Patrimoniul Banatului Montan

Arheologia industrială este un domeniu interdisciplinar de studiu al mărturiilor, materiale, a artefactelor, a aşezărilor omeneşti şi a peisajelor urbane sau naturale, create pentru sau de către procesele industriale, pentru a creşte gradul de înţelegere a trecutului şi prezentului industrial. Patrimoniul industrial este constituit din mărturiile culturii industriale care au semnificaţie istorică, tehnologică, socială, arhitecturală şi ştiinţifică.

Aceste mărturii pot fi clădiri, maşini şi instalaţii, laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă şi folosită, structuri şi infrastructuri de transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie cum ar fi locuinţe, lăcaşuri de cult, clădiri pentru educaţie etc. 60% din patrimoniul judeţului Caraş-Severin îl reprezintă patrimoniul industrial şi tehnic care ar putea genera, odată pus în valoare, un turism integrat extrem de practicat în Europa de Vest. Perioada istorică de interes principal se extinde de la începutul Revoluţiei Industriale din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în prezent şi examinează de asemenea rădăcinile ei pre-industriale şi proto-industriale. Teritoriul judeţului este depozitar al unui patrimoniu industrial – construit sau mobil- remarcabil pentru sud-estul European, datând în principal din perioada secolelor al XVII-lea – al XX-lea.

Discuţiile despre turismul industrial, arheologia industrială şi Calea fierului în Banat, se poartă de ani buni, însă lipsa fondurilor şi, de ce nu, al viziunii, fac ca ele să rămână flacără vie doar în minţile pasionaţilor. Dotări tehnice excepţionale, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, mai puteau fi găsite chiar funcţionând, până în urmă cu câţiva ani, şi mă refer la maşina de extracţie a Puţului 1 de la Mina Anina. Din nefericire însă, preocupările şi, în consecinţă, reuşitele în recuperarea acestui valoros patrimoniu sunt aproape inexistente.

Situaţia economică precară a multora dintre societăţile ce deţin patrimoniu industrial le determină pe acestea fie să abandoneze/vândă patrimoniul a cărui întreţinere este prea costisitoare, fie să-l „refuncţionalizeze”, cu investiţii distructive ieftine şi de slabă calitate, pentru a-l închiria. Din comoditate sau din lipsa unei strategii de perspectivă, sînt preferate construcţiile noi intervenţiilor mai pretenţioase pentru recuperare-restaurare, sunt casate şi distruse utilaje valoroase sub motivul retehnologizării…

Calea ferată Anina-Oraviţa, morile cu ciutură de la Rudăria sau Mina Anina sunt tot atâte exemple de ignoranţă. Despre toate acestea, în reportajul realizat de Mario Balint.