Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parlamentarii încep activităţile în plen şi în comisiile de specialitate

Coaliţia PSD-ALDE are ca priorităţi modificarea legislaţiei penale şi a celei privind siguranţa naţională, dar şi adoptarea unei noi legi a pensiilor.

Parlamentarii încep activităţile în plen şi în comisiile de specialitate
Foto: Agerpres.

Articol de Alina Bordeiaşu, 04 Februarie 2018, 12:57

Parlamentarii îşi reiau, mâine, activitatea în plen şi în comisiile de specialitate.

Coaliţia PSD-ALDE are ca priorităţi modificarea legislaţiei penale şi a celei privind siguranţa naţională, dar şi adoptarea unei noi legi a pensiilor.

De cealaltă parte, opoziţia şi-a propus să blocheze toate iniţiativele majorităţii parlamentare în domeniul justiţiei.

Reporter: În atenţia legislativului se va afla punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale a proiectelor ce vizează legile justiţiei. De asemenea, coaliţia PSD - ALDE are pe agendă modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală.


Adrian Ţuţuianu, social democrat, vicepreşedintele Senatului: Punerea în aplicare a directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie, este extrem de important, pentru că la 1 aprilie este data limită la care statele membre trebuie să transpună directiva. A doua direcţie mare, punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care texte din Codul de procedură civilă şi procedură penală în special au fost declarate neconstituţionale.


Reporter: De cealaltă parte, opoziţia şi-a propus să utilizeze toate pârghiile legale pentru a bloca încercările majorităţii de modificare a celor două Coduri.


Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL: Priorităţile noastre sunt, pe de o parte, sancţiunea derapajelor actualei guvernări, care în mod evident pentru toată lumea este în dispreţ faţă de interesul public, şi, obligatoriu, soluţii alternative, astfel încât românii să vadă în PNL principala alternativă care oricând poate să ofere României o guvernare bună şi în interes public.


Reporter: O altă prioritate a PSD - ALDE este modificarea legislaţiei ce reglementează activitatea serviciilor de informaţii.

Totodată, social democraţii vor adoptarea Codului Administrativ, iar ALDE înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări.

PNL a pregătit mai multe proiecte ce vizează domeniile economic şi social, în vreme ce USR va depune mâine, la Parlament, o iniţiativă de modificare a procedurii de emitere a ordinului de protecţie în cazul violenţei domestice.

PMP vrea să facă o campanie de consultare a cetăţenilor cu privire la reformarea parlamentului, iar UDMR va susţine aplicarea în legislaţie a deciziilor CCR în privinţa justiţiei.

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
România 19 Aprilie 2024, 18:31

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele

Ministerul Sănătăţii a publicat recent instrucţiunile privind modalitate de gestionare a acestor deşeuri periculoase, precum...

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
Încă trei avioane F-16,  la Câmpia Turzii
România 19 Aprilie 2024, 18:04

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii

Cele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia au aterizat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii
Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente
România 19 Aprilie 2024, 16:49

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente

Magazinele îşi invită clienţii să doneze alimente neperisabile pentru copiii din centrele de zi şi de plasament, pentru...

Peste o mie de magazine implicate în Colecta Naţională de Alimente
Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
România 19 Aprilie 2024, 15:43

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei

Săptămâna viitoare va înscrie la Biroul Electoral şi lista pentru Consiliul General, pentru că aşteaptă eventuale negocieri...

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată
România 19 Aprilie 2024, 14:46

Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată

Reparaţiile sunt parte a proiectului "Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a staţiunii Băile...

Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată