Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PDL cere Comisie pentru modificarea Constituţiei

Democrat-liberalii au solicitat înfiinţarea Comisiei, în vederea trecerii la Parlament unicameral.

PDL cere Comisie pentru modificarea Constituţiei

Articol de Paul Poteraşi, 15 Februarie 2010, 17:11

Democrat-liberalii i-au cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să convoace Birourile Permanente ale Legislativului, pentru a înfiinţa Comisia pentru modificarea Constituţiei.

Democrat-liberalii afirmă că românii şi-au spus cuvântul la referendumul din noiembrie, iar politicienii ar trebui să ia cât mai curând măsurile ce vizează trecerea la un legislativ unicameral, cu un număr redus de parlamentari.

"Este un proiect pe care PD-L-ul şi l-a asumat, şi anume să avem parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.

"Vom vedea dacă şi celelalte partide - mă refer la PSD, PNL - vor achiesa la punctul nostru de vedere, astfel încât o procedură destul de complicată şi de lungă să poată intra în dezbaterea Parlamentului", precizează purtătorul de cuvânt al PD-L, Liviu Negoiţă.

La rândul lor, liberalii susţin reducerea numărului de senatori şi deputaţi însă doresc un parlament format din două camere cu atribuţii diferite.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, spune că Parlamentul nu trebuie să devină o anexă a guvernului sau a preşedinţiei.

"Noi credem că Parlamentul trebuie să fie bicameral. Ceea ce trebuie reglementat este ca cele două Camere să aibă atribuţii diferite, pentru ca rata procesului legislativ să nu mai fie atât de îndelungată şi, de asemenea, aşa cum am spus, printr-o modificare, pur şi simplu, a legii electorale, şi nu a Constituţiei, putem să mergem cu reducerea numărului de parlamentari chiar sub cifra de 300", explică Crin Antonescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat luni că va convoca Birourile Permanente marţi, pentru a discuta constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei, după ce Emil Boc a cerut ca liderii PSD şi PNL să explice dacă susţin aplicarea referendumului.

Roberta Anastase a precizat că îi va transmite şi preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, această cerere.

Alegeri prezidenţiale şi referendum 2009
Politică 22 Noiembrie 2009, 13:38

Alegeri prezidenţiale şi referendum 2009

Până la ora 19, la alegerile prezidenţiale au votat 49,97%, iar la referendum 46,84%.

Alegeri prezidenţiale şi referendum 2009
Rezultatul final al primul tur al alegerilor prezidenţiale
Politică 25 Noiembrie 2009, 10:49

Rezultatul final al primul tur al alegerilor prezidenţiale

Referendumul iniţiat simultan cu scrutinul prezidenţial a întrunit numărul necesar de participanţi.

Rezultatul final al primul tur al alegerilor prezidenţiale
Consultări interne la PSD, se pune problema retragerii de la guvernare
Politică 22 Martie 2026, 12:44

Consultări interne la PSD, se pune problema retragerii de la guvernare

Social-democraţii vor decide luni dacă rămân sau nu la guvernare.

Consultări interne la PSD, se pune problema retragerii de la guvernare
Florin Manole: Sunt ministrul muncii, nu al concedierilor
Politică 22 Martie 2026, 10:23

Florin Manole: Sunt ministrul muncii, nu al concedierilor

Ministrul Muncii Florin Manole a declarat că reorganizarea instituțiilor din subordinea ministerului nu va duce la concedieri.

Florin Manole: Sunt ministrul muncii, nu al concedierilor
CSM critică redirecționarea fondurilor obținute în instanță de angajații din justiție
Politică 21 Martie 2026, 09:32

CSM critică redirecționarea fondurilor obținute în instanță de angajații din justiție

Redirecționarea este stipulată în legea bugetului de stat.

CSM critică redirecționarea fondurilor obținute în instanță de angajații din justiție
Ședințele partidelor din coaliție, amânate după votul bugetului
Politică 20 Martie 2026, 19:18

Ședințele partidelor din coaliție, amânate după votul bugetului

Adoptarea bugetului de stat pe 2026 pare să fi redus temporar tensiunile din coaliție, după ce PSD și PNL au amânat ședințele...

Ședințele partidelor din coaliție, amânate după votul bugetului
AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament
Politică 20 Martie 2026, 16:38

AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament

Reprezentanţii AUR reclamă faptul că nu au fost supuse la vot toate amendamentele la proiect.

AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament
Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget
Politică 20 Martie 2026, 12:14

Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget

Votul final este aşteptat în această după-amiază.

Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget

Radio România

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană

Cuba ia în calcul o posibilă invazie militară americană
BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca

BUZĂU: Femeia din Gura Teghii dată dispărută la jumătatea lunii martie, găsită în râul Bâsca
HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren

HARGHITA: Un mort și un rănit după ce o căruță a fost lovită de tren
Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru statele care nu îi sunt inamice