comintern, la 25 noiembrie 1936.

 

Ceea ce nu reuşiseră italienii prin iniţiativa Tratatului celor Patru din 1932 cu Franţa, Anglia, Germania pentru reorganizara politică a Europei, prin „Pactul de Oţel” construiau preliminariile unei noi confruntări militare în Europa.

 

România a continuat politica sa bazată pe interesul naţional şi a dezavuat noile tendinţe ce se îndreptau către retrasarea graniţelor şi conflict armat.

 

În acest siaj au evoluat şi relaţiile bilaterale româno-italiene, nici foarte proaste, dar nici foarte bune, într-un tempou de aşteptare.

 

O aşteptare care nu a fost favorabilă Bucureştiului, Italia având o contribuţie importantă la pierderea unor teritorii din componenţa statului român în urma dictatelor de la Viena, succesive altei înţelegeri – Pactul Molotov-Ribbentropp, august 1939, dintre Germania şi URSS ce s-a finalizat tot în 1940 cu un alt rapt teritorial , România pierzând Basarabia şi Nordul Bucovinei în favoarea URSS.

 

Declanşarea războiului din Răsărit a plasat România şi Italia într-o tabără comună condusă de Germania, cu consecinţele cunoscute.

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 14 martie 2022 (integral)

 

 

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Cristina Sganţă

 

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Valentin Ciobanu

 

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00. 

 

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321 

 

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la :  www. romania-actualitati.ro


Etichete ItaliaRomâniaMarele RăzboialiaţiConferinşa de la ParistratatBasarabiarecunoaştere1927BucureştiRomaAverescupetrollemncreditnegocieritergiversareMussoliniGermaniaURSScomercialnavalraptdictatViena

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live