Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiectul legii salarizării unitare, în Senat

Proiectul legii salarizării unitare, care prevede majorarea veniturilor bugetarilor în etape, până în 2022, ajunge, luni, în plenul Senatului.

Proiectul legii salarizării unitare, în Senat

Articol de Florin Lepădatu, 22 Mai 2017, 07:19

Proiectul legii salarizării unitare, care prevede majorarea veniturilor bugetarilor în etape, până în 2022, ajunge, luni, în plenul Senatului.

Cele mai mari creşteri salariale le vor avea angajaţii din sănătate şi cei din educaţie.

Proiectul a primit aviz pozitiv în Comisia pentru muncă, unde raportul final a fost adoptat cu mai multe modificări faţă de varianta propusă iniţial de parlamentarii PSD şi ALDE.

Reporterul RRA, Cătălin Purcaru, ne spune sub ce formă intră proiectul în dezbaterea plenului: "Proiectul legii salarizării unitare conţine majorări salariale, unele chiar şi de 200 % până în 2022 pentru toate domeniile de activitate.

De cele mai mari creşteri vor beneficia medicii, rezidenţii şi asistenţii medicali.

Un medic primar ar putea avea, începând de anul viitor, un venit de 12.500 de lei faţă de aproximativ 4.500, cât are în prezent.

Şi în cazul rezidenţilor sunt prevăzute creşteri importante, de la 2.100 la 5.700 de lei.

Comisia pentru muncă din Senat a admis o serie de amendamente, printre care majorarea cu 25 % a indemnizaţiilor aleşilor locali, care implementează fonduri europene, şi acordarea unui spor de 15 procente funcţionarilor publici din serviciile deconcentrate aflate sub autoritatea Ministerului Mediului.

Tot de un spor de 15 % vor beneficia şi angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate, care au acces la informaţii clasificate, angajaţii din Inspecţia Judiciară, precum şi persoanele cu handicap grav sau accentuat.

A fost majorat şi coeficientul de calcul pentru indemnizaţia primarilor şi viceprimarilor de oraşe.

Excepţie fac primarul general şi viceprimarul Capitalei, precum şi preşedintii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene.

Proiectul de lege privind salarizarea unitară urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot. Camera Deputaţilor este for decizional."

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România 25 Aprilie 2024, 19:22

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA

Jurnalistul Grigore Cosma, etnic român din Odesa: Cu părere de rău, aceste ajutoare pot fi folosite acum doar pentru apărare,...

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza
România 25 Aprilie 2024, 19:13

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza

Liderii a 18 ţări, între care preşedintele Klaus Iohannis, au semnat o declaraţie comună prin care cer eliberarea ostaticilor...

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza