"Pagini din istoria tricolorului românesc"

Roşu este simbolul puterii, al suveranităţii

Galben este simbolul regalităţii şi bogăţiei

Albastru e simbolul loialităţii şi a bunei cuviinţe, al celor care respectă legea.

Alte surse semnalează că nucleul revoluţionarilor români de la Paris este cel care a folosit modelul drapelului Franţei revoluţionare, ca viitor drapel de reprezentare.

Desigur, nu trebuie pierdut din vedere că tricolorul a fost cerut în anul 1834 de domnitorul Valahiei sau Ţării Româneşti, Alexandru Dimitrie Ghica sultanului ca o necesitate primară pentru armata sa sau miliţiile pământene. O cerinţă satisfăcută prin pronunţarea unui hatişerif – decret emis de sultanul Mahmud al II-lea..

Benzile erau dispuse pe orizontală, cu fâşia roşie la partea superioară şi cea albastră la partea inferioară.

Pe galben, era pictată acvila cruciată, încoronată, ţinând în gheare un buzdugan şi o spadă, înconjurată de o cunună ovală din frunze de stejar şi laur; în colţuri erau pictate acvile.

Pornindu-se de la Hatişeriful din 1834, prin care sultanul aproba cele trei culori ca simbol vexilologic, adepţii „Partidei Naţionale“ vor vedea în acest tricolor simbolul naţional al tuturor românilor.

Fără îndoială că această opţiune a fost puternic influenţată de mişcarea naţională pe care noile forţe politice ale burgheziei o promovau în întreaga Europă, modelul vexilologic fiind cel francez: albastru, alb şi roşu.

După acest model, Belgia adopta, la proclamarea independenţei sale, steagul negru, galben, roşu; revoluţionarii italieni – şi apoi statul italian – verde, alb, roşu etc.

În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă.

Steagul a fost adoptat de revoluţionarii de la 1848, apărând în aceeaşi perioadă şi în Moldova – la 27 martie 1848 la hotelul Petersburg din Iași, la Adunarea Constituantă prezidată de Vasile Alecsandri, în Ardeal, la Adunarea de la Blaj – 3/15 mai – 5/17 mai 1848 și la Paris, unde a fost arborat pentru prima dată la la 24 februarie 1848.

Aşa va fi şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi iniţial apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, aşa cum fuseseră ele arborate de revoluţionarii români din Ardeal, la Adunarea Naţională de la Blaj din 26 aprilie.

Nu se cunoaşte motivul pentru care ardelenii au ales dispunerea culorilor pe orizontală; este posibil să fi fost un mimetism după tricolorul verde, alb, roşu al revoluţionarilor maghiari.

Ca drapel naţional, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare.

Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă la partea superioară.

Tricolorul a fost adoptat drept Drapel al Principatelor Unite ale României.

Să nu uităm cuvintele domnitorului Principatelor Unite Române, Alexandru Ioan Cuza, rostite cu profundă emoţie, la 5 septembrie 1863:

„Steagul... este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea! Steagul e tot de odată, trecutul, prezentul şi viitorul Ţării; întreaga istorie a României !..”

Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul ţării, cât şi drapelele şi stindardele unităţilor militare vor avea benzile dispuse pe verticală, cu albastru lângă hampă.

România se alinia astfel regulilor vexilologice europene pentru steaguri tricolore care au toate banda de culoarea cea mai închisă, culoarea „rece“, lângă hampă.

Trebuie făcută precizarea că între steagul naţional şi drapelele unităţilor militare au existat întotdeauna şi peste tot în lume diferenţe.

La noi, drapelele militare au avut redată stema ţării pe centru şi în colţuri sigla suveranului, pe când steagurile naţionale, începând din 1872 când nu le conţineau, ci păstrau pur şi simplu cele trei culori în ordinea arătată.

În timpul Războiului de Independență din 1877-78, eroismul ostașilor români a fost stimulat permanent de drapelul românesc, în Primul Război Mondial au avut loc jertfe pentru apărarea drapelului de luptă, ca simbol al datoriei de apărare a pământului țării și al onoarei militare, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, drapelele unităților evidențiate în luptă au fost decorate la rândul lor, pentru acțiunile de pe frontul de vest.

În 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat tradiţia naţională, a înlocuit nu numai stema ţării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice tradiţionale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a şi plantat această nouă stemă pe tricolorul naţional.

În timpul Revoluției de la Timișoara, încă din 17 decembrie 1989, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele prin decupare, gest simbolic privit ca rupere de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

La sfârşitul anului Revoluţiei, Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale prevedea, la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu.”

Conform legii, drapelul României are formă dreptunghiulară, laţimea lui fiind egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fîşiilor culorilor sunt egale.

Drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Drapelul României se arboreaza temporar cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale.

Drapelul României se arborează, de asemenea, la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate.

Tododată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.

Dacă drapelul României se arborează alături de unul sau mai multe drapele de stat străine – neapărat toate de aceleaşi dimensiuni şi la aceeaşi înălţime – drapelul României se arborează în stânga, privind drapelele din faţă (dacă se arborează două drapele) sau în mijloc (dacă se arborează mai multe drapele).

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 28 iunie 2021 (integral)

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Mădălina Niculae

Regia de emisie: Oana Popescu şi Raluca Goga

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.05 – 02.30.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro