Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Piaţa Universităţii ar putea deveni Hyde Park-ul românesc

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că spaţiile din faţa Teatrului Naţional şi din zona fântânii de la Arhitectură ar putea deveni locuri în care oamenii să se poată exprima liber.

Piaţa Universităţii ar putea deveni Hyde Park-ul românesc
Proteste în Piaţa Universităţii. Foto: Reuters.

Articol de Paul Poteraşi, 24 Ianuarie 2012, 19:25

Cele două spaţii din faţa Teatrului Naţional şi din zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură vor fi reconfigurate şi din punct de vedere urbanistic pentru a căpăta statutul de "Agora", unde oamenii să poată manifesta liber, potrivit unei propuneri a Pro Democraţia, dezbătută cu primarul general Sorin Oprescu şi care ar urma să se concretizeze într-un proiect de hotărâre.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a dat asigurări că va susţine iniţiativa de reconfigurare a locurilor unde de aproape două săptămâni au loc proteste.

"În aceste zile Piaţa Universităţii a fost reconfirmată ca spaţiu al democraţiei şi al libertăţii.

"Pregătim cele necesare în aşa fel încât lucrurile să se petreacă într-o exprimare cu adevărat democratică fără însă să deranjeze traficul", a spus Sorin Oprescu.

Preşedintele Asociaţiei "Pro Democraţia", Cristian Pârvulescu, a precizat că după aprobarea acestei propuneri în Consiliul General, se va elabora şi un regulament de desfăşurare a manifestărilor publice.

"Suntem cu toţii convinşi că protestul este singura soluţie de control al clasei politice. Se va negocia cu reprezentanţii Pieţei Universităţii un regulament în ceea ce priveşte funcţionarea celor două agore civice.

"Trebuie să asigure, pe de-o parte, condiţii civilizate de manifestare, pe de altă parte, să permită manifestarea protestului", a precizat Cristian Pârvulescu.

Evenimente trăite de peste 20 de ani în mijlocul Bucureştiului

În Piaţa Univesităţii au avut loc protestele din 1990, încheiate prin ceea ce a rămas cunoscut drept "prima mineriadă".

Iniţiate din pricina nemulţumirii generale cu privire la evoluţia vieţii politice din România post-decembristă, protestele au fost oprite de aducerea minerilor în Capitală.

Piaţa Universităţii este cunoscută şi ca un loc în care suporterii echipelor sportive din România sărbătoresc marile performanţe.

Ceea ce doreşte să facă acum primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pare să se inspire din Colţul de Discurs din parcul londonez Hyde Park.

Paradisul oratorilor

În nord-estul parcului din Londra există un loc în aer liber unde discursul public şi dezbaterile sunt permise.

În acel loc persoanele pot vorbi liber despre orice subiect atâta timp cât poliţia consideră că discursul este legal.

Practic, nu există nicio lege care să permită discuţiile, dar forţele de ordine intervin numai atunci când primesc o plângere sau când aud cuvinte vulgare.

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
România 25 Aprilie 2024, 22:05

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi, spune ministrul familiei, Natalia...

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România 25 Aprilie 2024, 19:22

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA

Jurnalistul Grigore Cosma, etnic român din Odesa: Cu părere de rău, aceste ajutoare pot fi folosite acum doar pentru apărare,...

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA