Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: DESCHIS IN WEEK-END - continuare Sâmbătă, 23 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Radiojurnal

14 August 2017
Vizualizari: 205
Comentează add

Radio Vacanţa la 50 de ani - interviu cu comentatorul sportiv şi realizatorul de programe Ion Ghiţulescu.

Radio Vacanţa la 50 de ani: interviu cu Ion Ghițulescu

radiojurnal

Radio Vacanţa. Foto: Arhivă.Radio Vacanţa. Foto: Arhivă.

Ediţie specială la emisiunea "Prietenii de la 10:00"  -

Realizator: Mirela Băzăvan - La Radio România Actualităţi sărbătorim într-adevăr 50 de ani de Radio Vacanţa şi 100 de ediţii ale Târgului Gaudeamus. Între cei care au muncit cu drag la Radio Vacanţa este şi domnul Ion Ghiţulescu, primul realizator, am aflat eu, al emisiunilor Radio Vacanţa. Aşadar, comentatorul sportiv şi realizatorul de programe Radio, Ion Ghiţulescu, este în direct în această ediţie specială. Bună ziua domnule Ghiţulescu!


Ion Ghiţulescu: Bună ziua, bună ziua dragi ascultători.

Realizator: Şi îmi face mare, mare, plăcere să ne reauzim. Sunt convinsă că toţi ascultătorii acum v-au recunoscut vocea, v-au reperat deja începuturile dumneavoastră radiofonice, pot eu să spun, că datează din 1951

Ion Ghiţulescu: 1951, da.

Realizator: Spuneţi-ne domnule Ion Giţulescu, vă amintiţi cum arăta litoralul în 1967 când pornea la drum programul Radio Vacanţa?

Ion Ghiţulescu: Litoralul plin sau poate tot atât de plin ca şi acum, cu hoteluri mai puţine, cu existenţa digului vizavi de primul sediu al Radio Vacanţei...

Realizator: În Vila 27, da.

Ion Ghiţulescu... şi cu mult soare.

Realizator: Poftim? Vila 27, da.

Realizator: Mamaia era într-adevăr şi atunci o staţiune căutată, mai era şi staţiunea Eforie. Spre sudul litoralului nu prea zăreai hoteluri, erau de abia la început.

Ion Ghiţulescu: Nu, nu...

Realizator: Abia începea construcţia.

Ion Ghiţulescu: Hotelurile din prima linie, dacă pot să spun aşa, cele care sunt şi acum, erau şi atunci, că sunt destul de vechi acestea.

Realizator: Ştiţi, domnule Ion Ghiţulescu, foarte multă lume când a auzit de faptul că vom realiza această ediţie specială, 50 de ani Radio Vacanţa, ne auziţi, da, dar neapărat să auzim semnalul Radio Vacanţa, acel vals, "Valurile Dunării", compoziţia lui Iosif Ivanovici. Ţineţi minte cum a fost ales acest semnal? A fost de la început alegerea pentru emblema postului?


Ion Ghiţulescu: E o mică poveste şi cu acest semnal. Ideea de a pune "Valurile Dunării" a aparţinut lui Romeo Chelaru, cel care lucra la Muzical pe vremea aceea. Am făcut acest semnal, dar a durat nişte săptămâni până să fie acceptat de conducere pentru că primul argument împotriva semnalului a fost faptul că, fiţi atenţi "că este o melodie capitalistă şi nu punem aşa ceva pe post". În sfârşit, a durat, s-a discutat...

Realizator: Deşi realizator Iosif Ivanovici era totuşi născut pe meleagurile noastre.

Ion Ghiţulescu: Da, dar melodia era cunoscută drept din cealaltă parte a Europei. În sfârşit, până la sfârşit s-a acceptat lucrul ăsta. Dar au mai fost şi altele.


Realizator: Au mai fost şi alte reproşuri referitoare la muzica difuzată la Radio Vacanţa, alte reproşuri de...?


Ion Ghiţulescu: Nu, nu. Ni s-a spus că atunci când se află pe litoral şeful statului să fim mai cuminţi.


Realizator: În privinţa muzicii, dar în privinţa vorbelor?


Ion Ghiţulescu: Nu, nu, în general.


Realizator: În general.


Ion Ghiţulescu: Da.


Realizator: Mulţi oameni spun aşa că Radio Vacanţa însemna în primul rând şi înseamnă şi acum, o stare de spirit. Dumneavoastră care credeţi că ar trebui să fie mesajul pe mai departe?


Ion Ghiţulescu: Deocamdată aş vrea să vă spun ce a însemnat această Radio Vacanţa, ceea ce se cheamă preisotrie a ei şi pe urmă în priemle zile după apariţie. În pre-istorie înţeleg momentele de pregătire. Cei care au venit cu ideea pentru a face Radio Vacanţa au fost doi, trei oameni din conducerea Radioului, Radioteleviziunii, vicepreşedinţii. Era Octavian Paler, era Ioan Grigorescu şi era George Ionescu. Ei au venit cu această idee. Şi pentru că eu făceam în afară de sport şi emisiuni de divertisment, să zic aşa, printre care "De toate pentru toţi", păcat că nu mai există, mi s-a dat mie sarcina de a definitiva această ideea. Şi am făcut-o împreună cu cei de la Radio România Internaţional, de fapt, primul redactor şef a fost George Popa de la italiană, a plecat la Radio Vatican şi am creat aceast program al Radio Vacanţa care a fost acceptat de conducere.


Realizator: Şi program şi o echipă Radio Vacanţa extraordinară. Aţi spus deja....


Ion Ghiţulescu: Nu, echipa era... să ştiţi că nu era deosebit... La Radio Vacanţa lucrau oameni de la ceea ce este astăzi Radio România Actualităţi pentru informaţii, pentru divertisment şi lucrau şi oameni de la România Internaţional pentru cele cinci limbi străine.. De pildă, la Engleză era un domn Alexandru Fole, un extraordinar vorbitor de engleză şi un vorbitor foarte bun. Vreau să vă spun,.....


Realizator: Un om înalt şi la propriu şi la figurat, o personalitate...


Ion Ghiţulescu: Exact. Vreau să vă spun că acest om a plecat în Israel, a devenit pilot pe un avion de vânătoare şi a fost doborât. Aşa s-a despărţit de noi acest Alexandru Fole. La Franceză, era un domn Jean Pujol, de origine, căsătorit cu o româncă, era operatoare la radio la noi. Ce să vă mai spun. La Rusă, era soţia lui Alexandru Stark. Nu mai ţin minte. La Germană Scheker, şeful secţiei de limbă germană de la România Internaţional ş.a.m.d. Erau oameni şi bine pregătiţi şi buni cunoscători ai limbilor respective. Aşa se făcea că cei... străinii veniţi pe litoral, spuneau: nu se poate, nu sunt români cei care vorbesc la limbi străine, i-aţi adus din străinătate.


Realizator: În privinţa reacţiei turiştilor români ce ne puteţi spune?


Ion Ghiţulescu: Ce să vă spun!


Realizator: Vă soseau scrisorile la redacţie sau cum se ţinea legătura?


Ion Ghiţulescu: În primul rând ni s-a cerut ca în jurul postului, zilei 27, să punem difuzoare, ca să se audă Radio Vacanţa. Pe urmă în toate staţiunile de pe litoral, şi chiar la Mamaia, în mai multe locuri, s-au pus difuzoare şi lumea era ciorchine. Aveau şi aparate de radio mobile şi ascultau şi la asta, dar în orice caz se asculta în draci ca să zic aşa, Radio Vacanţa.


Realizator: Şi să sperăm că viitorul va fi în continuare unul pe măsura trecutului. Eu vă mulţumesc foarte mult pentru această prezenţă. A fost în primul rând o bucurie pentru toţi ascultătorii noştri şi pentru noi colegii dumneavoastră. Vă spunem şi noi La mulţi ani pentru aceşti ani foarte frumoşi petrecuţi la Radio, la Radio România şi la Radio România Actualităţi şi la Radio Vacanţa şi vă aşteptăm cu drag de fiecare dată să veniţi la noi.


Ion Ghiţulescu: Şi permiteţi-mi să închei, aşa cum încheiam, orice emisiune de radio: "Să ne auzim cu bine, dragi ascultători"


Etichete radio vacanta 50 de aniion ghitulescusportrra

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live