Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ovidiu Burduşa: Educația în limba română rămâne o prioritate

Secretarul de stat Ovidiu Burdușa declară că educația rămâne o prioritate pentru Departamentul pentru românii de pretutindeni.

Ovidiu Burduşa: Educația în limba română rămâne o prioritate
Vizita secretarului de stat Ovidiu Burdusa la scolile de limba română din Grecia. Sursa: facebook

Articol de Luminiţa Voinea, 13 Iulie 2020, 07:56

Realizator (Luminița Voinea): Educaţia în limba română rămâne o prioritate pentru Departamentul Românilor de Pretutindeni. Secretarul de stat Ovidiu Burduşa s-a aflat în mijlocul românilor din Grecia şi Franţa pentru a le face cunoscute proiectele şi programele cu finanţare nerambursabilă de care pot beneficia. Totodată, oficialii de la Bucureşti au donat manuale şi cărţi în limba română şi urmează să trimită în comunităţi computere, tablle şi proiectoare pentru a oferi suportul necesar pentru învăţământul în limba română. Secretarul de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni, Ovidiu Burduşa, ne-a vorbit despre concluziile vizitei în comunităţile de români din Grecia şi Franţa.

Ovidiu Burduşa:Sunt bucuros că am reuşit să mă aflu fizic alături de românii din afara graniţelor, aşa cum plănuisem înainte de pandemie. Ultimele luni au fost un test al rezistenţei şi al solidarităţii şi pentru asta vreau să îi felicit. Recent m-am deplasat în Franţa şi Grecia şi trebuie să vă spun din start că avem doi ambasadori de excepţie în aceste ţări, Luca Niculescu în Franţa şi George Ciamba în Grecia. Am ajuns în trei zone în care nu a mai fost până în acest moment nici un demnitar român. Şi aici mă refer la comunităţile de români din Bretania, din Creta şi din Sparta. Problemele care ne-au fost semnalate au fost în principal de natură consulară, dar şi aspecte care ţin de promovarea şi menţinerea limbii române, cum ar fi necesitatea achiziţionării de spaţii pentru şcoli şi ateliere de limba română, dar şi elaborarea de manuale de limbă română şi cărţi pentru dotarea bibliotecilor româneşti din afara graniţelor.

Realizator:Şi aţi reuşit din această perspectivă să discutaţi idei, proiecte concrete, să deblocaţi într-un fel lucrurile, probleme la nivelul comunităţilor?

Ovidiu Burduşa:Bineînţeles că în scurt timp vom da drumul la cea de a doua sesiune de finanțare. I-am încurajat să depună proiecte la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Avem interesul de a primi cât mai multe proiecte la departament, pentru că dacă ai un număr foarte mare de primiri, atunci bănuiesc că şi aria de selecţie creşte.

Realizator: Ce disponibilitate au românii din zonele vizitate de a se solidariza şi de a colabora, mai precis de a se aduna poate în jurul unor idei în folosul comunităţii? Concret, către ce merg priorităţile lor?

Ovidiu Burduşa: Am cunoscut români foarte implicaţi în viaţa de zi cu zi a societăţii. I-am încurajat să colaboreze cât mai mult pentru o mai bună coeziune a comunităţii, să realizeze constant schimburi de bune practici, mai ales în ceea ce priveşte depunerea de proiecte cu finanţare nerambursabilă la DRP.

Realizator: Aţi participat, domnule secretar de stat, şi la slujbele religioase în regiunea Bretania. Reuşeşte Biserica Ortodoxă să îi adune pe români să creeze un spaţiu nu numai religios, dar poate şi al dialogului, al comuniunii?

Ovidiu Burduşa:Da, desigur, am participat la Sfânta Liturghie de la Parohia Ortodoxă Română Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana din Rennes. Biserica este un spaţiu care aduce împreună zi de zi românii din regiune, nu doar din punct de vedere religios, ci este un adevărat spaţiu în care aceştia se simt în contact cu România. Se întâlnesc aici, discută, împărtăşesc idei, îşi schimbă locuri de muncă uneori, vorbesc de experienţele lor. În cadrul vizitei oficiale m-am alăturat credincioşilor români la Sfânta Liturghie de la Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Paris, unde am avut acelaşi sentiment de unitate. Trebuie să vă spun că m-am pregătit să merg la o biserică obişnuită şi am găsit acolo un adevărat centru social. Am discutat cu cei prezenţi despre cum poate veni departamentul pe care îl conduc în întâmpinarea nevoilor românilor din Paris şi nu numai.

Realizator: Şi ce soluţii aţi găsit?

Ovidiu Burduşa:Noi vom avea în viitorul apropiat o serie de proiecte proprii de ajutorare a asociaţiilor şi clerului român din diaspora şi şcolilor româneşti bineînţeles, putem veni în ajutor cu un calculator, putem veni în ajutor cu o tablă şi chiar cu un retroproiector.

Realizator: Aţi fost printre românii din comunităţi după această perioadă grea, critică, dură pentru ei, sunt departe de ţară, unii au fost nevoiţi să stea în carantină când au venit în România. Cum i-aţi găsit pe românii de acolo, sunt îngrijoraţi, se tem, care este atmosfera?

Ovidiu Burduşa: În Atena şi Salonic am avut şansa să vizitez mai multe şcoli de limba română. Am donat cărţi şi manuale menite să îi ajute pe cei mici în noul an şcolar. Educaţia, după cum ştiţi, este un domeniu prioritar la DRP în vederea menţinerii şi promovării limbii române ca element identitar. Anul acesta avem şase proiecte din Grecia care au beneficiat de finanţare din partea DRP, toate şase fiind pe domeniul educaţie, o asociaţie din Salonic şi cinci de Atena. Fondatorii şcolilor de limba română pe care i-am vizitat, au evidenţiat necesitatea identificării unor spaţii pentru şcolile din Salonic şi Atena. De asemenea, în cadrul deplasării în Sparta am avut discuţii cu românii de acolo despre oportunitatea constituirii un ONG şi a unei şcoli de week-end de limba română pentru copiii din zonă. Totodată i-am felicitat pe românii din Creta, pentru că au reuşit să pună bazele unei asociaţii, reiterându-se utilitatea înfiinţării unei şcoli româneşti în zonă. Moralul românilor din diaspora a fost unul ridicat, vor să vină cât de curând acasă, înţeleg măsurile pe care le-a luat guvernul român în ultima perioadă. Deşi încă ne aflăm într-un context special şi în anumite ţări restricţiile impuse de către autorităţi sunt în continuare în vigoare şi aţi văzut acea listă de opt state care practic ne îngrădesc dreptul de a ajunge sau ne avertizează în legătură cu anumite situaţii că nu trebuie să ajungem pe teritoriul lor. Îmi doresc în continuare să fiu în mijlocul comunităţii româneşti de peste hotare. Sunt conştient că în diferite comunităţi din străinătate românii se confruntă cu probleme specifice, motiv pentru care am inclus în agenda următoare deplasări în zone precum Sicilia sau Germania.

Realizator: Pentru a discuta despre problemele de pe piaţa muncii, probleme foarte grave ale românilor din această zonă?

Ovidiu Burduşa: Exact. Pe agenda de lucru avem şi astfel de discuţii. Nu uităm că noi am început o campanie de informare a muncitorilor români care pleacă în străinătate, campanie începută în vama Nădlac pe 9 mai. Această campanie va continua în zilele următoare. Avem un acord deja semnat cu Poliţia de Frontieră, sunt foarte multe pliante care vor ajunge în aeroporturile din România şi în graniţa de vest.

Interviul a fost difuzat în emisiunea Românii de pretutindeni, ediția din 11 iulie 2020.

Transcriere text: Agenția de presă Rador

Ramona Bodescu, avocat de renume în Spania: Mă dedic cu intensitate comunității românești, de care sunt foarte mândră
Românii de pretutindeni 18 Martie 2024, 20:07

Ramona Bodescu, avocat de renume în Spania: Mă dedic cu intensitate comunității românești, de care sunt foarte mândră

Aflată de 24 de ani în Spania, Ramona Maria Bodescu are o legatura puternică cu România și se implică activ în problemele...

Ramona Bodescu, avocat de renume în Spania: Mă dedic cu intensitate comunității românești, de care sunt foarte mândră
EXCLUSIV Prof.dr.Dragoș Calma, românul care revoluționează cercetarea textelor medievale
Românii de pretutindeni 05 Martie 2024, 13:41

EXCLUSIV Prof.dr.Dragoș Calma, românul care revoluționează cercetarea textelor medievale

Cercetătorul Dragoș Calma reprezintă o forță în studiul și conservarea gândirii medievale, fiind recunoscut și premiat la...

EXCLUSIV Prof.dr.Dragoș Calma, românul care revoluționează cercetarea textelor medievale
Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Întotdeauna muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge,  în aer, în public
Românii de pretutindeni 19 Februarie 2024, 13:42

Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Întotdeauna muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge,  în aer, în public

Invitat la emisiunea Românii de pretutindeni, dirijorul român Vlad Vizireanu a vorbit despre pasiunea pentru muzică, despre...

Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Întotdeauna muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge,  în aer, în public
Alexandru Lazăr, consulul onorific al României în Insulele Baleare: Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pasul înainte
Românii de pretutindeni 12 Februarie 2024, 12:09

Alexandru Lazăr, consulul onorific al României în Insulele Baleare: Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pasul înainte

Alexandru Lazăr este invitatul Românilor de pretutindeni, într-un interviu despre provocări, principii de viață și...

Alexandru Lazăr, consulul onorific al României în Insulele Baleare: Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pasul înainte
Mihaela Tatu: Marea mea iubire în tot ceea ce înseamnă media este radioul
Românii de pretutindeni 05 Februarie 2024, 14:12

Mihaela Tatu: Marea mea iubire în tot ceea ce înseamnă media este radioul

Cunoscut om de media, Mihaela Tatu vorbește despre provocările carierei și proiectele pe care le are în acest moment pentru...

Mihaela Tatu: Marea mea iubire în tot ceea ce înseamnă media este radioul
Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya
Românii de pretutindeni 22 Ianuarie 2024, 19:19

Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya

Ana-Voica Bojar este o româncă plecată de 30 de ani în Austria pentru a-și împlini visul născut în copilărie, acela de a...

Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya
Codruța Liliana Filip: Românii îmbrăcați în straie tradiționale sunt cei mai frumoși ambasadori ai țării în lume
Românii de pretutindeni 22 Ianuarie 2024, 17:14

Codruța Liliana Filip: Românii îmbrăcați în straie tradiționale sunt cei mai frumoși ambasadori ai țării în lume

Codruța trăiește la Bruxelles din 2004 și militează în cadrul unor organizații non-profit, care luptă pentru combaterea...

Codruța Liliana Filip: Românii îmbrăcați în straie tradiționale sunt cei mai frumoși ambasadori ai țării în lume
Simona Laiu, românca din Honolulu: Sursa de sevă  pentru mine a fost și rămâne cultura României
Românii de pretutindeni 22 Ianuarie 2024, 14:17

Simona Laiu, românca din Honolulu: Sursa de sevă  pentru mine a fost și rămâne cultura României

Emisiunea "Românii de pretutindeni" v-o prezintă pe Simona Laiu, românca din Honolulu pasionată de rolul costumului național...

Simona Laiu, românca din Honolulu: Sursa de sevă  pentru mine a fost și rămâne cultura României