Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul solicită retragerea decoraţiei pentru László Tökes

Premierul a precizat, într-o emisiune TV, că doar şeful statului poate iniţia această procedură.

Europarlamentarul Laszlo Tokes. Foto: Arhivă

23 August 2013, 10:25

Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare, prin care îi solicită retragerea Ordinului Steaua României în grad de Cavaler, conferită europarlamentarului László Tökes în 2009, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie.

Premierul a precizat, într-o emisiune TV, că doar şeful statului poate iniţia această procedură.

"Eu nu am făcut altceva decât să mă adresez celui care are dreptul, conform legii, preşedintele ţării.

"E un consiliu de onoare al celor care deţin acest ordin, însă preşedintele e cel care îl sesizează.

"Eu am transmis mai departe, iar din punct de vedere politic, ca să nu pară un joc, să arunc la preşedinte problema, am anunţat foarte clar, şi anunţ şi acum, dacă preşedintele va declanşa procedura şi va emite decretul de retragere a decoraţiei, eu îl voi contrasemna", a precizat Victor Ponta.

Conform legii, decretele preşedintelui trebuie contrasemnate de primul-ministru.

Mai multe ONG-uri au cerut retragerea decoraţiei lui László Tökes, după ce europarlamentarul i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orbán, să construiască "un sistem de cooperare naţională" şi "să ofere protectorat Transilvaniei, aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, că o persoană care cere aşa ceva nu merită calitatea de cetăţean român.

Consultări interne la PSD, se pune problema retragerii de la guvernare
Politică 22 Martie 2026, 12:44

Consultări interne la PSD, se pune problema retragerii de la guvernare

Social-democraţii vor decide luni dacă rămân sau nu la guvernare.

Consultări interne la PSD, se pune problema retragerii de la guvernare
Florin Manole: Sunt ministrul muncii, nu al concedierilor
Politică 22 Martie 2026, 10:23

Florin Manole: Sunt ministrul muncii, nu al concedierilor

Ministrul Muncii Florin Manole a declarat că reorganizarea instituțiilor din subordinea ministerului nu va duce la concedieri.

Florin Manole: Sunt ministrul muncii, nu al concedierilor
CSM critică redirecționarea fondurilor obținute în instanță de angajații din justiție
Politică 21 Martie 2026, 09:32

CSM critică redirecționarea fondurilor obținute în instanță de angajații din justiție

Redirecționarea este stipulată în legea bugetului de stat.

CSM critică redirecționarea fondurilor obținute în instanță de angajații din justiție
Ședințele partidelor din coaliție, amânate după votul bugetului
Politică 20 Martie 2026, 19:18

Ședințele partidelor din coaliție, amânate după votul bugetului

Adoptarea bugetului de stat pe 2026 pare să fi redus temporar tensiunile din coaliție, după ce PSD și PNL au amânat ședințele...

Ședințele partidelor din coaliție, amânate după votul bugetului
AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament
Politică 20 Martie 2026, 16:38

AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament

Reprezentanţii AUR reclamă faptul că nu au fost supuse la vot toate amendamentele la proiect.

AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament
Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget
Politică 20 Martie 2026, 12:14

Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget

Votul final este aşteptat în această după-amiază.

Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget
Nicușor Dan: Exclud varianta alegerilor anticipate
Politică 20 Martie 2026, 11:16

Nicușor Dan: Exclud varianta alegerilor anticipate

Aflat la Bruxelles, la summitul Consiliului European, președintele Dan s-a arătat optimist în ce privește continuitatea...

Nicușor Dan: Exclud varianta alegerilor anticipate
LIVE: Vot final, în Parlament, pe legea bugetului de stat şi ce a asigurărilor sociale de stat
Politică 20 Martie 2026, 10:25

LIVE: Vot final, în Parlament, pe legea bugetului de stat şi ce a asigurărilor sociale de stat

În noaptea de joi spre vineri, senatorii şi deputaţii au încercat să avanseze cât mai mult cu discuţiile asupra proiectului.

LIVE: Vot final, în Parlament, pe legea bugetului de stat şi ce a asigurărilor sociale de stat

Radio România

SLOVENIA: Liberalii aflaţi la putere îi devansează pe populişti în alegeri

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren