Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Obiectiv, România Vineri, 20 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Florin Lepădatu

26 Ianuarie 2022
Vizualizari: 236
Comentează add

OUG privind limitarea creșterii prețurilor la energie suscită controverse între PSD și PNL.

OUG privind limitarea creșterii prețurilor la energie suscită controverse

florin-lepadatu

Foto: Arhivă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Forma Ordonanței de Urgență privind limitarea creșterii prețurilor la energia electrică și gaze naturale, adoptată ieri de guvern, suscită controverse între PSD și PNL.

Între timp, executivul reunit în ședință online, a corectat o inadvertență apărută între anexele și conținutul actului normativ.

Mai multe informații are reporterul Cătălin Purcaru: ”Social-democrații au insistat ca noile plafoane și compensări să fie folosite inclusiv pentru luna ianuarie, însă Ministerul Justiției nu a fost de acord, motivând că aplicarea retroactivă a Ordonanței de Urgență ar fi adus probleme de constituționalitate. Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, spune că opinia specialiștilor din partid, atât pe domeniul energetic cât și juristic, este că ordonanța ar putea fi aplicată, ţinând cont că a fost adoptată în această lună.


Radu Oprea: ”Am propus un text de lege în care noi credem că rezista în faţa juriştilor. Din păcate, Ministerul Justiție a avut o altă opinie. Având în vedere impactul asupra cetăţenilor României, credem că era necesară această ordonanță să fie și pe luna ianuarie.”

În replică, președintele PNL, Florin Cîțu, consideră că toate criticile puteau fi aduse ieri în ședința de guvern și atrăge atenția că ordonanța va putea fi modificată când va ajunge în parlament. El a răspuns, totodată, afirmațiilor partenerilor de guvernare privind modul în care partidele de dreapta au liberalizat piața energiei.


Florin Cîţu: ”E ciudat să fii într-o coaliţie şi cineva să te acuze de aşa ceva. Dacă ei cred că noi suntem partizanii, pot să stea în opoziţie din nou. Dacă există alte variante şi alte soluţii /.../ele pot fi discutate în Parlamentul României pentru orice ordonanţă. Dacă doresc să facă amendamente, legea vine în parlament şi ce se poate face, cu siguranţă, se va face în Parlamentul României şi e legal şi nu după aia să atace cineva la CCR şi să trebuiască să dea banii înapoi. ”

Liderul PNL a exclus existența unor tensiuni între actualii parteneri de guvernare, dar s-a arătat îngrijorat de evoluția în creștere a dobânzilor pentru împrumuturile la care apelează în continuare executivul.”


Etichete gazeenergie

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live