Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Prima ediţie a Târgului GAUDEAMUS Oradea s-a încheiat duminică

Comunicat Radio România: Evenimentul a fost organizat de Radio România şi Primăria Municipiului Oradea şi a avut loc în perioada 7 – 11 mai.

Prima ediţie a Târgului GAUDEAMUS Oradea.

Articol de Radio România, 11 Mai 2014, 16:46

Prima ediţie a Târgului GAUDEAMUS Oradea s-a încheiat duminică, 11 mai. Evenimentul a fost organizat de Radio România (Centrul Cultural Media Radio România - echipa GAUDEAMUS) şi Primăria Municipiului Oradea şi a avut loc în perioada 7 – 11 mai în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Parcul 1 Decembrie.

GAUDEAMUS Oradea, târgul cu numărul 81 în seria evenimentelor culturale pe care Radio România le organizează de 20 de ani sub această siglă, a reprezentat o premieră şi din punctul de vedere al formulei de pregătire, fiind prima oară când autorităţile locale au fost implicate în organizarea unui târg GAUDEAMUS.

Preşedintele de onoare al ediţiei de debut a Târgului GAUDEAMUS Oradea a fost poetul Ioan Moldovan, directorul prestigioasei publicaţii „Familia”.

Premii

Premiile Târgului GAUDEAMUS Oradea 2014, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 11 mai, la ora 13.00, sunt următoarele:

Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin Votul Publicului

  • Trofeul GAUDEAMUS: locul 3 – Grupul Editorial RAO, locul 2 – Grupul Editorial Corint şi locul 1 – Editura Humanitas
  • Cea mai râvnită carte a târgului a fost desemnat volumul „Inferno” de Dan Brown, publicat de Editura RAO.
  • Trofeul Presei, pe secţiunile publicaţii, radio şi TV a revenit cotidianului Jurnal Bihorean, postului Radio Transilvania şi, respectiv, postului DIGI 24 Oradea.

Premiul Educaţia, oferit de către organizatori, a fost acordat Academiei de Studii Economice din Bucureşti, pentru profesionalismul cu care oferta educaţională şi editorială a instituţiei au fost prezentate şi promovate în cadrul târgului.

Foto: Târgul Gaudeamus Oradea. Sursa: Radio România Cluj.

Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Liana Băran, studentă în anul II la Facultatea de Ştiinţe Economice de la Universitatea din Oradea. Premiul a fost oferit de Casa de Modă PUSHA Fashion.

Pe parcursul celor cinci zile ale Târgului, vizitatorii au avut ocazia să participe la Tombola GAUDEAMUS, organizată pe baza buletinelor pentru Votul Publicului. Cele peste 40 de premii puse în joc, constând în telefoane mobile, invitaţii la teatru, restaurant şi evenimente sportive, abonamente la piscină, articole sportive şi vouchere pentru un salon de înfrumuseţare, au fost oferite de companii orădene, parteneri la această ediţie.

Marele premiu al Tombolei GAUDEAMUS, constând într-o tabletă InfoTouch, un voucher în valoare de 100 de lei la Restaurantul Hanul cu Noroc şi un tort festiv de la Hotel Continental Forum, a fost câştigat de domnul Florin Mircea Lascu.

Bilanţul statistic al ediţiei 2014

Bilanţul statistic al ediţiei 2014 a Târgului Gaudeamus Oradea: - peste 15.000 de vizitatori – comparabil cu cel înregistrat la evenimente similare cu tradiţie, număr record pentru o primă ediţie a unui târg din Caravana GAUDEAMUS (conform monitorizării realizate zilnic de către organizatori); - 50 de expozanţi reuniţi în 33 de standuri, reprezentând principalele categorii prezente pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri, agenţii de difuzare de carte şi produse multimedia, instituţii de învăţământ, edituri străine prezente în standurile distribuitorilor de carte; - o suprafaţă de aproape 300 mp de standuri; - 12 evenimente propuse de către organizatori şi expozanţi; - conform declaraţiilor majorităţii participanţilor, valoarea vânzărilor înregistrate cu prilejul târgului a depăşit aşteptările, ceea ce confirmă, încă o dată, potenţialul pieţei de carte orădene.

Proiecte Radio România

Proiecte iniţiate şi derulate de Radio România în cadrul târgului:

  • Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere.

Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Târgului); de la relansarea sa, în anul 2010, peste 86.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu mai primiseră de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii.

Cărţile donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Oradea – circa 200 de volume – vor ajunge în comuna Răbăgani, a cărei bibliotecă a fost distrusă într-un incendiu.

  • Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Invitatul de nota 10 al Târgului GAUDEAMUS Oradea 2014 a fost Dudás Norbert (Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea), premiat de către Automobile Dacia, care a oferit o tabletă şi de către câţiva dintre expozanţii la această ediţie (editurile Casa Radio, Corint, Humanitas, Nemira, Trei şi Byton Music).

Partenerii organizatorilor, la această ediţie a târgului, au fost: Automobile Dacia, RCS & RDS, PUSHA Fashion – Casă de Modă, Hotel Continental Forum Oradea, SC Select Catering SRL, Restaurantul Hanul cu Noroc Oradea, Aqua Parc President Băile Felix, Sport Master, Salonul Cosmetic Sothys, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Clubul Sportiv Crişul Oradea, S.C. Manoil Impex SRL, Rock Filarmonica şi postul Digi 24 – partener media. Eveniment organizat cu sprijinul Administraţiei Imobiliare Oradea, Poliţiei Locale Oradea, Poliţiei Municipiului Oradea şi Jandarmeriei Oradea.

Târgul GAUDEAMUS Oradea este organizat de Radio România şi Primăria Municipiului Oradea.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS (Radio România, tel. 021 319 05 22, e-mail office@gaudeamus.ro) sau să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro. Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro) – Gaudeamus şi Mircea Oaie (mircea.oaie@oradea.ro) – Primăria Municipiului Oradea.

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Cultură 25 Aprilie 2024, 14:42

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală

La Muzeul Satului din capitală are loc astăzi inaugurarea unei case de romi, în cadrul unei serii de manifestări prilejuite...

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Cultură 24 Aprilie 2024, 20:31

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal

Expoziția "Puterea leului. Istoria banilor în România" se poate vizita până pe 8 iunie.

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 24 Aprilie 2024, 18:33

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România şi-a deschis astăzi porţile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu o ofertă bogată şi...

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
Cultură 24 Aprilie 2024, 15:37

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila

Sâmbătă, în localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de...

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Cultură 24 Aprilie 2024, 14:55

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, în cadrul Târgului de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), va avea loc o „celebrare prin carte” a...

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 18:53

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, a avut loc luni, 22 aprilie, în prezența unui public...

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 09:36

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția.

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes
Cultură 23 Aprilie 2024, 08:06

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes

A 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai.

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes