Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Olanda, locul I cu 9 puncte în grupa B

Olanda a învins Chile cu scorul de 2-0 şi a câştigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal cu punctaj maxim. Spania învinge Australia cu 3-0, dar părăsesc împreună Brazilia.

Olanda, locul I cu 9 puncte în grupa B
Foto: facebook.com/fifaworldcup

Articol de Sorin Solomon, 23 Iunie 2014, 20:54

Echipa Olandei a învins Chile cu scorul de 2-0 (0-0), luni, pe ''Arena Corinthians'' din Sao Paulo, şi a câştigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie) cu punctaj maxim, scrie Agerpres.

Leroy Fer (77), Memphis Depay (90+1) au marcat golurile echipei Olandei, ambii fiind introduşi inspirat în repriza secundă de antrenorul van Gaal.

În optimi, Olanda va evita, probabil, echipa gazdă, Brazilia, urmând să joace cu echipa de pe locul doi din Grupa A, în timp ce Chile va da piept cu câştigătoarea Grupei A, probabil Selecao.

Olanda a acceptat dominarea echipei chiliene, preferând contrele în viteză pe spaţiile lăsate de sud-americani. Chilienii şi-au creat primele ocazii de gol, în aceste condiţii, dar Vargas (13) a trimis cu capul peste poartă, iar Felipe Gutierrez (23) a reluat şi el peste transversală, în urma unui corner.

Batavii au beneficiat de o lovitură liberă (26), dar Sneijdera trimis direct în braţele portarului Bravo. În finalul primei reprize, olandezii au avut mai multă consistenţă, iar fundaşul Stefan De Vrij (35) a reluat cu capul alături de poartă, după o altă fază fixă. Vitezistul Robben a reuşit câteva curse, însă în două rânduri a greşit pasa, iar în minutul 40, după ce a cărat mingea circa 50 de metri, a tras în diagonală, dar pe lângă bară. Repriza s-a încheiat cu o ratare a echipei chiliene, Gutierrez reluând pe spate, cu capul, dar puţin alături, în urma unei lovituri libere, comentează Agerpres.

Olanda s-a aflat la cârma jocului în repriza secundă, dar nu a reuşit, la fel ca şi echipa sud-americană, să îşi creeze ocazii de gol. Prima situaţie notabilă a aparţinut chilienilor, dar Cillessen a respins şutul din unghi al lui Sanchez (65). Robben l-a imitat un minut mai târziu, dar şutul său din marginea careului a fost blocat de Bravo (66). Kuyt a ameninţat şi el poarta chiliană (75), dar lovitura sa de cap a trimis mingea alături de ţintă. Mai periculos a fost şutul de la mare distanţă al lui Depay, scos de Bravo de sub bară (77). Ocazia aceasta a prefigurat golul Olandei, marcat la prima atingere de Leroy Fer, care a reluat cu capul din 7 metri centrarea lui Janmaat: 1-0 (77).

Echipa lui Sampaoli a alergat după egalare, dar ''portocala mecanică'' s-a apărat bine până la final. În plus, Olanda a mai înscris o dată pe contraatac, prin Depay, din centrarea lui Robben: 2-0 (90+1).

Pentru prima oară în ultimii 14 ani, Olanda nu a aliniat în echipa de start un jucător al cărui nume să conţină particula ''van''. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost în meciul cu Franţa, de la EURO 2000, câştigat de Oranje cu 3-2.

Spania încheie participare la Cupa Mondială cu o victorie de orgoliu

Echipa Spaniei şi-a spălat onoarea şi a încheiat participarea sa la Cupa Mondială de fotbal din Brazilia cu o victorie la scor de forfait, 3-0 cu Australia, luni, pe ''Arena da Baixada'' din Curitiba, în Grupa B, comentează Agerpres.

David Villa (36), Fernando Torres (69) şi Juan Mata (82) au marcat golurile campioanei mondiale şi europene, într-un meci care nu a avut ca miză decţt orgoliul celor două echipe, ambele eliminate din competiţie.

Australienii au început meciul cu mai mult curaj şi au dominat primul sfert de oră al confruntării. Spania, campioană mondială en titre chiar dacă este deja eliminată de la Mondialul brazilian, a revenit în meci treptat şi şi-a creat prima ocazie în minutul 17, când şutul lui Cazorlaa fost blocat în marginea careului. Portarul Ryan a respins apoi şutul lui Jordi Alba (23), iar Villa a centrat periculos în faţa porţii echipei australiene, însă niciun coechipier nu a venit la finalizare (34).

Spania a deschis scorul în minutul 36, când David Villa a reluat spectaculos cu călcâiul centrarea venită de pe partea dreaptă de la Juanfran: 0-1.

Ibericii şi-au mai creat câteva situaţii notabile în prima repriză, dar şutul lui Koke (42) a fost deviat în corner, iar Wilkinson (45) a respins salvator din faţa porţii.

Prima ocazie a părţii secunde a fost irosită de McKay (59), care a tras peste poartă din marginea careului. Spania şi-a majorat avantajul în minutul 69, când Iniesta l-a găsit excelent la limita ofsaidului pe Torres, iar atacantul lui Chelsea a înscris simplu pe lângă Ryan: 0-2.

Spania a marcat şi al treilea gol, semnat de Juan Mata, printre picioarele portarului Ryan: 0-3 (82).

Campioana mondială a mai ratat o mare situaţie în final, dar Davidson a respins şutul lui Mata (90+1)

Ibericii au lăsat o impresie bună la despărţirea de competiţie, după ce au produs una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale, prin eşecurile suferite cu Olanda (1-5) şi Chile (0-2), mai scrie Agerpres.

Superliga: Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-1
Sport 26 Aprilie 2024, 00:06

Superliga: Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-1

Golul a fost marcat de Daniel Bîrligea, în minutul 71.

Superliga: Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-1
Xavi continuă cu Barca
Sport 25 Aprilie 2024, 19:45

Xavi continuă cu Barca

Antrenorul Barcelonei, Xavi Hernandez: "În ianuarie, mă gândeam că ar fi mai bine să plec, dar acum văd lucrurile altfel".

Xavi continuă cu Barca
Superliga de fotbal: Sepsi - FCSB 2-2
Sport 25 Aprilie 2024, 09:42

Superliga de fotbal: Sepsi - FCSB 2-2

La Ovidiu, Farul mai face un pas mare spre consolidarea locului 2 în clasament după 3-1 cu Rapid.

Superliga de fotbal: Sepsi - FCSB 2-2
Contracronometru Olimpic la RRA
Sport 24 Aprilie 2024, 22:25

Contracronometru Olimpic la RRA

O nouă ediție a emisiunii Contracronometru dedicată Jocurilor Olimpice de la Paris, cu detalii de la Ambasada Franței la...

Contracronometru Olimpic la RRA
EURO 2024: Olimpiu Moruțan ratează turneul final
Sport 24 Aprilie 2024, 18:22

EURO 2024: Olimpiu Moruțan ratează turneul final

Olimpiu Moruțan a jucat în 15 partide pentru România și a marcat un gol

EURO 2024: Olimpiu Moruțan ratează turneul final
CSM Constanța reușește eventul, la doi ani de la înființare
Sport 24 Aprilie 2024, 08:42

CSM Constanța reușește eventul, la doi ani de la înființare

Echipa feminină de baschet CSM Constanța a dominat acest sezon intern, atât în campionat, cât și în Cupă.

CSM Constanța reușește eventul, la doi ani de la înființare
Superliga: FC Botoșani o învinge pe Dinamo în prelungiri
Sport 23 Aprilie 2024, 22:57

Superliga: FC Botoșani o învinge pe Dinamo în prelungiri

În Superliga de fotbal FC Botoșani a învins-o pe Dinamo cu 2-1 în etapa a 6-a din play-out.

Superliga: FC Botoșani o învinge pe Dinamo în prelungiri
Dinamo câștigă la un gol prima manșă cu Skjern
Sport 23 Aprilie 2024, 22:34

Dinamo câștigă la un gol prima manșă cu Skjern

Victorie grea pentru campioana României la handbal masculin Dinamo București, în prima manșă din sferturile de finală ale...

Dinamo câștigă la un gol prima manșă cu Skjern