Pițărăii momârlanilor

Pentru momârlanii din Valea Jiului, Crăciunul nu e Crăciun dacă nu taie porcul aşa cum ştiu ei, dacă nu fierb o glajă de ţuică şi nu vin piţărăii să-i colinde.

Fie că trăiesc la Jieţ, Livezeni sau Câmpu lui Neag, momârlanii întâmpină an de an Naşterea Domnului aşa cum au învăţat de la părinţi, şi obiceiurile lor au reuşit să-şi păstreze autenticitatea şi acum, în ciuda invaziei lumii moderne, care n-a reuşit, cel puţin deocamdată, să le înlocuiască datinile din străbuni cu nebunia shoppingului de sărbători, caracteristică perioadei.

Obiceiul piţărăilor îşi are originile adânc înfipte în istorie, şi se pare că descinde din perioada în care romanii stăpâneau o mare parte a vechii Dacii. În fiecare ajun de Crăciun, feciorii satului, care s-au pregătit din timp, ridică steagurile anume pregătite şi împodobite după datină, şi pornesc la colindat încă din zorii zilei. Pe steagurile lungi, făcute după meşteşug, ca să arate cât de mândru e cel care îl poartă, tinerii au pus basmale şi mărgele, iar colindătorii sunt îmbrăcaţi musai în costumul popular specific Văii.

Etnologii au studiat în amănunt piţărăii din Valea Jiului – pentru că sub acest nume se găsesc obiceiuri de iarnă şi în Gorj, în Ardeal ori în Moldova – şi există opinii potrivit cărora, în Jieţ cel puţin, steagurile flăcăilor provin din cele ale legiunilor romane. Colindul piţărăilor pleacă de obicei de la biserică, unde preotul îi binecuvintează pe colindători, şi se opreşte târziu, când se întunecă, la o casă aleasă din vreme, unde tinerii petrec cu gazda până dimineaţa.

Obiceiul piţărăilor din Valea Jiului nu e colindă propriu-zis, ci pare mai degrabă un rit al fertilităţii, pentru că textul recitat de piţărăi nu face vorbire despre Naşterea Domnului, nici nu reconstituie momentul sacru, aşa cum se întâmplă în cazul Crailor. Piţărăii aduc mai degrabă o urare de prosperitate şi noroc pentru gazde, iar cei care îi primesc le pregătesc sticle de ţuică anume împodobite, pentru a-i răsplăti.