PS la nunta secolului

Mult şi bine – atât va mai dura până când se vor stinge toate ecourile „nunţii secolului”, cum a fost numită căsătoria prinţului William al Marii Britanii cu Catherine Middleton… probabil din lipsă de inspiraţie, opinie inspirată de corespondentul Radio România la Londra, Dan Vasiliu – la care subscriu fără să şovăi; veacul – ca şi mileniul de altfel – fiind abia la început. Nu ştie nimeni ce aduce ziua de mâine, d-apoi următorii aproape 90 de ani?! Poate revine China la obiceiuri mai vechi şi atunci, cine ştie, om prinde şi-o nuntă împărătească! Sau poate o ia careva până la urmă (Bote ori Prinţul Cristea) pe blonda aferentă! Sau poate se mărită Shakira la Bucureşti, în timpul concertului, caz în care cavaler respectiv domnişoară de onoare fi-vor musai Pepe şi Oana, vornici Iri şi Moni, iar naş – negreşit – eternul Nicu Gheară.

Să revenim totuși la „prima mare nuntă a secolului” – cred că e mai corect aşa. Marile necunoscute de dinainte – rochia miresei, culoarea ţinutei reginei şi numărul săruturilor din balconul palatului Buckingham – se pare că au mulţumit pe toată lumea, punctualitatea britanică şi-a onorat reputaţia, iar micile inadvertenţe, hopuri şi sughiţuri au oferit material de bârfă până şi florăresei de la colţul străzii mele, care-i mărturisea azi dimineaţă unui domn bine că „Aia mică, Pipa, erea mai fromoasă, să-mi sară ochii dacă mint!”

Dincolo de astea, amploarea planetară a evenimentului s-a văzut şi ea cu ochiul liber: cred că doar steagurile lui Steaua şi Dinamo n-au fluturat din mulţime, numărul jurnaliştilor acreditaţi l-a depăşit cu mult pe cel al invitaţilor, iar pe lângă diverse personaje mai mult sau mai puţin mondene care s-au trezit prin toate colţurile lumii peste noapte analişti-ceremonialişti, au fost reabilitaţi cititorii pe buze şi probabil (nu ştim încă, dar o să aflăm ulterior) specialiştii similari în stele, bobi sau palme.
Una peste alta a fost frumos, toate răutăţile trâmbiţate post-nuntă (că vezi-Doamne Victoria Beckham era cam cernită, că sărmana Camilla şedea cam într-o rână ca să nu-i arate dosul Majestăţii Sale, ori că pe nu-ş’ ce paracliser l-au apucat roţile-n biserică) nereuşind defel să strice o imagine aproape idilică, de care, e drept, nu prea ai parte decât o dată la o sută de ani.

Trei lucruri mi-au rămas însă neclare: în timp ce experţii în dezlegarea misterelor Parisului şi ale nunţii princiare de la Londra se dau de ceasul morţii să afle când şi încotro o vor apuca ginerică şi mireasa în luna de miere, nici un învăţat sau (cum spuneam) analist-ceremonialist nu poate lămuri spre surprinderea totală a florăresei mele (pe care nici eu nu pot s-o împac!) care dintre cucoane era naşa, la ce oră s-a jucat găina şi mai ales cât a mers masa...