Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proiecte UE pentru îmbunătăţirea siguranţei maritime

Vasele de croazieră devin mai sigure graţie activităţilor de cercetare finanţate de Uniunea Europeană.

Euranet Plus.

Articol de Mihaela Mihai, 12 August 2014, 09:26

Mulţi europeni merg în vacanţa de vară într-o croazieră sau folosesc feribotul pentru a ajunge la destinaţie.

Un aspect foarte important în transportul maritim de pasageri este siguranţa.

Cu un astfel de obiectiv a plecat la drum şi un proiect coordonat de o societate cipriotă.

La finalul a trei ani de cercetări, tehnologiile wireless de mică putere vor contribui la localizarea şi la urmărirea persoanelor de la bordul navelor, îmbunătăţind operaţiunile de căutare şi de salvare a persoanelor căzute peste bord.

Audio: Proiecte UE pentru îmbunătăţirea siguranţei maritime.

Potrivit unuia dintre partenerii proiectului, vestele de salvare vor fi în curând dotate cu dispozitive wirelles, care vor permite ofiţerilor responsabili cu siguranţa să ştie cu precizie unde se află fiecare pasager sau membrii echipajului, în timpul evacuării.

Tehnologia poate fi folosită şi pentru a ţine sub observaţie starea de sănătate a unor pacienţi sau îi poate ajuta pe părinţi să ştie unde se află copii lor pe navele de croazieră cu mii de pasageri la bord. În aceste cazuri, dispozitivele wirelles ar putea fi incorporate în brăţări speciale.

Proiectul se va încheia anul viitor şi a fost sprijinit cu fonduri europene în valoare 2,5 milioane euro.

Proiect pentru reproiectarea navelor

Un alt proiect încheiat în urmă cu doi ani a dus la crearea de noi modele de nave de croazieră de mari dimensiuni pentru a creşte siguranţa acestora în caz de coliziune sau eşurare.

Prin reproiectarea navelor, şansele de supravieţuire în caz de accidente ar creşte cu până la 20%.

Aceste rezultate au fost transmise Organizaţiei Maritime Interanţionale pentru îmbunătăţirea standardelor de siguranţă.

Proiectul, coordonat de Universitatea Tehnică Naţională din Atena, a fost o parte a unui cadru general de cercetare finanţat de Uniunea Europeană pentru îmbunătăţirea siguranţei maritime.

Comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, consideră aceste proiecte exemple ale modului în care Uniunea Europeană abordează aspectele care pot îmbunătăţii vieţile oamenilor.

Ea promite că Bruxelles-ul va continua să investească în acest gen de activităţi de cercetare şi inovare în cadrul noului program european de cercetare "Orizont 2020".

Video: Proiect pentru îmbunătăţirea siguranţei maritime. Sursa: YouTube/Euronews.