Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Programele educative din UE "nu sunt întotdeauna în acord cu piaţa muncii"

Programele educative din UE nu sunt întotdeauna în acord cu piaţa muncii, apreciază Curtea de Conturi Europeană.

Programele educative din UE "nu sunt întotdeauna în acord cu piaţa muncii"

Articol de Gabriela Tătărău, 01 Iulie 2016, 09:23

Programele educative din Uniunea Europeană respectă obiectivele stabilite la nivel comunitar, dar nu sunt întotdeauna în acord cu piaţa muncii, spune Curtea de Conturi Europeană într-un raport dat joi publicităţii.

Investirea în educaţie este esenţială pentru îmbunătăţirea productivităţii mucii, a dezvoltării profesionale şi a creşterii economice.

Şomajul este una dintre provocările cele mai mari cu care s-a confruntat Uniunea Europeană în ultimii ani, iar rata acestuia în rândul persoanelor cu nivel înalt de educaţie este de trei ori mai mică decât în rândul celor fără studii.

AUDIO: Europa la zi. EuranetPlus.

Din acest motiv, Fondul Social European a contribuit cu aproape 34 de miliarde de euro la sprijinirea măsurilor în domeniul educaţiei, în perioada 2007-2013 şi se intenţionează să se mai aloce încă 27 de miliarde de euro între 2014 şi 2020.

Curtea de Conturi Europeană a evaluat dacă obiectivele în materie de educaţie ale Uniunii Europene au fost luate în considerare în mod adecvat în programele operaţionale şi în proiectele aferente implementate înainte de 2013, precum şi la conceperea programelor operaţionale din viitor.

Curtea a ajuns la concluzia că, în general, s-a ţinut cont de aceste obiective, dar s-au constatat unele deficienţe legate de monitorizare. În plus, performanţa proiectelor nu a putut fi întotdeauna demonstrată din cauza lipsei de obiective cuantificate şi de indicatori specifici.

În opinia auditorilor, în următorii patru ani, trebuie făcute unele îmbunătăţiri, iar ei au făcut unele recomandări Comisiei Europene în acest sens. În primul rând, ar trebui mai bine stabilite valori de referinţă şi valori ţintă în cadrul fiecărei priorităţi de investiţii.

Apoi, statele membre trebuie să se asigure că proiectele selectate ating obiectivele în materie de educaţie ale Uniunii Europene şi că au fost bine stabiliţi indicatorii de rezultat, pe baza cărora se pot demonstra efectele reale ale proiectului asupra participanţilor.

Şi nu în ultimul rând, comisia şi statele membre ar trebui să direcţioneze mai bine finanţarea disponibilă în cadrul programelor operaţionale către măsurile menite să consolideze legătura dintre educaţie şi ocuparea forţei de muncă şi ar trebui să se asigure că rezultatele sunt monitorizate în mod corespunzător.