Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: TEATRU NATIONAL RADIOFONIC Marţi, 11 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Radu Dobriţoiu

23 Noiembrie 2018
Vizualizari: 1079
Comentează add

În urmă cu 100 de ani, preşedintele SUA, Woodrow Wilson, a conturat un proiect pentru restabilirea păcii în Europa, la finalul Primului Război Mondial.

Principiile wilsoniene şi arhitectura Europei de azi

radu-dobritoiu

Realizator: Radu Dobriţoiu - Bun găsit! În urmă cu 100 de ani, preşedintele SUA, Woodrow Wilson, a conturat un proiect pentru restabilirea păcii în Europa, la finalul Primului Război Mondial. Alături de participarea directă cu trupe în sprijinul aliaţilor, din 1917, SUA se implicau în construirea unei Europe a naţiunilor, pe care o putem regăsi şi astăzi, în mare parte. Discursul preşedintelui american conţinea 14 puncte şi a fost rostit în Congresul SUA înainte ca armistiţiul cu Germania să încheie Primul Război Mondial. Două dintre aceste puncte 'wilsoniene' se referă direct la situaţia ţării noastre şi pregăteau condiţiile pentru unificarea României. Punctul 9 prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminării naţionalităţilor, iar punctul 10 stabilea fără echivoc evacuarea teritoriilor ocupate din România, Serbia şi Muntenegru, plus garanţii internaţionale pentru independenţa politică şi teritorială a statelor balcanice. Ne vom îndrepta atenţia astăzi spre principiile wilsoniene, repere importante pentru evoluţia Europei contemporane. Invitatul ediţiei este Manuel Stănescu, doctor în istorie, cercetător în cadrul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară - ISPAIM. Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, pentru a asculta emisiunea "Euroatlantica". Tema ediţiei: "Principiile wilsoniene şi arhitectura Europei de azi".

Bună seara, dle Manuel Stănescu, bun venit la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, la emisiunea "Euroatlantica".
Manuel Stănescu: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie!

Radu Dobriţoiu: Dle Manuel Stănescu, declaraţia preşedintelui american Woodrow Wilson reprezintă un moment important pentru istoria contemporană universală. De altfel, pentru această declaraţie, preşedintele SUA primea în 1919 Premiul Nobel pentru Pace. Cât de mult a influenţat această declaraţie crearea României mari?
Manuel Stănescu: Fără îndoială că declaraţia preşedintelui american, cele 14 puncte, au avut o influenţă covârşitoare atât asupra destinului României, cât şi a întregii Europe, mai ales Europei formate după dezmembrarea marilor imperii, cu predilecţie a Imperiului Austro-Ungar. Trebuie spus că acest principiu al autodeterminării naţionalităţilor, care este, de fapt, cel puţin din perspectiva noastră, cel mai important, a venit în urma unor analize serioase făcute de o comisie de experţi americani, formată, desigur, din geografi, istorici, specialişti în relaţii internaţionale şi aşa mai departe. Ele au, dacă vreţi, au fundamentat aceste 14 puncte. În egală măsură trebuie spus că Wilson a fost influenţat şi de discuţiile pe care le-a avut cu diverşi lideri importanţi ai Europei. Aş vrea să îl numesc aici pe Tomáą Masaryk, care a fost unul dintre cei care l-au influenţat decisiv pe Wilson, pentru că trebuie să precizăm, a existat iniţial, atât din partea americanilor, cât şi a marilor puteri ale Antantei din Europa, dorinţa unei păstrări, într-un fel, a Imperiului Austro-Ungar, pentru că era considerat pentru securitatea regiunii o variantă mai bună. Să nu uităm că în acea perioadă, '17-'18, când se conturează aceste puncte, când se conturează principiul naţionalităţilor, avem o criză majoră în Rusia.

Radu Dobriţoiu: Rusia, care se retrage în cele din urmă. Avem, pentru că am adus aminte de discursul lui Woodrow Wilson, avem şi un discurs al lui Lenin, în paralel.
Manuel Stănescu: E adevărat.
Radu Dobriţoiu: Făcea şi el apel inclusiv la ieşirea Rusiei din război şi un discurs pe care, de altfel, Woodrow Wilson l-a şi contracarat.
Manuel Stănescu: Da, este adevărat. Situaţia Rusiei, sigur, îngrijora în mod deosebit, pentru că vorbim totuşi de o ţară imensă, o mare putere, cu un regim care stârnea atât frică, cât şi nelinişte, pentru că era o noutate din punct de vedere politic. Deci trebuie spus că au existat aceste tendinţe de formare a unei federaţii pe bazele fostului imperiu. Deci, iată, discuţiile au fost profunde. Trebuie spus că acest discurs a lui Woodrow Wilson are loc în ianuarie 1918. Deci iată că suntem cu zece luni înainte de a se semna armistiţiile din toamnă.

Radu Dobriţoiu: Bun, şi până în vară se încerca chiar menţinerea imperiului dualist, aşa cum aţi amintit, încă nu erau condiţiile şi...
Manuel Stănescu: Exact, exact, da, da, da.
Radu Dobriţoiu: ... încă lucrurile nu erau foarte clare privind aceste naţiuni.
Manuel Stănescu: Exact, da, nu erau clare şi mai existau câteva probleme care, de altfel, s-au şi concretizat ulterior, după semnarea armistiţiilor. Acest principiu al autodeterminării naţionale conferea, cel puţin teoretic, aceleaşi drepturi şi germanilor sau austriecilor din imperiu, care de altfel şi-au şi manifestat dorinţa de a se uni, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, mai exista o problemă majoră: dezmembrarea Austro-Ungariei ar fi lăsat, practic, fără obiect o conferinţă de pace, pentru că în locul unui imperiu vinovat de război, un imperiu învins, am fi avut o serie de state naţiuni fără nici o responsabilitate cu privire la război. Şi atunci a existat această problemă, ce facem, cu cine vom semna un eventual tratat de pace, dacă pe ruinele fostului imperiu vom avea doar state-naţiuni fără nici o responsabilitate?

Radu Dobriţoiu: State-naţiuni care în cele din urmă s-au conturat şi au rămas în mare parte, cum am precizat. Graniţele s-au mai schimbat, dar statele-naţiuni au existat până în Europa contemporană. Să amintim de discursul lui Wilson de Ziua Independenţei, 4 iulie 1918, pentru că asta se întâmplă după discursul iniţial, cu cele 14 puncte şi declaraţia sa din 27 septembrie 1918, în sensul că Slovacia era parte a statului slovac, spunea el, iar Transilvania urma să se unească neîndoielnic cu România. La 23 septembrie 1918, iată, vorbim despre acea toamnă importantă, secretarul american de stat Robert Lansing a comunicat Guvernului român, la Iaşi, simpatia americană pentru cauza românească, iar la 5 noiembrie a întărit-o, un sprijin american direct pentru România.
Manuel Stănescu: Da, este adevărat, un sprijin american direct, bazat, evident, pe principiul autodeterminării naţionale. Toate analizele făcute de către specialiştii americani, de altfel şi de cei britanici şi francezi, arătau că conform acestui principiu, era foarte limpede, Transilvania va trebui să revină României. Este foarte interesant că nici în acest analize, aceste rapoarte pe baza cărora Wilson şi-a făcut proiectul, nu s-au precizat niciodată termenii înţelegerii din 1916 dintre România şi puterile Antantei, pentru că pe baza acelei înţelegeri, una militară şi una politică, România a intrat în război. Ori, acea înţelegere nu a fost niciodată amintită de către aceste comisii. Ele şi-au făcut, să spun, analiza pe baze ştiinţifice foarte clare...

Radu Dobriţoiu: În mod independent de tot ceea ce înseamnă raţiune de război...
Manuel Stănescu: ... în mod independent, da, exact.
Radu Dobriţoiu: ... pur şi simplu din punct de vedere istoric, social, economic, geografic.
Manuel Stănescu: Exact, exact, corect, mai ales pentru că unul dintre punctele importante ale lui Wilson era renunţarea la aceste tratative secrete, la aceste pacte între naţiuni.
Radu Dobriţoiu: E chiar în primul articol, se precizează asta...
Manuel Stănescu: Exact.
Radu Dobriţoiu: ... ca pe viitor să nu mai existe astfel de tratate secrete.
Manuel Stănescu: Da.

Radu Dobriţoiu: Este foarte important şi aţi adus aminte, au fost trei comisii diferite, aţi amintit de Comisia SUA, formată din oameni de ştiinţă care au stat şi în spatele proiectului wilsonian, despre care noi dezbatem în această seară, dar am mai avut Comisia britanică şi Comisia franceză, extrem de importante şi pentru România, mai ales cea franceză. Vă rog să amintiţi de ele.
Manuel Stănescu: Da, e adevărat, fiecare mare naţiune, pregătind documentele viitorului congres al păcii, a apelat la aceste comisii de experţi, formate din geografi, din istorici, pe lângă Comisia americană, de care am amintit. A existat o comisie asemănătoare în Marea Britanie, în Franţa. Evident că în linii generale, să spunem, concluziile acestor comisii sunt asemănătoare. Sigur, Comisia franceză a fost cea mai darnică, în sensul în care teritoriul câştigat de România, conform Comisiei franceze, era mai mare. Comisia franceză a stabilit, de exemplu, că dincolo de principiul etnicităţii în stabilirea graniţelor, mai trebuie luate în calcul şi alte elemente, elementele geografice - râuri şi aşa mai departe - sau elementele care ţin de infrastructură şi atunci graniţa României considerându-se sistemul de infrastructură şi limitele geografice a fost întinsă mai spre vest, spunându-se că ruta Timişoara - Arad - Oradea - Satu Mare trebuie să conţină şi elementele de infrastructură. Iată, a fost un punct de vedere al francezilor care ne avantaja, să spunem, dar în linii generale toate cele trei comisii au stabilit foarte clar că Transilvania trebue să revină României, într-un grad mai mare sau mai mic.

Radu Dobriţoiu: Ceea ce a urmat ştim foarte bine, dar să spunem, pentru că vorbim de construirea Europei contemporane, să spunem că în mod similar au luat naştere şi alte state, s-au solidificat sau s-au conturat alte state. Nu numai în cazul României s-a întâmplat asta.
Manuel Stănescu: Da, e foarte adevărat. Pe ruinele fostului imperiu au apărut state importante: statul cehoslovac, regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Polonia reapare şi ea, deci iată, avem o înteragă arhitectură a Europei Centrale, care, evident, este bazată pe aceste principii wilsoniene.

Radu Dobriţoiu: Aţi amintit Germania şi Austria, separate de această dată, care se vor dezvolta ca atare până în Europa amului 2018, până în Uniunea Europeană. Franţa doreşte o Uniune Europeană mai integrată pentru a face faţă problemelor importante în privinţa principiului wilsonian, al dreptului pe care îl au popoarele de a dispune de ele însele, preşedintele Emmanuel Macron încearcă să îl suprapună cu viziunea sa asupra Uniunii Europene. De la Paris, transmite pentru "Euroatlantica" Anton Cazacu:

Reporter: Atât în timpul campaniei prezidenţiale, cât şi după ce a fost ales, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat în mod clar concepţia asupra Uniunii Europene. El a a avut ocazia să revină foarte recent asupra ambiţiilor sale europene, mai întâi la Paris, la Arcul de Triumf, iar apoi în discursul rostit la Berlin, în faţa Bundestagului. Preşedintele francez doreşte o Uniune Europeană mai integrată, care să aibă o voce unică şi mai puternică pe scena internaţională, mai ales în domeniul securităţii şi cel al combaterii terorsimului, dar şi pentru a putea face faţă mai uşor problemei migraţiilor şi schimbărilor climatice. Punct împortant: Emmanuel Macron vede această Uniune Europeană puternică acţionând într-un cadru multilateral - şi aici se vede influenţa puternică a doctrinei preşedintelui Woodrow Wilson, care a dus la apariţia societăţii naţiunilor între cele două războaie mondiale şi, mai târziu, după Al Doilea Război Mondial, la crearea Organziaţiei Naţiunilor Unite. În ce priveşte principiul wilsonian al dreptului pe care îl au popoarele de a dispune de ele însele, preşedintele francez încearcă să-l articuleze cu viziunea sa asupra Uniunii Europene, singura capabilă, cerde el, să asigure pacea pe bătrânul continent. La unison cu cancelarul german Angela Merkel, Emmanuel Macron critică naţionalismul, preferându-i noţiunea de patriotism. "Nu ne dezicem de ideea că există popoare şi naţiuni", a spus el. "Vrem însă să depăşim narcisismul periculos al micilor diferenţe dintre noi. Nu vrem să diluăm specificul şi valorile fiecărui popor european, ci să le adiţionăm", a mai spus Emmanuel Macron, criticând naţionalismul fără memorie şi fanatismul fără repere.

Radu Dobriţoiu: Din dezbaterea noastră din această seară nu putea lipsi o corespondenţă din Franţa. Domnule Manuel Stănescu, Misiunea Militară Franceză în România, condusă de generalul Berthelot, dar şi Misiunea Britanică au avut un rol extrem de important, în primul rând printr-o consiliere directă, aplicată, oamenii politici români fiind sfătuiţi cum să profite de conjunctura creată în Europa, la final de război.

Manuel Stănescu: Da, e adevărat. În special, Misiunea Militară Franceză s-a dovedit decisivă pentru România, pentru Armata Română, în octombrie 1916, când generalul Berthelot ajunge în Bucureşti. De altfel, este întâmpinat de Brătianu cu celebra formulă: "Salut în dumneavoastră pe viitoul şef al Marelui Cartier General Român!" Sigur, o onoare pe care Berthelot cu inteligenţa şi capacitatea sa de a înţelege subtilităţile politice a refuzat-o. El a fost însă un consilier apropiat al regelui şi al lui Brătianu. A mai avut o formulă tot aşa celebră, în octombrie, când a ajuns: "Dumneavoastră sunteţi admirabil de dezorganizaţi". Dar misiunea militară franceză a fost foarte consistentă, în special începând cu iarna anului 1917. Membrii misiunii militare franceze, care depăşea o mie de oameni, s-au implicat în mod direct în reorganizarea armatei române. Trebuie amintit şi sacrificiul extraordinar al medicilor francezi, mulţi dintre ei şi-au dat viaţa în combaterea epidemiilor care au...
Radu Dobriţoiu: Tifosul era atunci...
Manuel Stănescu: Tifosul exantematic, care a făcut ravagii în rândul populaţiei şi al armatei deopotrivă. Reorganizarea armatei române a fost făcută cu instructori francezi, învăţarea tehnicilor de folosire a armamentului, a mitralierelor ş.a.m.d., toate au fost, ca să spun aşa, pilonii pe care s-a construit armata română, armata română care în vara lui 1917, iată, a renăscut precum pasărea Phoenix, să ne aducem aminte de celebrele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, o armată română creată şi, să spun aşa, reanimată de către misiunea militară franceză.

Radu Dobriţoiu: Şi cu sprijin în arme, am avut un sprijin şi din partea misiunii britanice. Să amintim şi de misiunea britanică.
Manuel Stănescu: E adevărat, şi misiunea britanică. Trebuie spus că în acea perioadă principalul aliat al României pe frontul din Moldova era Rusia. Rusia avea şi ea, la rândul ei, peste un milion de oameni acolo, 1,2 milioane. Rusia a asigurat, de altfel, şi transportul echipamentului şi al...

Radu Dobriţoiu: Ne amintim că exista atunci când noi am intrat în război şi un angajament ca armata României să fi aprovizionată permanent...
Manuel Stănescu: Absolut.
Radu Dobriţoiu: ... ceea ce nu s-a mai întâmplat din cauza Rusiei.
Manuel Stănescu: Da, e adevărat, au existat inadvertenţe şi, sigur, în Rusia, evenimentele revoluţionare s-au succedat. Amintesc revoluţia din februarie şi apoi ceea ce eu numesc lovitura de stat din octombrie, toate aceste lucruri, sigur, au influenţat în mod negativ capacitatea României de a se aproviziona cu armament.

Radu Dobriţoiu: A fost dificil. Sistemele de aliante care au stat la baza consensului politicii externe americane post-wilsoniene le-a permis altor ţări să profite de Statele Unite. Este una dintre ideile susţinute de analiştii de la Washington. Mai multe informaţii despre percepţia principiilor wilsoniene în Statele Unite în 2018 avem în corespondenţa transmisă pentru "Euroatlantica" de Doina Saiciuc.
*
Doina Saiciuc: Dacă moştenirea preşedintelui Woodrow Wilson, cea a multilateralismului în politica externă, a rezultat în ceea ce experţii numesc neo-wilsonianism, o combinaţie de neoliberalism şi neoconservatorism care a promovat pieţele globale, democraţia şi leadership-ul american, între timp, acasă, în Statele Unite mulţi americani au început să se simtă ignoraţi politic şi economic. Sentimentul a culminat în alegerile din 2016, când preşedintele Trump a descoperit eficienţa argumentării în faţa unui electorat polarizat că sistemul de alianţe şi instituţiile multilaterale, care au fost baza consensului politicii externe americane timp de şapte decenii, le-a permis altor ţări să profite incorect de Statele Unite. O dată cu schimbarea filozofiei guvernului american asupra lumii, există, potrivit analistului Joseph Nye, de la think tank-ul Woodrow Wilson, două modificări majore de putere care afectează acest secol şi care ridică propriile provocări multilateralismului: schimbarea orizontală ar fi revenirea Asiei, în mod special puterea pe care o reprezintă China, cealaltă mare schimbare de putere este verticală, în care revoluţia informaţională conferă putere mai multor actori decât oricând altădată în istorie. Joseph Nye, fost decan al Şcolii Kennedy la Universitatea Harvard, spune că dacă cheia ordinii mondiale multilaterale este dezvoltarea cooperării, primii ani de preşedinţie Trump nu sunt încurajatori. În vreme ce, însă, Donald Trump a câştigat alegerile din 2016, el nu a câştigat şi votul popular, iar sondaje recente arată că o largă majoritate a americanilor continuă să sprijine angajamentul multilteral. Au devenit învechiţi termenii "ordine liberală internaţională" şi "Pax Americana", dar nevoia ca cele mai mari ţări să organizeze multilateralismul, pentru aşa-numitele "public global goods", beneficii publice globale, există. Acum, arată analistul de la Woodrow Wilson, cu o mai redusă preponderenţă şi într-o lume mai complexă, furnizarea de beneficii publice globale ca instituţii democratice, pace şi securitate de către Statele Unite în cooperare cu alte ţări ar putea fi ameninţată mai mult de creşterea naţionalismului populist intern decât de ridicarea unor noi puteri străine.
*
Radu Dobriţoiu: Implicarea activă a preşedintelui Wilson în materializarea ideii de unificare europeeană, ca parte componentă a procesului de unificare a statelor lumii. Europa cunoaşte acum două concepţii despre viitoarea sa construcţie. Prima are în vedere cooperarea fără depăşirea suveranităţilor statale, iar cea de-a doua, depăşirea acestei suveranităţi printr-un proces de integrare. putem spune, domnule Manuel Stănescu, bazându-ne pe istorie, că principiile wilsoniene au reprezentat primul pas important spre construirea Europei unite din zilele noastre, o Europă cu state suverane integrate într-o uniune?

Manuel Stănescu: Cred că principiile wilsoniene au avut succes dacă ne referim la acest principiu al autodeterminării naţionale. Pe de altă parte, multe dintre punctele lui Wilson au rămas la stadiul de vis frumos, pentru că îmi aduc aminte de reacţia lui Clemenceau când a auzit prima oară de aceste 14 puncte. A fost destul de ironic şi a spus: "Dumnezeu a avut doar zece". Ideea aceasta, a unei democraţii extinse, a unui comerţ liber, a unei societăţi a naţiunilor care să evite pe viitor formarea unor blocuri politico-militare ş.a.m.d. s-a dovedit doar utopie, pentru că ştim foarte bine ce a urmat după Tratatul de la Versailles: doar două decenii de pace, după care avem un nou conflict, un conflict care... Mulţi istorici de seamă din ultimele decenii consideră de fapt un singur conflict, cu o perioadă de pace.

Radu Dobriţoiu: 21 de ani. În 1939, războiul îşi va cere din nou tributul greu al sacrificiului uman şi material. Punctul al II-lea din discursul lui Wilson, referitor la navigaţia maritimă liberă, dar şi punctul al XIV-lea susţin crearea Ligii Naţiunilor, o organizaţie bazată pe principiul securităţii colective a tuturor statelor care doreau respectarea convenţiilor internaţionale. Iată, o altă instituţie ia fiinţă, ştim, undeva în 1936 este eşecul acestei instituţii, dar bineînţeles, a fost urmată, dacă nu direct, de Organizaţia Naţiunilor Unite, dar, iată, este un principiu al securităţii colective pe care îl regăsim de asemenea în aceste 14 puncte ale lui Woodrow Wilson.

Manuel Stănescu: Da, îl regăsim, dar, aşa cum precizam, acest principiu a rămas din păcate la stadiul de utopie. Apropo de acea libertate a mărilor, să ne amintim că Marea Britanie a acceptat toate punctele cu excepţia acestuia. Deci, iată, fiecare ţară a avut propriul interes. Marea Britanie, de exemplu, era destul de... se îndoia foarte mult că Germania ar trebui lăsată învinsă şi scoasă din sistemul marilor naţiuni, pentru că se temea de o extindere a ideii bolşevice spre vestul Europei. În egală măsură nu erau foarte încântaţi de faptul că Europa ar fi putut cădea sub hegemonia franceză. Iată tot atâtea motive pentru a respinge aceste puncte. Eu cred că eşecul acestei idei a fost totuşi şi faptul că SUA au renunţat să se mai implice, pentru că Wilson de fapt nu a mai primit sprijin politic. SUA s-au retras din Europa şi această retragere a lor din Europa după Primul Război Mondial a însemnat, iată, şi eşecul sistemului, o retragere care nu s-a mai întâmplat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Radu Dobriţoiu: Făcând o paralelă cu ce aţi spus dumneavoastră referitor tot la navigaţia maritimă, la Marea Britanie, vedem Gibraltarul, care şi astăzi reprezintă o piatră de moară în negocierile Marii Britanii.
Manuel Stănescu: Exact, deci, iată că până la urmă, fiecare naţiune are interesul ei specific. E foarte greu să corelezi şi să armonizezi aceste puncte de vedere, aceste interese divergente. Am auzit recent o declaraţie a liderilor europeni care spuneau: Uniunea Europeană a adus pace pe continent timp de jumătate de secol. E adevărat şi nu prea, pentru că totuşi...
Radu Dobriţoiu: E o Pax Americana, foarte mult.
Manuel Stănescu: ... fără Planul Marshall, fără securitatea oferită de SUA am îndoieli că acea înţelegere franco-germană totuşi ar fi avut şansa să păstreze pacea în Europa. E un punct de vedere personal, recunosc. Pe de altă parte, tot ca punct de vedere personal, cred că SUA, prin această retragere, îşi pierd foarte mult din prestigiu, pentru că în geopolitică nu există vid.
Radu Dobriţoiu: Loc neocupat nu există.
Manuel Stănescu: Spaţiul se ocupă imediat şi retragere poate însemna şi pierderea prestigiului, pierderea influenţei, ceea ce s-ar putea să cântărească foarte mult.

Radu Dobriţoiu: N-am vorbit foarte mult despre Pax Americana, care de fapt rezidă şi începe să se dezvolte după aceste 14 puncte ale lui Woodrow Wilson; probabil, într-o ediţie viitoare. "Euroatlantica", la final. Tema emisiunii: "Principiile wilsoniene şi arhitectura Europei de azi". Invitatul acestei ediţii a fost Manuel Stănescu, doctor în istorie, cercetător în cadrul Institutului pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară.

Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul Euroatlantica şi alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu vă mulţumesc pentru că ne-aţi asculta la Radio România Actualităţi.

Transcriere RADOR


Etichete Exclusiv RadioEmisiunea EuroatlanticaManuel StanescuRadu DobritoiuNicu PopescuDoina SaiciucAnton Cazacu14 puncte ale lui Woodrow WilsonDiscurs Woodrow Wilson

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live