Olari din tată-n fiu

Aceşti oameni au reuşit să păstreze şi să transmită tradiţia olăritului din generaţie în generaţie. Am aflat de la cel mai vârstnic membru în viaţă al acestei familii, de la doamna Ana, în vârstă de 81 de ani, cât de greu a fost, cum prelucrau pământul care apoi devenea obiecte ce astăzi sunt recunoscute în întreaga ţară, dar şi în lume.

Această familie nu a păstrat doar tradiţia olăritului ci şi lucruri şi obiecte vechi de peste 100 de ani, care astăzi sunt punct de atracţie pentru turiştii din ţară dar şi din străinătate. Deşi are peste 80 de ani, doamna Ana se mai furişează şi-acum în atelierul de olărit pentru a picta câte o floare sau un motiv pe căni, pe oale...Este mândră că meşteşugul olăritului a fost deprins şi de urmaşii săi.

Pe Constantin Bodale l-am găsit în faţa roţii olarului, unde executa o vază. N-am crezut iniţial că un boţ de lut poate fi transformat în câteva minute, într-un obiect decorativ. De aceea am rămas alături de olar, iar după câteva minute am văzut minunea. O vază de mărime mijlocie care avea să treacă la uscat şi apoi la ars. Am aflat şi care este secretul culorii negre a ceramicii de Marginea. Totul se reglează din ardere. Depinde de felul în care se face arderea. Cu cuptorul deschis se obţine culoarea roşie, iar cu cuptorul închis şi la temperaturi ce depăşesc 900 de grade Celsius ceramica devine neagră. De aceea oalele pentru sarmale, sau cănile folosite pentru lapte, nu prezintă nici un fel de pericol pentru că nu este vorba de nici un colorant în compoziţia ceramicii. Totul este natural.

Vizita la atelierul de ceramică de la Marginea poate fi o experienţă de viaţă, de model de păstrare a tradiţiilor moştenite din străbuni, dar şi un model de câştigare a existenţei de-a lungul timpului.