Pizza, pizze și alte ... împrumuturi lingvistice

Vă spuneam odată că lingviştii, şi nu numai ai noştri, consideră limba română una ospitalieră, deschisă tuturor împrumuturilor, din toate domeniile. Ospitalieră fiind, de la ospăţ nu puteau să lipsească termenii... culinari. Iar în acest domeniu tradiţia împrumutului e veche şi o analiză, nici măcar foarte aprofundată, dovedeşte că fiecare epocă a avut gusturile ei.

Faptul poate fi explicat prin vecinătăţi şi influenţe ale unor culturi care, la un moment dat, au exercitat un prestigiu mai mare prin Ţările Române. Aşa se face că de la turci am împrumutat atât de multe cuvinte care denumesc mâncăruri pe care astăzi le considerăm doar «tradiţionale», încât te poţi întreba dacă nu cumva au fost epoci în care se mânca... turceşte. Dar se mânca bine: o ciorbă, o chiftea, sarmale, acadea şi baclavale, caşcaval şi fistic, magiun, iahnie şi iaurt.

Vremurile au trecut şi influenţa franceză a dat tonul şi în bucătărie. Au apărut produsele de patiserie, maioneza, soteurile şi piureul. Sau pireul cum apare ca variantă în DEX. Nu şi în DOOM care, probabil, consideră inutilă omonimia cu substantivul propriu Pireu, portul dintotdeauna al Atenei. Dar cu şi fără variante e plin de mâncăruri franţuzeşti – împrumutate cu tot cu termenul care le desemnează – în toate meniurile şi cărţile de bucate până după al doilea război mondial.

Ajunşi mai în zilele noastre, am fi tentaţi să credem că engleza e la putere şi în bucătărie. La capitolul fast food, poate… Dar la capitolul «mâncare sănătoasă» mai găseşti rătăcit doar câte un kiwi. Meniul restaurantului contemporan păstrează însă pentru mâncărurile «tradiţionale» moştenirea de cuvinte turceşti şi franţuzeşti. Când vine vorba de inovaţie, împrumută de la fraţii noştri de gintă latină, italienii. Probabil şi pentru că dieta mediteraneană este astăzi o garanţie pentru un stil de viaţă sănătos.

Aşadar, pastele şi pizza au devenit chiar de multişor cuvinte cu loc în DEX. Mai mult, în DOOM 2 pizza are înregistrat şi pluralul pizze. Până şi un rizoto găseşti în DEX, aşa că nu prea înţeleg de ce e nevoie de scrierea italienească prin meniuri. Stau însă la coadă să intre prin dicţionare bruschetele – «pâinea prăjită cu roşii şi usturoi» – sau numitul carpaccio care este subînţeles ca fiind din felii subţiri, crude «de vită», dar se mai feliază şi din tot felul de specii de peşte. Şi asta doar la antipasti, până la desert mai găsim câte un cuvânt apetisant, numai bun de împrumutat.