Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PRIETENII DE LA 10 - continuare Joi, 18 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Zenaida Luca-Hac

16 Aprilie 2019
Vizualizari: 446
Comentează add

Labirintul mediteranean

Panait Istrati– Înrădăcinare

zenaida-luca-hac

        Panait Istrati: Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Panait_Istrati_2_(cropped).jpg

Pe 16 arilie, anul acesta, se împlinesc 84 de ani de la moartea lui Panaït Istrati. Îi aducem un omagiu cu acest articol despre cheia în care trebuie citit dipticul Mediterana, Răsărit de soare și Mediterana, Apus de soare.

„Adrian Zografi, în vârstă de 22 de ani, își părăsește țara, pentru prima oară, în decembrie 1906. Se îmbarcă la Constanța pentru Alexandria, Egipt.
Este o dată care are mare importanță în viața lui. Până în ajunul Marelui Război, tânărul nostru idealist va fi iubitul Mediteranei. România, Brăila, unde mama sa îi duce dorul cuprinsă de teamă și disperare, nu-l vor revedea decât atunci când rândunelele vor scoate din nou pui (în 1907-n.n.).
În paginile următoare Adrian își povestește întâmplările, de cea mai mare importanță, pe care le-a trăit în feeria sa mediteraneană.”

«Adrien Zograffi, âgé de vingt-deux ans, quitte son pays, pour la première fois, en décembre 1906. Il s'embarque à Constantza pour Alexandrie d'Égypte.
C'est une date qui compte dans son existence. Jusqu'à la veille de la Grande Guerre, notre jeune idéaliste sera l'amant de la Méditerranée. La Roumanie, Braïla, où sa mère peine dans l'angoisse, ne le reverront plus que le temps nécessaire aux hirondelles pour élever leurs petits.
Dans les pages qui suivent, Adrien raconte lui-même les scènes capitales de sa féerie méditerranéenne.»

Așa sună scurta prezentare pe care o face scriitorul însuși celor două volume, mai bine spus, celor două nuvele, care compun dipticul Mediterana: Răsărit de soare și Mediterana, Apus de soare/Méditerranée: Lever du soleil și Coucher du soleil.

Méditerranée este, mai degrabă, un jurnal de călătorie. Este scrisă la persoana I și povestește aventurile sau, mai bine spus, mezaventurile tânărului Adrian Zografi/Panait Istrati. Pățaniile, peripețiile... tânărului de 22 de ani plecat în lume... s-o cunoască, s-o cucerească. De fapt, o parte a lumii, cea din jurul Mediteranei Orientale: Alexandria și Cairo, Egipt; Beirut și Ghazir, Liban; Damasc, Siria... Mediterana, pe care o va iubi ca un amant și de ale cărei ținuturi se va îndrăgosti pe viață (Adrien est épris des terres méditerranéennes).

Este prima lui călătorie, o călătorie de inițiere/un parcurs inițiatic, în care are parte de primul său Labirint. Și, ca orice Labirint adevărat, acesta îl conduce pe Adrian/Panait spre el însuși, spre România și spre Brăila.

Pentru că, parcurgând acest Labirint, el întâlnește, peste tot, oameni care poartă, cu dragoste, în inima lor, România, ca pe un loc tainic, oameni care visează delicatese și mâncăruri românești și care vorbesc românește.

Voiajul lui e plin de peripeții. Și nici nu se putea altfel. Cum să devii un inițiat dacă nu ai parte, pe drum, de încercări, de abstinenţă, de tenebre ? Cuvântul peripeție e grecesc: peripetia/περιπέτεια și vine din peripetis/περιπετής, cineva care se trezește, dintr-o dată, într-o situație nefericită. Şi peripetia şi peripetis vin din verbul peripipto/περιπίπτω, a cădea, pe neașteptate, în mijlocul unei încercări, al unei încurcături. 

Dar, la căpătul acestui voiaj, Panait ajunge să înțeleagă că România sa, Brăila sa natală l-au însoțit pretutindeni.

Méditerranée (Lever du soleil și Coucher du soleil) a apărut în septembrie 1934, iar el murea în 16 aprilie 1935, câteva luni mai târziu. Curios, prima sa operă, primul său jurnal, în care-și povestește peregrinările începând din 1906, a fost publicat abia cu puțin înainte de a muri. De ce a simţit nevoia să se despartă de viaţă (ştia că i se apropia sfârşitul !) retrăind acele întâmplări şi experienţe ?

Venise timpul înrădăcinării ! Oricât ar părea de ciudat, tocmai oamenii pe care îi întâlnise atunci, în acei șase ani de rătăciri prin lumea Mediteranei Orientale, și amintirile lor din România l-au întors spre pământul din care se smulsese cu mult timp în urmă.

Tânărul Adrian Zografi, adică Adrian Zugravu (Zografi este un nume grecesc comun și înseamnă pictor, zugrav, zográfos/ ζωγράφος în greacă) voia să evadeze, să scape din mahalaua lui din Brăila, „acea Sahară a spiritului omenesc” cum o numeşte în Mihail.

Destinul, însă, a vrut ca el să se întoarcă, după o absență de 30 de ani (absență întreruptă de scurte vizite în România), în Sahara lui și să prindă în ea rădăcini adânci.

Cum l-a urmat România în lumea Mediteranei Orientale ? Care au fost oamenii care l-au făcut să prindă, din nou, rădăcini în România ? Amintim doar câțiva pe care i-a întâlnit în Labirintul său albastru, mediteranean:

Moussa/Musa
„... evreul de 60 de ani, zugrav ca și mine” și „pierduta” sa fiică Rebecca/Sara care „se simţea româncă, în vorbă şi în obiceiuri” şi care le-a gătit, de Crăciun, la Ghazir, „o verzişoară cu carne de purcel” ca acasă, în România ! De altfel, spunea Panait: „Pretutindeni eram primiți de Evrei din România”... „cu vin roșu și țuică din România””/Partout, nous étions  reçus  par  des  Juives  de  Roumanie...

... Bianchi, pianistul de la Cinema Mignon din Cairo, care i-a făcut rost de slujba de homme-sandwich și „împărțitor de afișe” în cafenele și pe străzi. Iată cum descrie întâlnirea lor neaşteptată într-un teatru din Damasc: „Bianchi era un italian cu inimă de român, căruia îi plăcea să-și reamintească, cu duioșie, de țara în care se născuse și unde a crescut până după moartea mamei (...) Vorbea românește, fără să se poticnească. (...) Pe octava cea mai de sus a pianului, cântă în surdină, populara noastră Ciocârlie... Trupul i se frânge, pasionat, pe pian, pieptul acoperă mâna care ciripește simfonia matinală a ciocârliei, obrazul i se îmbujorează și ochii-i mă întreabă: „Vezi, n-am uitat patria mamei mele !...” (...) Și acum, iată-l gata să plângă  la un cântec ce-i amintește de pământul copilăriei sale !...”

... Solomon Klein,  la  Beirut: „Avui sentimentul că o fericire patriarhală domnea în acest cămin românesc, pierdut pe coasta asta a Asiei Mici...”

... Simon Herdan, tinichigiul, patronul lui la Damasc care-i mărturisește: „Cu toată hoinăreala mea, am rămas român până în adâncul sufletului şi-al măruntaielor. Ştiu să-mi pregătesc şi mă înnebunesc după caltaboşii şi murăturile noastre, după varza acră călită, ardeii umpluţi și le mănânc cu o poftă, în stare să scoale și morții.”

Într-adevăr, caltaboșul este o sumă a bucătăriei românești !

Toate acestea par lucruri mici, dar ele l-au făcut pe Panaït Istrati șă-și iubească rădăcinile. Acestea sunt lucrurile care l-au dus spre adevărata înrădăcinare.

 

 Panait Istrati: Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Panait_Istrati_2_(cropped).jpg

 


Etichete Panaït IstratiMediteranaliteraturăRomâniaBrăilaMediteranaRăsărit de soare și MediteranaApus de soareAdrian Zografi

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live