Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Potenţiale urme biologice pe planeta Marte

Roverul Perseverance a atins o etapă importantă în căutarea urmelor de viaţă străveche pe Marte prin colectarea "celor mai valoroase" mostre de până în prezent.

Potenţiale urme biologice pe planeta Marte
Roverul Perseverance. Foto: nasa.org.

Articol de Florin Lepădatu, 16 Septembrie 2022, 15:02

Roverul Perseverance a atins o etapă importantă în căutarea urmelor de viaţă străveche pe Marte prin colectarea "celor mai valoroase" mostre de până în prezent, care conţin potenţiale biosemnături (urme biologice) a căror natură va trebui confirmată o dată ce ajung pe Pământ, a anunţat agenţia spaţială americană NASA, informează vineri France Presse.

Deşi aceasta nu este încă o dovadă că viaţa a existat cândva pe "Planeta roşie", aceste mostre reprezintă cea mai bună şansă de până acum ca într-o zi să se ajungă la detectarea cu certitudine a unei posibile vieţi microbiene străvechi.

O potenţială biosemnătură poate să fi fost produsă de prezenţa vieţii, dar şi de un alt mecanism care nu implică viaţa.

Pentru a considera această biosemnătură drept definitivă, aceste eşantioane vor trebui, prin urmare, să fie analizate cu instrumente de laborator puternice, pe Pământ.

NASA intenţionează să aducă mostrele pe Terra cu o altă misiune până în 2033, notează Agerpres.

"Cred că se poate spune că acestea vor fi - şi sunt deja - cele mai valoroase mostre de rocă colectate vreodată", a declarat David Shuster de la Universitatea din California din Berkeley, Statele Unite.

Două carote (probe de rocă, de formă cilindrică) de mărimea unui deget mic, depozitate în tuburi sigilate la bordul roverului Perseverance, au fost prelevate prin forare într-o rocă numită "Wildcat ridge".

Înaltă de aproximativ un metru, aceasta este situată într-o deltă formată în urmă cu aproximativ 3,5 miliarde de ani, la întâlnirea dintre un râu şi un lac străvechi.

Această rocă este deosebit de interesantă deoarece este sedimentară şi pare să se fi format atunci când apa din lac s-a evaporat.

"Wildcat ridge" are astfel "un potenţial ridicat pentru conservarea unei biosemnături", a declarat David Shuster.

Analizată separat cu ajutorul unui instrument aflat la capătul braţului robotic al roverului lui Perseverance, roca a revelat prezenţa celor mai abundenţi compuşi organici detectaţi în perioada de un an şi jumătate de la începutul misiunii.

Aceşti compuşi - în special din carbon şi putând conţine, de asemenea, hidrogen - "sunt elementele de bază ale vieţii", a declarat Ken Farley, responsabilul ştiinţific al misiunii.

Ei au fost detectaţi în cantităţi mai mici de către rover în cadrul analizelor anterioare în craterul Jezero, unde s-a aflat lacul, însă "pe măsură ce am avansat prin deltă, indiciile au devenit din ce în ce mai puternice", a rezumat Sunanda Sharma, cercetătoare la Jet Propulsion Laboratory al NASA.

"Personal, găsesc aceste rezultate foarte emoţionante, pentru că se pare că ne aflăm în locul potrivit, cu instrumentele potrivite, într-un moment crucial", a declarat ea.

"Aceste roci sunt exact ceea ce am venit să căutăm", a spus la rândul său Ken Farley.

Alte analize ale roverului i-au surprins şi pe oamenii de ştiinţă.

În partea de jos a craterului, ei "au găsit roci magmatice, adică roci care s-au cristalizat după topire", a spus Farley.

Această descoperire indică "vulcanism activ" şi faptul că, înainte de a acumula apă, craterul ar fi putut fi găzdui "un lac de lavă", a spus el.

Au fost colectate mostre din aceste roci magmatice, iar analiza lor pe Pământ ar trebui să permită determinarea pentru prima dată în mod direct a vârstei suprafeţei planetei Marte.

"Este ceva ce astăzi doar deducem indirect", a explicat Ken Farley.

Însă, obţinerea acelor mostre nu va fi un demers uşor.

În 2028, o misiune va decola în direcţia Marte.

Ea va transporta un modul de aselenizare, dotat cu o mini-rachetă. Roverul Perseverance se va întoarce spre el, iar mostrele vor fi plasate în mini-rachetă de un braţ robotic.

Acesta va decola apoi, iar preţioasa încărcătură va fi transferată pe o navă plasată în prealabil pe orbita Marte.

Odată ce probele vor fi colectate, nava va reveni pe Pământ şi va ateriza în deşertul Utah, în 2033.

În cazul în care Perseverance eşuează, dispozitivul de aterizare va trimite două elicoptere mici pentru a prelua mostrele, fie deplasându-se către rover, fie către o rezervă de urgenţă.

De la începutul misiunii sale, Perseverance a colectat două mostre din fiecare rocă.

Aproximativ zece dintre ele (jumătate din numărul eşantioanelor colectate) vor fi depuse în curând într-o zonă foarte plată, unde va fi uşor de aselenizat, în caz de necesitate.

Acestea sunt eşantioanele de rezervă, în cazul în care roverul nu va putea fi accesat.

După ce va lăsa această comoară pe suprafaţa marţiană, în următoarele săptămâni, Perseverance îşi va continua explorarea pentru a umple cele circa douăzeci de tuburi care sunt încă goale.

Următorul obiectiv va fi să ajungă pe malul vechiului lac, ceea ce va dura aproximativ un an.

„Eco-insule” pentru colectarea selectivă a gunoiului
Ştiinţă & Tehnologie 13 Aprilie 2024, 13:54

„Eco-insule” pentru colectarea selectivă a gunoiului

Green Energy Expo & Romenvirotec, târgul pentru energii regenerabile şi protecţia mediului, s-a deschis la București.

„Eco-insule” pentru colectarea selectivă a gunoiului
Proba de Drum cu Honda ZR-V
Ştiinţă & Tehnologie 07 Aprilie 2024, 06:45

Proba de Drum cu Honda ZR-V

Când vine vorba de mașini, tendința la nivel global este de reducere a poluării generate de motorizările clasice, cu ardere...

Proba de Drum cu Honda ZR-V
Ghid pentru identificarea Deepfake
Ştiinţă & Tehnologie 01 Aprilie 2024, 18:54

Ghid pentru identificarea Deepfake

Ghidul are ca obiectiv principal protejarea şi educarea publicului cu privire la conştientizarea riscurilor de securitate...

Ghid pentru identificarea Deepfake
Bucureștiul, „hub al tehnologiei pentru marile companii”
Ştiinţă & Tehnologie 21 Martie 2024, 10:23

Bucureștiul, „hub al tehnologiei pentru marile companii”

Prysmian a inaugurat în Capitală Centrul de Excelența în IT în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Italiei în România,...

Bucureștiul, „hub al tehnologiei pentru marile companii”
Atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor bănci și unor instituții publice
Ştiinţă & Tehnologie 16 Martie 2024, 13:46

Atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor bănci și unor instituții publice

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică semnalează că în ultimele două zile s-au înregistrat mai multe atacuri...

Atacuri cibernetice îndreptate împotriva unor bănci și unor instituții publice
Sute de site-uri de internet folosesc în prezent inteligenţa artificială pentru a crea articole fără intervenţie umană
Ştiinţă & Tehnologie 12 Martie 2024, 10:24

Sute de site-uri de internet folosesc în prezent inteligenţa artificială pentru a crea articole fără intervenţie umană

O instituţie specializată în acest domeniu a identificat până acum 739 de site-uri care funcţionează fără sau cu foarte...

Sute de site-uri de internet folosesc în prezent inteligenţa artificială pentru a crea articole fără intervenţie umană
Numeroși utilizatori nu pot accesa Facebook
Ştiinţă & Tehnologie 05 Martie 2024, 17:56

Numeroși utilizatori nu pot accesa Facebook

UPDATE: Funcționarea Facebook a revenit la normal.

Numeroși utilizatori nu pot accesa Facebook
Proba de drum cu Suzuki Across
Ştiinţă & Tehnologie 03 Martie 2024, 14:09

Proba de drum cu Suzuki Across

În 2020 Suzuki a încheiat un parteneriat cu Toyota pentru utilizarea în comun de tehnologii și producerea unor modele mai...

Proba de drum cu Suzuki Across