Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Radio România nu a avut acces la conferinţa Victoriei Nuland

Adjunctul secretarului american de stat Victoria Nuland a declarat că pentru SUA, libertatea presei e fundamentală, oriunde în lume.

Radio România nu a avut acces la conferinţa Victoriei Nuland
Victoria Nuland (dreapta). Foto: facebook.com/bucharest.usembassy.

Articol de Carmen Gavrilă, 11 Ianuarie 2014, 18:18

Adjunctul secretarului american de stat Victoria Nuland, aflată în vizită la Bucuresti, le-a cerut românilor, indiferent ce partid susțin, să lupte pentru menținerea independenței justiției.

Aflată la o întâlnire cu comentatori din presa română, la care Radio România nu a avut acces, Victoria Nuland a declarat că libertatea presei este esențială pentru democrație.

Adjunctul secretarului american de stat a refuzat să comenteze pe marginea condamnării fostului premier Adrian Năstase şi a precizat că nu e locul SUA să facă comentarii.

"Aşa cum presa liberă este un element esențial pentru o democrație puternică şi dinamică ce răspunde nevoilor cetățenilor săi, la fel o justiție independentă este esențială pentru o democrație puternică şi predictibilă. Separarea puterilor în administratie e esențială pentru o democrație puternică.

"Aşadar e îngrijorător atunci când există atacuri la adresa independenței justiției, când politicieni din orice partid încearcă să aducă atingere independenței justiției. Este o temă pe care o urmărim peste tot în lume", a declarat Victoria Nuland.

Discuții despre situația internă

După întâlnirea cu ministrul de externe, Titus Corlățean, Victoria Nuland s-a referit la "interesul profund al SUA pentru continuarea dezvoltării statului de drept în România, transparență, continuarea reformelor şi pentru întărirea statului de drept".

Ministrul de externe Titus Corlățean a declarat în exclusivitate pentru Radio România Actualități, după întâlnirea cu adjunctul secretarului american de stat, Victoria Nuland, că şi partea română a dorit să discute subiectul statului de drept.

Victoria Nuland s-a întâlnit la Bucureşti şi cu preşedintele Traian Băsescu, care a declarat că speră ca "micile neînțelegeri să nu afecteze substanța relației noastre".

Victoria Nuland i-a răspuns că se află la Bucureşti pentru a marca zece ani de când România este membru NATO şi să discute despre evoluțiile viitoare.

Parteneriatul strategic

Ministrul Titus Corlățean a precizat că vizita Victoriei Nuland la Bucureşti nu a avut ca singur scop chestiunea statului de drept ci o serie largă de subiecte, de la Parteneriatul Strategic la relația economică, Orientul Mijlociu şi viitorul summit NATO.

Audio: Interviu exclusiv RRA cu Titus Corlăţean.

Reporter: Ați discutat şi despre ultimele evoluții politice interne?

Titus Corlățean: Am clarificat ceea ce era de clarificat, subliniind încă o dată angajamentul foarte solid al Guvernului României pentru democrație, pentru statul de drept pentru ca România să fie un stat tot mai puternic, cu tot mai mare influență şi pentru acest lucru, bineînțeles, lumea trebuie să creadă în țara noastră şi noi avem voința politică să mergem în această direcție, în soliditatea statului de drept şi a instituțiilor, inclusiv în domeniul judiciarului.

Reporter: A fost discutarea chestiunii statului de drept principalul scop al vizitei Victoriei Nuland la Bucureşti?

Titus Corlățean: Există foarte multe teme pe care le-am abordat, de interes major, bilateral, regional, internațional, dar evident că în cadrul relației bilaterale, tema Parteneriatului strategic, am abordat în mod necesar, şi era şi dorința mea şi dorința noastră, a părții guvernamentale, să abordăm şi aspectele sensibile legate de evoluțiile din parlament, evoluțiile legislative, s-au clarificat anumite aspecte, lucruri care confirmă că guvernul sprijină foarte clar consolidarea statului de drept în România şi dacă mai pot apărea - şi pot apărea accidente în traseul unor state democratice în Europa, se întâmplă în orice democrație europeană - parlamentul are personalitatea sa, dar nu înseamnă că tot ceea ce parlamentul decide este neapărat sprijinit de guvern. Or, din acest punct de vedere lucrurile s-au clarificat şi legislația română va continua şi se va consolida în direcția armonizării şi similitudinii cu normele europene, standardele democratice în materia judiciarului, statului de drept, independenței justiției.

Reporter: Ați discutat şi chestiunea facilitării regimului de vize pentru români. În ultima vreme a scăzut numărul de cereri respinse...

Titus Corlățean: Practic, ne apropiem şi vom intra în cel de-al doilea criteriu pentru că pe primul deja îl respectăm, cel de-al doilea criteriu potențial - şi spun "potențial" pentru că se aşteaptă şi adoptarea unei noi legislații în cea de-a doua cameră a Congresului american - vom putea să intrăm chiar în cursul acestui an în respectarea criteriilor tehnice.

Reporter: Ce aşteptări au Statele Unite de la România în relația economică, inclusiv în ce priveşte subiectul delicat al gazelor de şist, în care este implicată de exemplu compania americană Chevron care se confruntă cu opoziție în locurile prevăzute pentru explorare?

Titus Corlățean: Subiectul a fost discutat într-o formulă cadru, nu s-a intrat în toate detaliile. Este important ca mediul economic să respecte regulile economiei de piață, să fie curat, şi dacă există accidente, dacă există chestiuni de corupție instituțiile statului să îşi facă datoria. Ori din acest punct de vedere, traseul, rezultatele pe care instituțiile româneşti în domeniul judiciar le-au dovedit, reprezintă o listă consistentă. Trebuie să acționăm în continuare pentru a ridica nivelul de încredere al companiilor străine care sunt extremd e interesate să vină în România şi să investească, şi asta este şi dorința guvernului român.

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
România 28 Martie 2024, 09:29

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Claudia...

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
România 28 Martie 2024, 09:20

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”

"Apel matinal" - Invitat: Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:08

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere,...

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:02

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș. În acest scop, Poșta Română a...

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș
Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti
România 28 Martie 2024, 07:41

Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti

Autorităţile locale din Ploiești au acordat miercuri, 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, titlul de "Cetățean de...

Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti
Operațiuni de căutare-salvare a unei persoane în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului 
România 27 Martie 2024, 20:33

Operațiuni de căutare-salvare a unei persoane în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului 

Pompierii militari și echipa de scafandri de căutare-salvare a ISU Vâlcea, se retrag deocamdată la bază având în vedere că...

Operațiuni de căutare-salvare a unei persoane în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului 
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice și a altor articole
România 27 Martie 2024, 19:17

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice și a altor articole

Operatorii economici vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 100.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice și a altor articole
O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian trece prin România
România 27 Martie 2024, 18:36

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian trece prin România

La noapte masa de aer se va extinde şi deasupra Mării Negre şi Ucrainei.

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian trece prin România