Ştiri

România

Autor

Radio România Cluj

3 August 2022
Vizualizari: 240
Comentează

Slovacii de la Șinteu au reconstituit recoltarea secarei, aşa cum se făcea pe vremea bunicilor. Aceasta era cosită manual, legată mănunchiuri de spice şi treierată cu batoza.

Obicei vechi de 50 de ani reînviat de slovacii din Bihor

Model vechi de batoză. Foto: https://www.facebook.com/hutaslavia.

Peste 100 de slovaci din satul Șinteu și-au dat întâlnire în lanul de secară de la Huta Slavia pentru a recolta secara, așa cum se făcea în urmă cu peste 50 de ani. Costumați în haine populare, oamenii și-au luat coasele, secerele și batoza pentru a readuce la viață un tablou arhaic. Secara astfel treierată va ajunge, sub formă de pâine, pe mesele turiștilor care vizitează zona.

Slovacii de la Șinteu au reconstituit recoltarea secarei, aşa cum se făcea pe vremea bunicilor ori a străbunicilor. Aceasta era cosită manual, legată mănunchiuri de spice şi treierată cu batoza. Localnicii din Șinteu spun că nu se poate trăi doar din agricultură, pentru că pământul nu este prea bun în zona deluroasă.

Slovacii din Bihor fac această reuniune în fiecare an, după cum a relatat consulul slovac Miroslav Iabloncsik, sufletul acestei manifestări:

"Secerișul a început aici în forță. Totul este manual, se cosește cu coasa, cu mâna. În spate se aude batoza, care deja se încălzește pentru a treiera aceste snopuri, legate de femei. Toată lumea e bucuroasă, se cântă. Așa este la slovaci: se cântă tot timpul – și la coasă, și la lucru, și la bucurie, și la supărare. Noi încercăm să reînviem tradiția și să arătăm și altora cum s-a trăit aici, la Șinteu. Pâinea vine din pământ, secara și cartoful sunt pâinea slovacului și noi încercăm să punem pe masa turiștilor pâinea cu secară… Aceste recolte le folosim doar pentru turiștii care vin la noi, la Șinteu, la Huta", spune Miroslav Iabloncsik.

Înainte de a trece la seceriș, slovacii au spus „Tatăl nostru” în limba slovacă, au binecuvântat pâinea și secara, apoi au mâncat pentru a avea putere de muncă.

Temperatura mare, de 37 de grade Celsius, nu i-a speriat pe localnicii din Șinteu. Ba chiar, ei susțin că sunt obișnuiți așa, că s-au călit în bătaia soarelui la munca câmpului. Slovacii au dorit ca și copiii lor să știe cum își câștigau pâine bunicii sau străbunicii lor.

„Săcerăm, luăm mununț cu secera și facem snopi. Pe urmă, bărbații îi leagă, fac cruci”, a spus o localnică.

„Venim la secere pentru a tăia secara. Se face snopi, o facem stoc, după care se dă pe gheb, se bagă în gheb, se scoate sămânța și se duce la moară”, a completat o alta.

„Împodobim batoza pentru că ne pregătim să trăierăm. Batoza se împodobește cu toate florile care se găsesc: și de câmp, și de grădină. Este o mare bucurie că am ajuns aici și ne-a ajutat Dumnezeu să putem secera, pentru că aceasta este pâinea noastră, care trebuie pusă pe masă zi de zi”, a spus o participantă la seceriș.

Secara se adapta mai ușor la condițiile naturale din zona Munților Plopiș, fiind o cereală nepretențioasă și având un randament ridicat. După pregătirea prealabilă a terenului (gunoit, arăt, grăpat) avea loc semănarea. Aceasta se făcea manual și putea fi făcută toamna sau primăvara, în funcție de cultura aleasă. Vara avea loc secerișul, acțiune la care participa întreaga familie.

Toate celelalte munci erau lăsate de-o parte până la încheierea secerișului. Bărbații coseau, iar femeile și copiii adunau spicele și formau cruci. Cerealele erau apoi cărate cu carele la arie sau acasă pentru a fi treierate; aici erau depozitate în stoguri sau în șuri. Inițial, treieratul se făcea cu ajutorul animalelor, iar ulterior cu batoza.

O batoză de treierat exista în Șinteu încă din prima jumătatea secolului al XIX-lea. Cerealele erau apoi depozitate sub diverse forme (gropi de cereale, hambare, căzi, lăzi de cereale și erau măcinate la moara de apă.

Dincolo de calitățile ei panificabile, secara era cultivată și pentru paiele ei lungi și tari, cele mai bune pentru confecționarea acoperișurilor, iar uneori pleava era folosită la umplerea pernelor.