Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PROBLEME LA ZI (R) Marţi, 07 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Alina Stănuţă

27 Octombrie 2021
Vizualizari: 360
Comentează add

Proiectul de lege care prevede introducerea obligativităţii certificatului verde COVID a fost respins de Senat.

Obligativitatea certificatului verde, respinsă în Senat

alina-stanuta

  Foto: www.facebook/Ro Vaccinare.

Realizator: Laurenţiu Văduva - Proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde COVID pentru personalul medical, dar și pentru cei din instituțiile publice și clădirile de birouri a fost respins astăzi de Senat. Pentru adoptare era nevoie de 68 de voturi pentru, dar în favoarea legii s-au pronunțat doar 67 de parlamentari. Alina Stănuță a urmărit dezbaterile tensionate de la Senat.

Reporter: Timp de aproape două ore în plenul Senatului au fost discuții în contradictoriu între PNL, USR şi UDMR, care au susținut propunerea legislativă, și PSD și AUR, care au criticat-o. Din partea social-democraților medicul Adrian Streinu-Cercel, președinte al Comisiei pentru sănătate, admitea că trebuie luate măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, dar atrăgea atenția că documentul este greșit din punct de vedere științific: un procent de aproximativ 60% din persoanele care s-au infectat cu SARS CoV-2 au avut o infecție asimptomatică și nu figurează în platformă sau nu își pot determina anticorpii pentru a obține un certificat digital COVID-19. Mai mult, spunea medicul Adrian Streinu-Cercel, autoritățile nu au achiziționat medicamente pentru tratarea bolii.

Adrian Streinu-Cercel: Noi suntem cei care generăm discriminare prin vaccinare, şi este păcat că nu ne gândim întâi la oameni. Toată vara aceasta nu s-a făcut niciun demers ca spitalele să fie pregătite, ca unitățile să fie bine stabilite, în așa fel încât lumea să știe ce are de făcut și, mai mult decât atât, nu s-a făcut nicio achiziţie de medicamente pentru acești pacienți.

Reporter: În schimb, senatorul USR Simona Spătaru arăta că legea fundamentală consacră dreptul la sănătate, iar cei care au obligația să ia măsuri necesare pentru ocrotirea sănătății sunt parlamentarii, prin legile adoptate.

Simona Spătaru: Măsurile propuse prin acest proiect sunt măsuri şi simple și eficiente, sunt măsuri pentru a reduce efectele pandemiei, nu încalcă libertăţile şi drepturile românilor. Nu putem lăsa, practic, români nevinovaţi, care respectă regulile, să fie victime ale acestei boli în continuare, ale acestei pandemii.

Reporter: Potrivit documentului respins accesul angajaților în instituțiile publice era condiționat de prezentarea certificatului digital privind COVId-19, acesta atesta îndeplinirea uneia dintre condiții: vaccinare cu schema completă, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test PCR sau antigen. Documentul, respins de Senat, va fi înaintat acum Camerei Deputaților, care este for decizional.


Etichete (ii)obligativitatecertificatsenat

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live