Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Plătiţi taxe acolo unde faceţi profit!", avertizează Comisia Europeană

Comisia Europeană a propus, marți, un nou set de norme pentru o mai mare transparență a impozitelor pe care le plătesc societăţile multinaționale.

"Plătiţi taxe acolo unde faceţi profit!", avertizează Comisia Europeană

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 13 Aprilie 2016, 09:04

Comisia Europeană a propus, marți, un nou set de norme pentru o mai mare transparență a impozitelor pe care le plătesc societăţile multinaționale.

„Plătiţi taxe acolo unde faceţi profit!” – avertizează Comisia Europeană marile întreprinderi.

Furia europenilor a crescut după ce au constatat că mari companii americane foarte active în comerțul pe internet – precum Google, Amazon, Apple sau Facebook – plăteau taxe foarte mici.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

Ele îşi înfiinţau sedii în ţări cu sisteme de impozitare permisive – ca Irlanda sau Luxemburg - și nu în cele în care obţinuseră venituri, pentru a plăti mai puţin.

Ba chiar în unele state europene, multinaționalele pot negocia procente preferențiale de taxare, evitând reglementările oficiale.

Mai mult, profitând de deficiențe legislative, ele își plimbă veniturile între numerosele filiale pe care le au pe tot globul, pentru a beneficia de taxe cât mai favorabile.

O simplă estimare arată că Uniunea Europeană pierde anual între 50 şi 70 de miliarde de euro din cauza acestor stratageme.

Propunerea de marți a Comisiei vizează combaterea evaziunii fiscale în rândul societăților care obţin profit în Europa. Comisarul european pentru stabilitate financiară şi pieţe de capital, Jonathan Hill:

Jonathan Hill: „Economiile și societățile noastre depind de un sistem de taxe echitabil, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru întreprinderi. În prezent, prin utilizarea unor mecanisme fiscale complicate, unele societăți multinaționale pot ajunge să plătească impozite cu aproape o treime mai mici decât societățile care își desfășoară activitatea doar într-o singură țară. Propunerea noastră va ajuta întreprinderile să devină mai responsabile şi va promova o concurență mai loială între întreprinderi, indiferent de mărimea acestora”.

Astfel, toate marile întreprinderi, precum şi companiile multinaţionale, care au activitate în Uniune și înregistrează venituri globale de peste 750 de milioane euro pe an, vor fi obligate să-şi publice informații cu privire la locul unde obțin profiturile și unde plătesc impozitele, defalcate pe țări.

În plus, societățile vor trebui să publice şi valoarea impozitelor totale plătite în afara Uniunii.

Noul sistem nu li se va aplica întreprinderilor mici și mijlocii.

Propunerea de directivă a Comisiei va fi trimisă la Consiliu şi la Parlamentul European, după a căror aprobare va trebui transpunsă, în termen de un an, în legislația națională de toate statele membre.