Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PROBLEME LA ZI (Talk - show RRA) Luni, 19 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radio România

18 Octombrie 2018
Vizualizari: 707
Comentează add

Unicul festival din lume dedicat orchestrelor radio, RadiRo 2018, începe pe 18 noiembrie.

RadiRo 2018 începe pe 18 noiembrie

radio-romania

Foto: Arhiva/ Alexandru Dolea

Unicul festival din lume dedicat orchestrelor radio, RadiRo 2018, începe pe 18 noiembrie

(18 octombrie 2018)

„Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio RadiRo - ediţia a IV-a, eveniment produs şi organizat de Radio România, are o semnificaţie specială în acest an, fiind dedicat deopotrivă aniversării a 90 de ani de existenţă a postului public de radio şi marcării Centenarului României. Ansamblurile invitate, reprezentând radiodifuziuni de prestigiu din Europa, vin la Bucureşti cu programe extrem de atractive, alături solişti şi dirijori ce se află la apogeul carierei lor internaţionale, onorând astfel prestigiul festivalului.”

Liliana Staicu, Director, Orchestrele şi Corurile Radio România

Doar o lună ne desparte de debutul singurului festival din lume dedicat orchestrelor radio: RadiRo - Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, eveniment produs şi organizat de Radio România. Cea de-a IV-a ediţie a festivalului – prezentat o dată la 2 ani, se va desfăşura între 18 şi 25 noiembrie şi va aduce în faţa publicului din România câteva dintre cele mai prestigioase orchestre europene.

O premieră la această ediţie a Festivalului RadiRo este reprezentată de noua secţiune de jazz, care va completa programul simfonic cu care este deja obişnuit publicul român. Cele 8 concerte de muzică clasică se vor desfăşura la Sala Radio, iar cele 4 concerte de jazz vor fi prezentate la Sala Auditorium - MNAR (Muzeul Naţional de Artă al României).

RadiRo 2018 va însemna şansa iubitorilor de muzică din România să asculte la Bucureşti celebra BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie), care va prezenta două concerte la Sala Radio (22, 23 noiembrie), sub bagheta dirijorilor Moritz Gnann, respectiv Ben Gernon şi cu participarea soliştilor Andrei Ioniţă (violoncel) şi Kristóf Baráti (vioară).

De asemenea, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania), cea mai veche orchestră radio europeană, va susţine două concerte în cadrul Festivalului RadiRo 2018 (19, 20 noiembrie), ambele derulate sub bagheta dirijorului Robert Trevino, prilej de a aprecia doi solişti de excepţie: violonista Simone Lamsma şi pianistul Mihai Ritivoiu. În plus, alte două importante ansambluri europene vor evolua în cadrul festivalului: Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ National Symphony Orchestra) şi Orchestra Radiodifuziunii Elveţiei Italiene (Orchestra de la Svizzera Italiana) din Lugano, alături de gazda evenimentului, Orchestra Naţională Radio România.

Un repertoriu extrem de atractiv şi de variat se regăseşte pe afişul evenimentului : Maurice Ravel - Suita Daphnis şi Chloé, Claude Debussy – Preludiu la după-amiaza unui faun, Gustav Mahler - Simfonia a V-a, Piotr Ilici Ceaikovski - Uvertura fantezie Romeo şi Julieta, Nikolai Rimski-Korsakov - Suita simfonică Şeherazada, Wolfgang Amadeus Mozart - Uvertura operei Nunta lui Figaro, alături de cele două rapsodii semnate de George Enescu sau de lucrări de valoare, mai rar interpretate, ca Poemul simfonic O viaţă de erou - Richard Strauss, Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră - Béla Bartók sau Simfonia a II-a - Serghei Rachmaninov.

Seria de concerte de jazz va fi susţinută de Big Band-uri ale radio-difuziunilor publice din Danemarca, Croaţia şi, bineînţeles, România. Vedeta acestei serii de concerte va fi Aura Urziceanu, care va reveni în România după mai mulţi ani, special pentru a cânta în faţa publicului Festivalului RadiRo, alături de Big Band-ul Radio România.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi vor fi difuzate de toate radiodifuziunile membre ale EBU – European Broadcasting Union.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de RadiRo 2018, pe www.radirofestival.ro.

Producător: Radio România. Coproducător: Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Coproducător artistic: TVR, TVR 3. Organizator: Artexim. Parteneri: Primăria Capitalei prin ARCUB şi MNAR (Muzeul Naţional de Artă al României). Transportator oficial: Dacia. Cu sprijinul: British Council, Instituto Cervantes, Institut Francais, Goethe Institut, Librăriile Humanitas, Florăria IRIS, Aqua Carpatica, PRO Estetica. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cariere, Adevărul, Dilema Veche, Unica, Avantaje, TV Mania, Psychologies, Eva.ro.


Etichete RadiRo 2018unicul festival din lume dedicat orchestrelor radio

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live