Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Olanda, paralizată de proteste

Săptămână cu proteste în Olanda, unde o parte din angajaţii din sectorul public sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate de guvern. Manifestaţiile vor afecta toate domeniile de activitate.

Olanda, paralizată de proteste
Proteste ale sindicatelor din Olanda. Foto: Arhivă

Articol de Claudia Marcu, Amsterdam, 15 Februarie 2011, 15:34

Olanda se confruntă zilele acestea cu un val de proteste împotriva măsurilor de austeritate pe care proaspăta coaliţie guvernamentală vrea să le introducă.

Acordul prevede economii de 18 miliarde de euro la bugetul de stat.

Olanda este ţara cu cea mai scăzută rată a şomajului, 4,3% la sfârşitul lui 2010.

După o creştere negativă de aproape minus 4% în 2009, economia olandeză a crescut cu ceva mai puţin de 2% în ultima parte a anului trecut.

Deficitul bugetar a fost în 2010 de 5,8%, iar pentru anul în curs este prevăzut să scadă la 4%.

După greva de luni, din Amsterdam, marţi este paralizat transportul în comun din Haga, iar miercuri, greva se mută în Rotterdam.

Guvernul olandez vrea reduceri de 120 de milioane de euro în bugetul pentru transportul în comun.

Acesta va însemna o frecvenţă mult mai redusă a mijloacelor de transport şi rute mai scurte.

Protestele de joi vor afecta toate serviciile

Proteste sunt prevăzute şi pentru joi, în Haga, unde sindicatele din administraţia publică au anunţat o manifestaţie de amploare împotriva reducerilor bugetare anunţate de proaspăta coaliţie guvernamentală.

În total, acestea vor ajunge la 18 miliarde de euro şi vor afecta aproape toate sectoarele, de la apărare şi educaţie până la serviciile media publice.

La protestele de joi, vor participa pompieri, poliţişti, profesori, militari şi alţi funcţionari publici.

Sindicatele consideră că modul în care guvernul abordează aceste reduceri arată o lipsă de respect faţă de sectorul public.

Toate serviciile vor fi afectate, spun sindicatele, de la frecvenţa cu care este ridicat gunoiul, până la calitatea educaţiei în şcoli, în condiţiile în care vor fi mai puţini profesori.

Protestatarii spun că nu vor accepta reduceri de buget fără diminuarea responsabilităţilor şi cer reorganizare fără concedieri.

Mişcările de protest vin înaintea alegerilor provinciale de la începutul lunii martie, ale căror rezultate vor influenţa componenţa senatului olandez.

Pentru actuala coaliţie guvernamentală aceste alegeri sunt foarte importante, în condiţiile în care în prezent nu se bucură de susţinere decât în Camera Inferioară a parlamentului.

Olanda sufocată de gunoi
Matinal 14 Mai 2010, 09:28

Olanda sufocată de gunoi

În Amsterdam şi Utrecht , lucrătorii din salubritate au intrat în greva, din cauza refuzului patronatelor de a le creşte...

Olanda sufocată de gunoi
Proteste sindicale în Olanda împotriva majorării vârstei de pensionare
În lume 07 Octombrie 2009, 16:29

Proteste sindicale în Olanda împotriva majorării vârstei de pensionare

Guvernul olandez a propus în martie mărirea vârstei de pensionare de la 65 la 67 ani.

Proteste sindicale în Olanda împotriva majorării vârstei de pensionare
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
În lume 28 Martie 2024, 16:22

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean

Planul guvernelor Ucrainei şi Poloniei, de deblocare a graniţei este pus în aplicare, deşi "nu atât de repede pe cât ne-am...

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia