Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiectul legii salarizării unitare a fost trimis spre avizare la Guvern

Conducerea Senatului speră ca proiectul să vină săptămâna viitoare înapoi cu toate avizele necesare, astfel încât legea să poată intra în vigoare în luna iulie

Proiectul legii salarizării unitare a fost trimis spre avizare la Guvern
Foto: senat.ro.

Articol de Alina Stănuţă, 02 Mai 2017, 18:28

Senatul a trimis proiectul legii salarizării unitare spre avizare la Guvern, la Consiliul Economic şi Social şi la cel Legislativ. Decizia a fost luată, astăzi, de Biroul Permanent, după cum a anunţat vicepreşedintele acestei camere, social-democratul Claudiu Manda.

"Termenul în general este de 30 de zile. Noi am solicitat, astăzi, să trimitem către Guvern şi către cei de unde avem nevoie de aviz, în şapte zile să primim răspunsul.

În mod normal, săptămâna viitoare vom avea aceste avize, după care ne vom întâlni în şedina de Birou permanent şi vom trimite către avizare şi raport către comisiile Senatului cu termenul pe care îl stabilim.

E clar că avem nevoie, pe de-o parte, să parcurgă toţi colegii în linişte textul legii şi, eventual, să aducă amendamente, dar sigur că este şi un termen asumat de PSD şi de ALDE în care, până la începutul semestrului II, să fie legea adoptată, să poată să intre în vigoare."

Redactorul RRA, Alina Stănuţă, aminteşte că proiectul legii salarizării unitare a fost depus săptămâna trecută la Senat, ca primă cameră sesizată, şi poartă semnătura a 205 parlamentari.

Ministrul Muncii a depus proiectul Legii salarizării la Senat
România 24 Aprilie 2017, 17:37

Ministrul Muncii a depus proiectul Legii salarizării la Senat

Legea salarizării unitare a fost depusă astăzi la Senat de către ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a depus proiectul Legii salarizării la Senat
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, trimisă în judecată
Politică 25 Aprilie 2024, 17:15

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, trimisă în judecată

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată chiar în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, trimisă în judecată
Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Timișoara
Politică 25 Aprilie 2024, 14:55

Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Timișoara

Toate pensiile vor fi plătite mai repede în luna mai şi vor ajunge la pensionari înainte de Paşte.

Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Timișoara
Nereguli constatate de BEC la desemnarea preşedinţilor unor birouri de circumscripţie
Politică 24 Aprilie 2024, 21:23

Nereguli constatate de BEC la desemnarea preşedinţilor unor birouri de circumscripţie

BEC a dispus reluarea operaţiunilor în judeţele Alba, Argeş, Buzău, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa şi Mureş.

Nereguli constatate de BEC la desemnarea preşedinţilor unor birouri de circumscripţie
Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara
Politică 24 Aprilie 2024, 19:19

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara

Şedinţa de Guvern din 25 aprilie va avea loc, în premieră, la Timişoara.

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara
YOU+EU 2024:  “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”
Politică 24 Aprilie 2024, 14:10

YOU+EU 2024: “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”

Eurodeputatul Ramona Strugariu subliniază că Parlamentul European este instituția comunitară care reprezintă cel mai bine...

YOU+EU 2024: “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”
La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Politică 24 Aprilie 2024, 07:38

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Pentru pasionații de lectură care nu pot ajunge în Piața Unirii din Cluj-Napoca, site-ul oficial gaudeamus.ro oferă standuri...

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Politică 23 Aprilie 2024, 18:36

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat astăzi în centrul discuţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a...

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene