O vorbă bună 99 - Pilda olarului

Erau odată trei olari iscusiţi care s-au întâlnit într-una din zile cu un bătrân care le-a spus: "Dragii mei, mie mi-e urât singur. Nu aţi vrea să mă ajutaţi şi să-mi dăruiţi cu mâinile voastre pricepute trei copilaşi de lut ca să-mi ţină de urât?

- Ba da, moşule, te ajutăm, au spus meşterii mândri că pot să-şi arate priceperea."

Şi s-au apucat de lucru. În timpul acesta, bătrânul, care nu era un om obişnuit ci chiar Dumnezeu, le-a gătit alături o masă copioasă de se mirau şi meşterii de unde scoate atâtea bucate.

Unul dintre olari, care era mai leneş şi mai pofticios, mai mai că-i venea să-şi lase treaba şi să se înfrupte din bucate.

"- Când credeţi că aţi terminat, veniţi de vă ospătaţi puţin din bucatele mele, le-a spus moşneagul şi s-a făcut nevăzut."

Atât i-a trebuit olarului celui leneş că a şi sărit la masă, în timp ce copilaşul său de lut nici măcar pe jumătate nu era gata.

Colegul lui, văzându-l că mănâncă, s-a oprit şi el şi a trecut la masă fericit.

Al treilea, însă, a muncit până la capăt şi şi-a terminat copilul de lut. Când s-a întors bătrânul i-a mustrat pe cei doi olari leneşi şi l-a felicitat pe cel de-al treilea pentru lucrul bine făcut.

Şi la toţi trei le-a spus: "Vedeţi aşa e şi în viaţă: unii oameni sunt foarte serioşi în a-şi modela prin educaţie proprii copii, dar alţii sunt ispitiţi de tot felul de lucruri şi-şi lasă odraslele neterminate, adică nemodelate."