Obrazul pătat al satelor

Lumea satelor, mai ales, ştie una şi bună. Chiar bună! De cum se duce zăpada, fiecare, cu mic cu mare, ia grebla în mînă, sapa şi maturoiul şi se apuca de treabă. Aduna tot ce i se pare a fi stânjenitor şi urât mirositor. Le strânge pe toate grămadă şi… Ei, aici e aici.

De scărpinat în cap pentru a vedea ce anume e de făcut mai departe, nu-i vreme. Hotărârea e deja luată pe loc. Dacă vântul n-o ia spre bătătura vecinului, dintr-o simplă scăpărare de chibrit grămada de gunoi e făcută scrum şi…fum. Dacă, da… o simplă privire are spre căruţa cu calul deja înhămat şi… cît ai zice "curăţenie de primăvară", curăţenie se face imediat. Mai greu e cu descărcatul, dar nici asta nu pare a fi o problemă, pentru că, din fuga calului, cel "obişnuit cu frumosul" se descotoroseşte de ce-i prisoseşte, aruncând pe unde se nimereşte, grosul rămânând să-l răstoarne la gămada mare, care grămadă mare înseamnă imaşul sau tăpşanul din marginea satului ori gârla pârâiaşului care se chinuie să-şi urmeze albia de început.

A da exemple nu-i greu, greu e să le cuprinzi pe toate. Ce Europă, ce directivă privitoare la deşeuri… Ce management al deşeurilor, pompos trâmbiţat, când vezi cum albiile pârâiaşelor sunt blocate de gunoi de grajd, mai peste tot, când vezi rostogolite de vânt "plasticuri" de tot felul şi fel de fel de ambalaje aruncate aiurea, la margine de sat ori de comună? Ce sunt toate acestea, decât semnul civilizaţiei noastre precare şi al unei autorităţi administrative lipsite de vlagă şi de responsabilitate.

Din teama de a nu apasa prea tare pe multe alte adevăruri, mă rezum la ceea ce mi-a fost dat să văd și să consemnez în reportajul următor la Belceşti, în judeţul Iaşi.