Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: MATINAL Luni, 22 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Luminiţa Apostol

14 Ianuarie 2018
Vizualizari: 428
Comentează add

În Cehia, preşedintele prorus în exerciţiu, Miloą Zeman, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale cu 38,6% din voturi, au anunţat autorităţile electorale de la Praga

Preşedintele ceh în exerciţiu, Miloą Zeman, a câştigat primul tur

luminita-apostol

    Președintele Cehiei, Milos Zeman. Foto: Arhivă RRA.

Preşedintele Miloą Zeman, în vârstă de 73 de ani, este un veteran al stângii şi cel care a cerut, în 2016, organizarea unui referendum privind prezenţa Cehiei în Uniunea Europeană şi în NATO, afirmând, totuşi, că susţine apartenenţa ţării sale la cele două organizaţii. Totodată, Zeman a promovat apropierea de Rusia şi de China şi a criticat decizia Germaniei de a primi imigranţi din ţările musulmane.

După scrutinul de ieri, el se plasează înaintea fostului preşedinte al Academiei de Ştiinţe, Jiří Drahoą, de 68 de ani, un proeuropean care a obţinut peste 26,6% din voturile alegătorilor. Cei doi urmează să se confrunte în cel de-al doilea tur al alegerilor, peste două săptămâni.

Spre deosebire de Miloş Zeman, care este popular în mediul rural, Jiří Drahoą este preferat de intelectuali şi de populaţia urbană. El este un susţinător al Uniunii Europene şi al NATO, dar se opune sistemului de cote obligatorii de imigranţi. Contestatarii îi reproşează lui Drahoą lipsa de experienţă politică. Dar, potrivit unui sondaj de opinie, el ar putea câştiga al doilea tur de scrutin.

Potrivit estimărilor agenţiei cehe de presă, rata de participare la alegeri a fost de aproximativ 60%.

În Republica Cehă, preşedintele are o autoritate redusă, deşi el poate avea o influenţă importantă asupra opiniei publice.


Etichete Miloą ZemanalegeriCehiaNATOJiří Drahoą

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live