Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Persoanele afectate de criza francului, "protejate prin lege"

Deputaţii încep procedurile pentru dezbaterea unei legi care să protejeze persoanele afectate de criza francului elveţian.

Persoanele afectate de criza francului, "protejate prin lege"
Foto: Arhivă.

Articol de Amalia Bojescu, 20 Ianuarie 2015, 20:16

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis să convoace începând de miercuri Comisia juridică pentru a elabora un raport la proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice, apoi va fi convocată o sesiune extraordinară pentru adoptarea documentului.

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, conservatorul Bogdan Ciucă, spune că în acest moment la Comisie sunt patru proiecte de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, acestea urmând să fie contopite într-unul singur.

"Cred că un termen rezonabil, cu ceva efort dar rezonabil de a emite acest raport va fi probabil undeva marţi. Vom contopim, dacă vreţi, cele patru proiecte într-unul singur, trei vor fi respinse, părţil ebune din acele proiecte ce vor fi respinse vor deveni amendamente la proiectul pe care vom lucra", spune Bogdan Ciucă.

PNL susţine adoptarea legii falimentului persona, spune deputatul Ludovic Orban.

"În mod evident, sunt mai multe proiecte care vizează legea insolvenţei persoanelor fizice care au fost în diferite faze, unele au fost respinse. Se va ţine cont de toate punctele de vedere prezentate în aceste proiecte de legi chiar dacă se va dezbate, practic, un proiect de lege care a trecut de Senat", afirmă Ludovic Orban.

Mâine a fost convocată şi Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, care va discuta despre măsurile necesare pentru diminuarea impactului aprecierii francului elveţian asupra creditelor acordate în această monedă.

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Politică 24 Aprilie 2024, 07:38

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Pentru pasionații de lectură care nu pot ajunge în Piața Unirii din Cluj-Napoca, site-ul oficial gaudeamus.ro oferă standuri...

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Politică 23 Aprilie 2024, 18:36

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat astăzi în centrul discuţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a...

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Politică 23 Aprilie 2024, 13:26

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

PSD şi PNL au decis să meargă cu candidaţi separaţi la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Politică 23 Aprilie 2024, 13:16

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică

Directiva europeană privind salariul minim pe economie trebuie pusă în aplicare până la 15 noiembrie.

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă
Politică 22 Aprilie 2024, 16:15

Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă

Liderii PSD şi PNL decid dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul comun la Primăria Capitalei.

Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă
BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe
Politică 20 Aprilie 2024, 11:13

BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe

Biroul Electoral Central a primit contestații legate de modul în care magistrații au fost desemnați în aceste birouri.

BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe
Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud
Politică 19 Aprilie 2024, 11:22

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud

Cu ocazia vizitei va fi adoptată, la cel mai înalt nivel, declarația comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud
România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Politică 17 Aprilie 2024, 16:36

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită în Qatar.

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”