Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Percheziţii şi dosare penale la Serviciul de Permise Auto

Un număr de 14 persoane sunt acuzate de dare sau luare de mită şi trafic de influenţă într-un dosar privind permise auto eliberate ilegal la Bucureşti.

Percheziţii şi dosare penale la Serviciul de Permise Auto

Articol de Octavian Coman, 12 Ianuarie 2011, 13:35

Percheziţii şi dosare penale la Serviciul de Permise Auto din Bucureşti. Este cel mai recent scandal legat de modul în care sunt eliberate permisele de conducere, în România.

Procurorii au început urmărirea penală faţă de 14 persoane, iar surse apropiate anchetei au declarat, pentru Radio România că, dintre acestea, cinci ar fi angajaţi ai Direcţiei de Permise. Suspiciunile în acest caz sunt de trafic de influenţă, dar şi oferire şi luare de mită pentru emiterea de permise. Miercuri dimineaţa, anchetatorii au făcut patru percheziţii în casele unor persoane suspectate în dosar.

Informaţiile de până acum arată că 24 de persoane ar trebui audiate în acest caz. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu, infracţiunile persoanelor anchetate în dosar ar fi avut loc în intervalul iunie-decembrie 2010.

"La acest moment, se efectuează audierile persoanelor aduse la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie. În urma acestor audieri, procurorii care efectuează urmărirea penală vor aprecia oportunitatea luării unei măsuri prevenitive, sau nu" a declarat Bogdan Staicu.

În centrul suspiciunilor că ar fi eliberat ilegal permise se află şi angajaţi ai Serviciului de Permise Bucureşti. Deocamdată, nu a fost comunicat oficial numărul lor. Surse apropiate anchetei susţin că ar fi vorba de cinci angajaţi. După cum a aflat redactorul Radio România, acreditat la Ministerul de Interne, la Serviciul de Permise Bucureşti mai multe birouri au fost controlate şi au fost ridicate mai multe calculatoare.

Nu este singura anchetă de acest gen, care vizează comerţul cu permise de conducere. Cel mai cunoscut dosar este cel din judeţul Argeş. În urmă cu aproape doi ani, mai mulţi poliţişti şi angajaţi de la Serviciul de Permise Auto Argeş au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie.

Angajaţii de la Permise aveau clienţi din rândul celor care fie erau plecaţi din ţară, fie nu ştiau să scrie, ori nu locuiau în Piteşti. Cei care voiau permis de conducere fără examen îşi făceau, mai întâi, viza de flotant în Piteşti sau rezidenţă. Sumele plătite erau cuprinse între două şi zece mii de euro. Printre clienţi se regăseşte şi primarul Sectorului 4 din Bucureşti, Cristian Popescu Piedone.

Ministrul de interne a dat, ulterior, ordinul pentru anularea celor 3.500 de permise auto, despre care existau suspiciuni că ar fi fost obţinute ilegal la Piteşti. Potrivit agenţiei Mediafax, 14 persoane, arestate în dosarul permiselor din Argeş, au fost elibetare în august 2009 din închisoare, după ce judecătorii Înaltei Curţi le-au admis recursurile. Alte opt persoane arestate au fost puse în libertate în aceeaşi lună.

Atunci, măsura arestării prevenitive a fost înlocuită cu interdicţia de a părăsi ţara. Alţi 100 de angajaţi ai structurilor similare din alte zece judeţe au fost în vizorul anchetatorilor pentru acelaşi tip de infracţiuni. După Argeş, scandalul s-a mutat la Iaşi unde 45 de poliţişti de la Rutieră au fost acuzaţi de luare de mită şi abuz în serviciu, ne informează redactorul Radio România, acreditat al Ministerul de Interne. Într-un alt caz, de care s-a ocupat cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie Cluj, au fost descoperite şi reţinute persoane care au obţinut fraudulor permise în Ungaria.

DNA solicită arestarea deputatului PDL Dan Păsat
România 04 Noiembrie 2010, 12:48

DNA solicită arestarea deputatului PDL Dan Păsat

Procurorul-şef al DNA a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza Camera Deputaţilor pentru a cere încuviinţarea...

DNA solicită arestarea deputatului PDL Dan Păsat
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică
România 23 Aprilie 2024, 19:05

Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică

Actul modifică legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică
Vreme rea în toată ţara până miercuri dimineața
România 23 Aprilie 2024, 18:59

Vreme rea în toată ţara până miercuri dimineața

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi...

Vreme rea în toată ţara până miercuri dimineața
Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe
România 23 Aprilie 2024, 18:53

Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe
Accesul tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii şi după naştere
România 23 Aprilie 2024, 18:31

Accesul tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii şi după naştere

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se asigură accesul tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii şi după...

Accesul tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii şi după naştere
Matinalul RRA se aude vineri, 26 aprilie, din Țara Lăpușului
România 23 Aprilie 2024, 18:23

Matinalul RRA se aude vineri, 26 aprilie, din Țara Lăpușului

De la bisericile de lemn până la zgărdane, de la porți și troițe maramureșene până la plăcinta creață, vom descoperi împreună...

Matinalul RRA se aude vineri, 26 aprilie, din Țara Lăpușului
Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 5 ori mai mare decât indică cifrele oficiale
România 23 Aprilie 2024, 18:20

Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 5 ori mai mare decât indică cifrele oficiale

Datele arată că aproape 14% dintre copiii din România, adică în jur de 536.000, au avut în ultimul an, cel puțin, un părinte...

Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 5 ori mai mare decât indică cifrele oficiale
România este printre principalele ţări de origine ale victimelor traficului de persoane
România 23 Aprilie 2024, 18:17

România este printre principalele ţări de origine ale victimelor traficului de persoane

Traficul de persoane afectează peste 50 de milioane de oameni la nivel global şi este a doua cea mai profitabilă infracţiune...

România este printre principalele ţări de origine ale victimelor traficului de persoane