Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: IN ZORI Sâmbătă, 22 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Cătălin Purcaru

10 Februarie 2020
Vizualizari: 398
Comentează add

PSD spune că îl va reclama la CCR pe preşedintele Klaus Iohannis.

Președintele „nu are dreptul de a-l numi premier tot pe Ludovic Orban”

catalin-purcaru

PSD îl va reclama la Curtea Constituţională pe preşedintele Klaus Iohannis, pentru că l-a desemnat tot pe Ludovic Orban cu formarea unui nou cabinet, deşi fusese demis prin moţiune de cenzură.

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, vor sesiza CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Administraţia Prezidenţială şi Legislativ.

După o reuniune a Comitetului Executiv al partidului, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a mai anunţat pentru mâine convocarea conducerii Parlamentului, pentru stabilirea calendarului audierilor miniştrilor propuşi în noul Guvern.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susţine că nu are niciun drept să intervină asupra calendarului parlamentar pentru audierea în comisiile de specialitate a miniştrilor propuşi să formeze Cabinetul Orban 2.

Marcel Ciolacu a precizat că vor fi respectate Constituţia şi Regulamentul celor două Camere privind procedura de învestire a guvernului, chiar dacă există o sesizare la CCR.

Totodată, preşedintele interimar al social-democraţilor a criticat programul de guvernare propus de premierul desemnat. 

Marcel Ciolacu: Am răsfoit şi noi un pic din programul de guvernare. Ne aşteptam să fie anumite remedieri ale programului de guvernare 2, la programul de guvernare 1 al Guvernului Orban. Au venit în continuare cu copy paste din programul de guvernare al PSD. Chiar dacă este o mascaradă, noi ne menţinem consecvenţi şi vom respecta legile. 

Marcel Ciolacu a adăugat că parlamentarii PSD nu vor vota Cabinetul Orban 2, iar strategia din ziua validării executivului va fi stabilită săptămâna viitoare într-o nouă şedinţă a Comitetului Executiv Naţional.

Marcel Ciolacu a precizat că social-democraţii sunt pregătiţi pentru orice scenariu, inclusiv pentru alegerile anticipate.


Etichete psdciolacuorban

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live